MĂIÚG, măiuge, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui mai2. ♦ Unealtă de lemn cu care se bate inul sau cânepa; măiuț. – Mai2 + suf. -iug.

MĂIÚG, măiuge, s. n. Diminutiv al lui mai2. ♦ Unealtă de lemn cu care se bate inul sau cânepa; măiuț. – Mai2 + suf. -iug.

MĂIÚG, măiuge, s. n. 1. Ciocan de lemn cu care se bate cînepa de toamnă, uscată, pentru ca să se frîngă. 2. (Neobișnuit) Buzdugan. Măiug de aur și de pietre scumpe. ODOBESCU, S.III 634.

măiúg (pop.) s. n., pl. măiúge

măiúg s. n., pl. măiúge

MĂIÚG s. v. tindeche.

măiug n. întinzător (la răsboiul de țesut). [Serb. MALĬUGA].

măiug s. v. TINDECHE.