MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi.

MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi.

MÎRÎÍ, mîrîi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre cîini, rar despre alte animale) A scoate un șir de sunete aspre, hîrîite, exprimînd iritare. Cîinii tăcură și se traseră mîrîind în umbră. SADOVEANU, O. I 351. [Cîinele] stătu în loc mîrîind ca în preajmă de vînat. ODOBESCU, S. III 183. [Motanul] ori de cîte ori îl netezam, mîrîia. ȘEZ. I 147. 2. (Despre oameni) A emite un zgomot surd; a vorbi neclar, printre dinți, manifestînd nemulțumire, enervare. V. bombăni. La obraz seamănă cu bunicu-meu, unchiul Tone... Ca un cîine rău se uită la mine. Mîrîie. STANCU, D. 339. S-or fi pus la masă și e rușine să venim cînd mănîncă, a mîrîit tata. PAS, Z. I 176. Fata împăratului începu a cam mîrîi și a cîrti. SBIERA, P. 43. – Variantă: mîrăí (SLAVICI, V. P. 73) vb. IV.

mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie

mârâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. mârâie, imperf. 3 sg. mârâiá

MÂRÂÍ vb. v. bombăni.

A MÂRÂÍ mârâi 1. intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete aspre, guturale, ce denotă iritarea; a face „mâr”; a hârâi. 2) fig. fam. (despre oameni) A vorbi încet și nedeslușit (în semn de nemulțumire); a bombăni; a boscorodi; a bodogăni; a mormăi; a bolborosi; a bălmăji. 3) fam. (mai ales despre copii) A plânge prefăcut, fără lacrimi, cu glas înăbușit; a scânci. 2. tranz. fam. A spune în silă, pe un ton posac. /mâr + suf. ~âi

mârâì v. 1. a scoate un sgomot surd, vorbind de câini (înainte de a începe a lătra): câinele ce mârăe, mușcă; 2. fam. a mormăi, a plânge încet (despre copii); [Onomatopee din mâr-mâr, imitând glasul câinelui când nu latră].

mî́rîĭ, a -í v. intr. (d. mîr). Se zice despre cîne cînd îșĭ arată nemulțămirea facînd mîr în ainte de a lătra. V. morăĭ.

MÎRÎI vb. a bălmăji, a bîigui, a bîrîi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a gîngăvi, a îndruga, a îngăima, a îngîna, a molfăi, a mormăi, a murmura, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pîtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?)

mârâi, mârâi v. t., v. i. 1. a informa, a denunța. 2. a protesta în surdină.