mărgărit definitie

24 definiții pentru mărgărit

MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit1 (derivat regresiv).
MĂRGĂRÍT1, (1) mărgărite, s. n., (2) s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrămioară. [Var.: (2) mărgărínt s. m.] – Din ngr. margharítis.
MĂRGĂRÍT2, -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Pop.; despre pomi) Înflorit. – V. mărgări.
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit1 (derivat regresiv).
MĂRGĂRÍT2, -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Pop.; despre pomi) Înflorit. – V. mărgări.
MĂRGĂRÍT1, (1) mărgărite, s. n., (2) s. m. 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrimioară. [Var.: (2) mărgărínt s. m.] – Din ngr. margharítis.
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Popular, în urări) A prospera, a înflori. Vrei să te sorcovăiesc? Să înflorești, să mărgărești! DELAVRANCEA, S. 187. Să-nfloriți, Să mărgăriți, Ca un măr, Ca un păr. TEODORESCU, P. P. 159.
MĂRGĂRÍT2, -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Popular, despre pomi) împodobit cu flori; înflorit. Născut-au, crescut-au, Doi meri împletiți, De vară-nfloriți Cu flori mărgăriți, Cu flori de arginți. TEODORESCU, P. P. 80.
MĂRGĂRÍT1, mărgărite, s. n. 1. Mărgăritar (1). «înșir-te mărgărite» este titlul unui basm popular. 2. (Și în forma mărgărint) Nume dat la două plante: a) mărgăritar (3); b) lăcrimioară. Rîd în grămadă: flori de nalbă și albe flori de mărgărint. ANGHEL, P. 11. Mărgărit de toți iubit, Cu floarea albă, focoasă. ȘEZ. VII 22. – Variantă: mărgărínt s. n.
mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă
mărgărít (înv., pop.) s. m.
mărgărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. mărgăreáscă
mărgărít (bot.) s. m.
mărgărít (perlă) s. n., pl. mărgăríte
mărgărít (mărgărínt) (plantă) s. m., pl. -; s. n., pl. mărgărite (mărgărinte) / mărgărituri (mărgărinturi)
MĂRGĂRÍT s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, lăcrimioară, mărgăritar, mărgăritărel, perlă, vaca-domnului, vâsc.
mărgărít (mărgăríte), s. n.1. Perlă. – 2. Plantă (Loranthus europaeus). – Var. mărgărint. Ngr. μαργαρίτης (Candrea; Scriban), cf. bg., sb. margarit. Este cuvînt identic cu mărgăritar, s. n. (perlă, plantă; Loranthus europaeus, Convallaria maialis), mr. mărgăritar(e), din ngr. μαργαριτάρι (Murnu 35; Meyer 260), cf. alb., bg. margaritar. – Der. mărgăritărea, s. f. (iris). Mărgărită (var. margarită), s. f. (margaretă, Chrysanthemus leucanthemum), din fr. marguerite, a fost apropiat fonetic de mărgăritar. Cf. mărgea.
MĂRGĂRÍT2 ~ți m. Plantă erbacee perenă, cu frunze mari, alungite, cu flori mici, albe, în formă de clopoței și cu miros foarte plăcut; mărgăritar; lăcrimioară. /<ngr. margharítis
MĂRGĂRÍT1 ~e n. 1) Formație dură și strălucitoare, de cele mai multe ori sferică, extrasă din scoicile unor moluște și folosită la confecționarea bijuteriilor; mărgăritar; perlă. 2) Obiect de valoare foarte mare; mărgăritar. /<ngr. margharitis
înșir’-te-mărgărite f. 1. formulă pusă în basme în capul unei povestiri fără sfârșit; 2. vorbire fără cap nici coadă: vorbește neisprăvite la înșir’-te-mărgărite PANN.
mărgărít n., pl. urĭ (ngr. margaritis, vgr. -ites, d. pers. mervârîd, de unde și turc. mervarid și arm. markarid; lat. margaritum și -ita, it. margarita și margherita, fr. marguerite; bg. sîrb. margarit. V. mărgea, mărgean). Mărgăritar din scoĭcă (Vechĭ). S. m. Mărgăritar (plantă). – Și mărgărint (după argint).
mărgărit s. v. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. BUBURUZĂ. LĂCRIMIOARĂ. MĂRGĂRITAR. MĂRGĂRITĂREL. PERLĂ. VACA-DOMNULUI. VÎSC.
MĂRGĂRIT, Apostol (1836-1903, n. Abdela, Grecia), pedagog român. M. coresp. al Acad. (1889). A susținut pe lângă guvernul român necesitatea deschiderii unei școli românești la Vlaho-Clisura. Ca inspector al școlilor din Macedonia (1878-1902), a contribuit la înființarea a peste 100 de școli primare și secundare. A promovat cauza românească prin lucrări publicate în străinătate („Études historiques sur les Valaques du Pinde, par un Vlaque Epirote”).
Mărgărinta, Mărgărit, -a, -escu v. Margareta. I 2, 3.

mărgărit dex

Intrare: mărgări
mărgări verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: mărgărit (s.n.)
mărgărit s.n. substantiv neutru
mărgărit s.n.
Intrare: mărgărit (adj.)
mărgărit adj. adjectiv
Intrare: mărgărit (s.m.)
mărgărit s.m.
Intrare: Mărgărit
Mărgărit