mărșăluire definitie

15 definiții pentru mărșăluire

MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.
MĂRȘĂLUÍRE, mărșăluiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a mărșălui. – V. mărșălui.
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.
MĂRȘĂLUÍRE, mărșăluiri, s. f. Acțiunea de a mărșălui. – V. mărșălui.
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales despre unități militare) A face un marș, a se deplasa în marș. înaintează pe drumul pe care, cu mii de ani în urmă, oștirile lui [Traian] au mărșăluit spre miazănoapte. BOGZA, C. O. 318. Trupele au mărșăluit zile și nopți, ajungînd istovite pe poziții. PAS, Z. III 38. De nopți întregi, prin pulberea uscată Și mai înecăcioasă decît fumul, Mărșăluim spre miazăzi. CAMIL PETRESCU, V. 16.
mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă
mărșăluíre s. f., g.-d. art. mărșăluírii; pl. mărșăluíri
mărșăluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mărșăluiáscă
mărșăluíre s. f., g.-d. art. mărșăluírii; pl. mărșăluíri
MĂRȘĂLUÍ vb. (MIL.) a mărșui, (reg.) a marșirui, a mărșuli. (Trupele ~.)
MĂRȘĂLUÍRE s. (MIL.) mărșuire. (~ trupelor.)
A MĂRȘĂLUÍ ~iésc intranz. 1) (mai ales despre militari) A merge în marș. 2) fam. (despre oameni) A merge militărește. 3) fam. A face un drum lung și obositor. /marș + suf. ~ălui
mărșăluĭésc și mărșuĭésc v. intr. (d. marș; rus. marširovátĭ, ung. marsolni, germ. marschieren). Merg în marș militar.
MĂRȘĂLUI vb. (MIL.) a mărșui, (reg.) a marșirui, a mărșuli. (Trupele ~.)
MĂRȘĂLUIRE s. (MIL.) mărșuire. (~ trupelor.)

mărșăluire dex

Intrare: mărșălui
mărșălui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: mărșăluire
mărșăluire substantiv feminin