MĂRȚẤNĂ, mărțâne, s. f. (Pop.) Iapă slabă, bătrână; mârțoagă, gloabă. ♦ (Reg.) Epitet injurios dat unei femei de moravuri ușoare. – Din bg. mărcina.

MĂRȚẤNĂ, mărțâne, s. f. (Pop.) Iapă slabă, bătrână; mârțoagă, gloabă. ♦ (Reg.) Epitet injurios dat unei femei de moravuri ușoare. – Din bg. mărcina.

mărțấnă (pop.) s. f., g.-d. art. mărțấnei; pl. mărțấne

mărțână s. f., g.-d. art. mărțânei; pl. mărțâne

MĂRȚÂNĂ s. v. cabalină, cal, gloabă, iapă, mârțoagă.

MĂRȚÂNĂ ~i f. pop. Iapă slabă și prăpădită; mârțoagă; gloabă. /<bulg. mărcina

mărțînă s. v. CABALINĂ. CAL. GLOABĂ. IAPĂ. MÎRȚOAGĂ.

mărțấnă, mărțâne, s.f. – Cal slab, pricăjit; mârțoagă: „...O mărs călare pă o mărțână albă...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 153; Săpânța). – Din bg. marcina „cadavru de animal” (DEX, MDA).

mărțấnă, -e, s.f. – 1. Iapă slabă; mârțoagă, gloată. – Din bg. marcina.