mânzărar definitie

10 definiții pentru mânzărar

MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.
MÎNZĂRÁR, mînzărari, s. m. Cioban care păzește mînzările. La țarcul larg, mînzărarii aduceau mînzările... pentru mulsoare. SADOVEANU, O. E. 33. Pleacă Costea la Galați Să ia sere La mioare... Și glugi mari La mînzărari. ALECSANDRI, la TDRG.
mânzărár1 (cioban) (pop.) s. m., pl. mânzărári
mânzărár2 (loc unde stau mânzările) (reg.) s. n., pl. mânzăráre
mânzărár (cioban) s. m., pl. mânzărári
mânzărár (loc unde stau mânzările) s. n., pl. mânzăráre
MÂNZĂRÁR s. (reg.) mânzar, mânzător. (Ciobanul care are grijă de mânzări se numește ~.)
mînzărár m. Cel care mulge mînzările. S. n., pl. e. O despărțitură maĭ mare la stînă unde staŭ mînzările.
MÎNZĂRAR s. (reg.) mînzar, mînzător. (Ciobanul care are grijă de mînzări se numește ~.)

mânzărar dex

Intrare: mânzărar (cioban; -i)
mânzărar cioban; -i substantiv masculin
Intrare: mânzărar (loc; -e)
mânzărar loc; -e substantiv neutru