MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.

MĂNÁT, -Ă, mănați, -te, adj. (Despre plante și recolte) Atins de mană (2); stricat din cauza manei. – V. măna.

MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.

MĂNÁT, -Ă, mănați, -te, adj. (Despre plante și recolte) Atins de mană (2); stricat din cauza manei. – V. măna.

MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre unele plante) A căpăta boala numită mană; a se îngălbeni, a se strica.

MĂNÁT, -Ă, mânați, -te, adj. (Despre fructe și recolte) Atins de mană, stricat de mană. Struguri mânați. Holde mănate.

!măná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se măneáză

măná vb., ind. prez. 3 sg. măneáză

A SE MĂNÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre cereale, plante, fructe) A fi atins de mană; a se strica din cauza manei. /Din mană

mănat a. V. mănit.