măcinare definitie

2 intrări

21 definiții pentru măcinare

MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.
MĂCINÁRE, măcinări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a (se) măcina și rezultatul ei; măcinat1, măcinătură, măciniș. – V. măcina.
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.
MĂCINÁRE, măcinări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a (se) măcina și rezultatul ei; măcinat1, măcinătură, măciniș. – V. măcina.
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface grăunțele de cereale în făină, cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii. La moara lui Ghiță Lungu, pietrele măcinau boabe. SADOVEANU, M. C. 126. O, macină grîul mai bine Și-nvîrte-te roată mereu! COȘBUC, P. I 65. Atunci moara s-a pornit, Roțile și le-a-nvirtit Și pe loc a măcinat Tot grîul cel secerat. ANT. LIT. POP. I 622. (Absol.) Chirică treierase, vînturase, măcinase. CREANGĂ, P. 160. ◊ Fig. Cît macină moara doi saci, măcinăm și noi două vorbe. SADOVEANU, M. C. 29. ◊ Refl. pas. Fig. Cîtă vorbă s-a măcinat aici ca, din ea, să iasă apă chioară și fum și vînt. PAS, Z. IV 253. (Expr.) Altă făină se macină acum la moară v. făină. ♦ (Cu privire la alte boabe) A preface în pulbere cu ajutorul rîșniței sau al altor instrumente. Mașini de măcinat cafea. C. PETRESCU, Î. I 8. ♦ A frămînta. Zadarnic se opri într-un colț și cercă să privească nepăsător la lumea care măcina glodul uliții. SADOVEANU, O., VIII 155. 2. (Cu privire la alte lucruri decît cerealele) A preface în bucățele sau în pulbere, a fărîmița. Răsturnați copacii-n codri, măcinați dealuri și stinci. ALECSANDRI, P. III 237. ◊ Refl. Fig. Credințele și hotărîrile se macină dacă le cintărești mult și eu nu pot să nu le cîntăresc! REBREANU, P. S. 142.
MĂCINÁRE, măcinări, s. f. Acțiunea de a măcina. (Fig.) O mînie înfricoșată care se vădea... într-o măcinare necontenită a măselelor. SADOVEANU, F. J. 413.
măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină
măcináre s. f., g.-d. art. măcinắrii; pl. măcinắri
măciná vb., ind. prez. 1 sg. mácin, 3 sg. și pl. mácină
măcináre s. f., g.-d. art. măcinării; pl. măcinări
MĂCINÁ vb. 1. v. ruina. 2. a (se) mânca, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.)
MĂCINÁ vb. v. chinui, consuma, digera, flecări, frământa, îndruga, mistui, pălăvrăgi, sporovăi, submina, trăncăni, zbate, zbuciuma.
MĂCINÁRE s. 1. măcinat, măciniș, (rar) măcinătură. (~ grâului.) 2. v. ruinare. 3. roadere, săpare, săpat. (~ malului de către ape.)
măciná (mácin, măcinát), vb.1. A pisa, a sfărîma. – 2. A mărunți, a pulveriza. – 3. A strivi, a zdrobi. – Mr., megl. mațin, măținare, istr. mǫțiru. Lat. machināre sau macināre, din clasicul machĭnāri (Densusianu, Hlr., 192; Pușcariu 1009; Candrea-Dens., 1036; REW 5206), cf. it. macinare, sp. maznar, vegl. maknur. – Der. măcinat, s. n. (acțiunea de a măcina); măciniș, s. n. (măcinare); măcinătură, s. f. (măcinare), cf. it. macinatura.
A MĂCINÁ mácin tranz. 1) (boabe de cereale) A preface în făină (la moară, râșniță etc.). 2) (boabe sau materiale) A preface în bucăți mici sau în pulbere prin procedee mecanice sau prin acțiunea unor agenți fizici. 3) fig. A prejudicia grav; a ruina; a distruge. ~ sănătatea. 4) fig. (despre gânduri, sentimente) A preocupa în mod sistematic și insistent; a nu slăbi nici pentru un moment; a persecuta; a prigoni; a roade. 5) A face să se macine. /<lat. machinari
A SE MĂCINÁ mă mácin intranz. A se distruge treptat, încetul cu încetul (sub acțiunea unor factori nocivi). /<lat. machinari
măcinà v. 1. a preface în pulbere sau făină; 2. fig. a se sfărâma. [Lat. MACHINARI, a inventa, a măcina (cf. pe inscripțiuni, MOLA MACHINARIA)].
mácin, a măcina v. tr. (lat. máchinor, -ári, pop. -o, -are, a machina, a unelti, a măcina; it. macináre. V. machinez și smacin). Rîșnesc, prefac în pulbere saŭ în făină servindu-mă de rîșniță saŭ de moară: a măcina grîŭ. V. refl. Mă rîșnesc; mă smacin: această peatră se macină de ploae. V. pisez.
MĂCINA vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) părăgini, a (se) ruina, a (se) strica, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul de la grădină s-a ~.) 2. a (se) mînca, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.)
măcina vb. v. CHINUI. CONSUMA. DIGERA. FLECĂRI. FRĂMÎNTA. ÎNDRUGA. MISTUI. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. SUBMINA. TRĂNCĂNI. ZBATE. ZBUCIUMA.
MĂCINARE s. 1. măcinat, măciniș, (rar) măcinătură. (~ grîului.) 2. dărăpănare, degradare, părăginire, ruinare, stricare. (~ unui zid vechi.) 3. roadere, săpare, săpat. (~ malului de către ape.)

măcinare dex

Intrare: măcina
măcina verb grupa I conjugarea I
Intrare: măcinare
măcinare substantiv feminin