MĂRÁR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme și cu flori galbene, folosită drept condiment (Anethum graveolens). ◊ Expr. A se băga în vorbă ca mărarul în ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a participa nepoftit la o discuție. – Cf. alb. mëraj, ngr. márathron.

MĂRÁR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme și cu flori galbene, întrebuințată drept condiment (Anethum graveolens). ◊ Expr. A se băga în vorbă ca mărarul în ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a participa nepoftit la o discuție. – Cf. alb. mëraj, ngr. márathron.

MĂRÁR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, ale cărei frunze se întrebuințează drept condiment (Anethum graveolens).

mărár s. m.

mărár s. m.

MĂRARUL-CÁLULUI s. v. ciuin, odagaci, săpunariță.

mărár s. m. – Plantă (Anethum graveolens). Legat. de gr. μάραθρον, dar der. e obscură. Der. directă din gr. (Thumb 15; Philippide, Principii, 107; Philippide, II, 744; Pascu, II, 60; Diculescu, Elementele, 460) e puțin probabilă. Poate din ngr. μαράθριον (Berneker, II, 73; Philippide, II, 647), cf. alb. marai, mërajë, sb., cr. morac. Cf. molotru. – Der. mărăraș, s. m. (plantă, Phellandrium aquaticum).

MĂRÁR m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificată, cu frunze mărunte și cu flori galbene-verzui, folosită drept condiment. /Cuv. autoht.

mărar m. plantă cu miros aromatic (Anethum graveolens). [Cf. lat. MARATHRUM].

mărár (vest) și marár (est) m. ca plantă și n. ca marfă (ngr. maráthrion, dim. d. márathron și málathron, d. vgr. marathron și márathon, de unde și lat. marathrum; alb. maráĭ, măraĭă, vsl. molotrŭ. V. molotru). O plantă umbeliferă aromatică culinară (anéthum [saŭ peucédanum] gravéolens).

mărarul-calului s. v. CIUIN. ODAGACI. SĂPUNARIȚĂ.

mărar (pe șanuri) expr. (vulg.) părul de pe picioare.