măcăire definitie

2 intrări

19 definiții pentru măcăire

MĂCĂÍ, pers. 3 mắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac, a măcăni. – Mac1 + suf. -ăi.
MĂCĂÍRE, măcăiri, s. f. Acțiunea de a măcăi și rezultatul ei. – V. măcăi.
MĂCĂÍ, pers. 3 mắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac, a măcăni. – Mac1 + suf. -ăi.
MĂCĂÍRE, măcăiri, s. f. Acțiunea de a măcăi și rezultatul ei. – V. măcăi.
MĂCĂÍ, pers. 3 măcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic «mac-mac». Rațele închise în coștirețe se trezeau măcăind. CAMILAR, N. II 32. Un cîrd de rate s-a năpustit măcăind zgomotos. SAHIA, N. 55. – Variantă: măcăní (MACEDONSKI, O. III 110) vb. IV.
MĂCĂÍRE, măcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a măcăi și rezultatul ei; strigătul raței. Măcăirile, cotcudăcirile găinilor... turburară liniștea vecinătății. MACEDONSKI, O. III 49.
măcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 mắcăie, imperf. 3 sg. măcăiá; conj. prez. 3 să mắcăie
măcăíre s. f., g.-d. art. măcăírii; pl. măcăíri
măcăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. măcăie; imperf. 3 sg. măcăiá
măcăíre s. f., g.-d. art. măcăírii; pl. măcăíri
MĂCĂÍ vb. (rar) a hăcăi, (reg.) a măcăli, a măcăni, a mărțăi, a ocăi. (Rațele ~.)
MĂCĂÍ vb. v. ocăcăi, orăcăi.
MĂCĂÍRE s. v. măcăit, măcăitură.
A MĂCĂÍ pers. 3 măcăie intranz. (despre rațe) A scoate sunete caracteristice speciei; a face „mac-mac”. /mac + suf. ~ăi
măcăì v. 1. a striga, vorbind de rațe; 2. fam. a trâncăni din gură. [Onomatopee: mac! mac!].
mắcăĭ și -ĭésc, a v. intr. (d. mac-mac). Strig ca rața. – Și hăcăĭesc în nord; în vest măcăn, a -í: rața măcăne (Ĭov. 207).
MĂCĂI vb. (rar) a hăcăi, (reg.) a măcăli, a măcăni, a mărțăi, a ocăi. (Rațele ~.)
măcăi vb. v. OCĂCĂI. ORĂCĂI.
măcăire s. v. MĂCĂIT. MĂCĂITURĂ.

măcăire dex

Intrare: măcăi
măcăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: măcăire
măcăire substantiv feminin