mănunchi definitie

12 definiții pentru mănunchi

MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grâu, de iarbă etc. care poate fi cuprinsă cu mâna; mână, mănușă (2). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strânse laolaltă. 3. Mâner (la unelte și arme), coadă, plăsea. [Pl. și: (rar, m.) mănunchi. – Var.: mănúchi s. n.] – Lat. manuclus.
MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grâu, de iarbă etc. care poate fi cuprinsă cu mâna; mână, mănușă (2). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strânse laolaltă. 3. Mâner (la unelte și arme), coadă, plăsea. [Pl. și: (rar, m.) mănunchi. – Var.: mănúchi s. n.] – Lat. manuclus.
MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Grup de mai multe fire (de grîu, iarbă, flori, paie etc.), cîte poți cuprinde cu mîna. V. fascicul, buchet. Ieri am găsit pe banca solitară Din parc un biet mănunchi de flori trecute. IOSIF, P. 36. Tinerele-i plete. ea le prinde mănunchi în alba-i mînă. COȘBUC, P. I 52. Duceți pe Sura la grajd și-i dați un mănunchi de fîn. NEGRUZZI, S. III 19. ◊ Fig. Iată deci un mănunchi întreg de cauze importante: sociale, economice... intelectuale, care lucrează în aceeași direcție. GHEREA, ST. CR. III 80. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strînse laolaltă. Un mănunchi negru de pene de cocor... împodobea căciula cea ungurească. ISPIRESCU, M. V. 43. 2. Mîner de lemn, de os sau de metal, la unele unelte și arme. Mănunchiul săbiei întoarse era bătut în pietre scumpe. SADOVEANU, O. VII 91. Paloș oțelit, Cu mănunchiul poleit. ALECSANDRI, P. P. 137. Secerile mărunțele, Cu dinții de floricele, Cu mănunchi de viorele. TEODORESCU, P. P. 150. – Pl. și: (m.) mănunchi. - Variante: mănúchi, mănuchiuri (ODOBESCU, S. III 57), s. n., și mănunchi (ID. IB. I 480), s. m., mănúnche (D. ZAMFIRESCU, R. 76) s. n.
mănúnchi s. n., pl. mănúnchiuri
mănúnchi s. n., pl. mănúnchiuri
MĂNÚNCHI s. 1. (pop.) mână, polog, (reg.) mănușă, smoc, vâslă, (prin Olt.) mânună. (~ de grâu, de cânepă, de iarbă.) 2. v. buchet. 3. legătură. (Un ~ de nuiele.) 4. v. fascicul.
MĂNÚNCHI s. v. coadă, coarbă, cocârlă, mâner, plăsea, splinuță.
MĂNÚNCHI ~uri n. 1) Cantitate de plante cu tulpina subțire care poate fi cuprinsă cu mâna. 2) Legătură de mai multe obiecte de același fel. 3) înv. Parte a unui obiect (vas, instrument, ușă etc.) de care se apucă sau se ține cu mâna; mâner. ~ de coasă. /<lat. manuclus
mănunchiu n. 1. legătură de mai multe lucruri: mănunchiu de flori; 2. mâner: mănunchiul săbiei, coasei. [Lat. MANUCLUS == MANIPULUS].
mănúchĭ (vest) și mănunchĭ (est) m., pl. urĭ (lat. pop. manucius, cl. manipulus, manipul; it. manocchio, vfr. manoil, pv. manoih, cat. manoil, sp. manojo, pg. manojo, manolho, molho. Cp. cu genunchĭ, rărunchĭ, trunchĭ). Mîner (la cuțit, la sabie). Fascicul, chită, buchet: un mănunchĭ de florĭ. – În vest și mînuchĭ și munuchĭ, în Olt. mărunchĭ. Dim. -chel, pl. e.
MĂNUNCHI s. 1. (pop.) mînă, polog, (reg.) mănușă, smoc, vîslă, (prin Olt.) mînună. (~ de grîu, de cînepă, de iarbă.) 2. buchet, (reg.) smoc, steblă, șomoiog, șomoltoc, (Transilv. și Ban.) chită, (Transilv., Maram. și Ban.) struț, (Transilv.) vîrstă. (Un ~ de margarete.) 3. legătură. (Un ~ de nuiele.) 4. fascicul, snop, (rar) sul. (Un ~ de raze.)
mănunchi s. v. COADĂ. COARBĂ. COCÎRLĂ. MÎNER. PLĂSEA. SPLINUȚĂ.

mănunchi dex

Intrare: mănunchi (pl. -chi)
mănunchi pl. -chi
Intrare: mănunchi (pl. -uri)
mănunchi pl. -uri substantiv neutru