MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Înv.) 1. (Despre oameni) Care face un lucru cu măiestrie (1); talentat. 2. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (1). – Măiestru + suf. -eț.

MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Înv.) 1. (Despre oameni) Care face un lucru cu măiestrie (1); talentat. 2. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (1). [Pr.: mă-ies-] – Măiestru + suf. -eț.

MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Învechit, rar) 1. Care face un lucru cu măiestrie, plin de măiestrie talentat. Poeții măiestreți ai școalei alexandrine. ODOBESCU, S. I 204. 2. Care este făcut cu măiestrie. Ochiul trebuia să fie deprins spre a descifra acel tainic și măiestreț dedal. FILIMON, C. 179.

măiestréț (înv.) adj. m., pl. măiestréți; f. măiestreáță, pl. măiestréțe

măiestréț adj. m., pl. măiestréți; f. sg. măiestreáță, pl. măiestréțe

măĭestréț, -eáță adj., pl. f. ețe (d. măĭestru). Dos. Măĭestrec. Flm. Artistic.