mâzgă definitie

2 intrări

14 definiții pentru mâzgă

MẤZGĂ s. f. 1. Noroi moale, lipicios și alunecos. 2. Pojghiță moale, cleioasă ori unsuroasă care se formează pe suprafața unor alimente sau pe pereții vaselor în care au stat anumite alimente. 3. Strat de alge, de mușchi etc. care acoperă pietrele, rocile expuse la umezeală. 4. (Pop.) Sevă; spec. seva arborilor (aflată sub coajă). – Din sl. mĕzga, bg. măzga.
MẤZGĂ s. f. 1. Noroi moale, lipicios și alunecos. 2. Pojghiță moale, cleioasă ori unsuroasă care se formează pe suprafața unor alimente sau pe pereții vaselor în care au stat anumite alimente. 3. Strat de alge, de mușchi etc. care acoperă pietrele, rocile expuse la umezeală. 4. (Pop.) Sevă; spec. seva arborilor (aflată sub coajă). – Din sl. mĕzga, bg. măzga.
MÎ́ZGĂ s. f. sg. 1. Noroi moale, lipicios și alunecos. Trecui prin mîna stingă frîul calului și pornii, încet, lunecînd prin mîzga malului, spre căsuța vînătorului. SADOVEANU, O. III 666. În pădure a plouat grozav și s-a făcut o mîzgă și-un ghețuș, de nu te mai poți de jeli ținea pe picioare. CREANGĂ, P. 47. 2. Lichid lipicios și vîscos din organele plantelor, mai ales de sub scoarța sau coaja lor; sevă; p. ext. stratul moale de pe partea interioară a scoarței unui copac. Cîrligele... se pun în gropi pe un timp bun și mai-nainte de a începe a umbla mîzga în copaci. I. IONESCU, P. 247. Mîzgă d-alun verde. TEODORESCU, P. P. 403. ◊ Expr. A suge mîzga din cineva = a stoarce (pe cineva) de puteri; a-l vlăgui, a-l secătui. Nici ție, mă, nu-ți dau, auzi? Nimic! Du-te să-ți dea prietetiii tăi cari vreau să sugă mîzga din noi! V. ROM. martie-aprilie 1949, 177. 3. Substanță moale, cleioasă, unsuroasă formată pe suprafața unor alimente sau rămasă pe vasul în care a stat mîncarea. ◊ Expr. (Rar) A prinde mîzgă = a se îmbogăți.
mấzgă s. f., g.-d. art. mấzgii
mâzgă s. f.
MÂZGĂ s. v. sevă, suc.
mîzgă s. f.1. Sevă, suc. – 2. Sacîz, rășină secretată de lemn. – 3. Substanță vîscoasă în general. – 4. Nămol, glod. – 5. Flegmă, mucozitate. – Mr. mîzgă „nămol”. Sl. mezga „sevă” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 191; Berneker, II, 54; Conev 51), cf. bg. măzgá, cu sensul de „sevă”. – Der. mîzgos, adj. (plin de sevă, de suc; vîscos, lipicios).
MÂZGĂ f. 1) Noroi subțire, lunecos. 2) Pojghiță moale și unsuroasă formată pe suprafața unor alimente sau pe pereții vaselor în care au stat mai mult timp alimente. /<sl. mĕzga, bulg. măzga
mâzgă f. 1. seva plantelor; 2. noroiu în urma unei ploi repezi (când e lunecuș): a plouat și s’a făcut o mâzgă și un ghețuș CR. [Slav. MĬEZGA].
mî́zgă f., pl. ĭ (vsl. mĭezga, suc, de unde și ung. mezga, sevă. Cp. și cu galicu *mesĭgum, zer, în REW. 5537. V. și Bern. 2, 54). Sevă. Noroĭ lipicĭos. Pelița care se formează pe apele stătătoare. (V. inie și tirighie). Pelița de supt coaja copacilor (liber).
mîzgă s. v. SEVĂ. SUC.
mấzgă, s.f. – Sevă, suc (al copacului). Termen atestat în toate satele de pe valea Marei, până la Rona și Săpânța (ALRRM, 1973: 553). „Mâzga curge numai până la jumătatea lunii septembrie”. – Din vsl. mezga „sevă” (DER, DEX, MDA).
mấzgă, s.f. – Sevă, suc (al copacului). Termen atestat în toate satele de pe valea Marei, până la Rona și Săpânța (ALR 1973: 553). „Mâzga curge numai până la jumătatea lunii septembrie”. – Din sl. mezga „sevă”.
MÎZGĂ porecla unui Ștefan Vvd. (Hurm. XI).

mâzgă dex

Intrare: mâzgă
mâzgă
Intrare: Mâzgă
Mâzgă