mârzac definitie

2 intrări

13 definiții pentru mârzac

MÂRZÁC, mârzaci, s. m. (În Evul Mediu) Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza.
MÂRZÁC, mârzaci, s. m. Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza.
MÎRZÁC, mîrzaci, s. m. (învechit) Nobil tătar; căpetenie de ceată ostășească. înțelepciunea mîrzacilor era să călăuzească taberele de cară la vaduri. SADOVEANU, J. 191. A și pornit după dînșii un mîrzac c-o mulțime de tatari. NEGRUZZI, S. I 170. Iar mîrzacul auzea Ș-așa din gură-mi zicea. PĂSCULESCU, L. P. 209.
mârzác s. m., pl. mârzáci
mârzác s. m., pl. mârzáci
MÂRZÁC s. (înv.) șerin. (Un ~ tătar.)
mîrzác (mârzáci), s. m. – Nobil sau șef al tătarilor. Tc. mirza (Șeineanu, II, 260). – Der. mîrzăciță, s. f. (nevastă de șef tătar); mîrzăcie, s. f. (noblețe tătară). Sec. XVII, înv.
MÂRZÁC ~ci m. ist. Nobil tătar care conducea o ceată ostășească. /<tăt. mïrza
mârzac m. căpetenie tătărească: un mârzac a sosit dela Bugeac4 POP. [Tatar MIRZAK = MIRZA, titlul familiilor nobile tătărești din Crimeia].
1) mîrzác m. (turc. mirza, tăt. mirzak, d. pers. emir-zade, fiŭ de emir). Vechĭ. Nobil (șef) tătăresc.
2) mîrzác, -ă adj. (sîrb. mrzak, uricĭos). Ban. Lînced.
MÎRZAC s. (înv.) șerin. (Un ~ tătar.)
MÎRZAC subst. nobil tătar. 1. Mîrza b., mold. (C Ștef; Sd XVI); – ard. (Paș) și s. 2. Mîrzea pren. (Șoimari); – (C Ștef). 3. -an: Mărzanul, Șt. (17 B III 382); Mîrzănești s. 4. Mărzac „cu frate-său Dințul” mold., 1668.; -u (Sd XVI); -ul, Ioan, mold, (A Gen I 106); Mirzaci s.

mârzac dex

Intrare: mârzac
mârzac substantiv masculin
Intrare: Mârzac
Mârzac