MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui.

MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui.

MÎNUÍ, mînuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi (cu pricepere, cu îndemînare) un instrument, o unealtă etc. cu ajutorul mîinilor. V. manipula. Un viteaz... care să știe să răsucească buzduganul, să mînuiască sabia cu virtute. ISPIRESCU, L. 12. Știi să mînuiești sabia? EMINESCU, N. 123. A fost, fără îndoială, un vînător inspirat și a știut să mînuiască bine arcul și săgețile artistul subt a cărui daltă s-a mlădiit statua Dianei de la Luvru. ODOBESCU, S. III 55. ◊ Fig. Cînd vă gîndiți la acele sute de persoane pe care le-a mînuit artistul. GHEREA, ST. CR. III 115. 2. (Cu privire la bani) A administra. A mînui bani publici. – Prez. ind. și: mînui (EMINESCU, L. P. 142).

mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă

mânuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mânuiáscă

MÂNUÍ vb. v. manevra.

MÂNUÍ vb. v. conduce, mâna.

A MÂNUÍ ~iésc tranz. 1) (instrumente, unelte, arme etc.) A face să funcționeze, folosind cu dibăcie; a manipula; a manevra. 2) (bani, fonduri) A administra făcând să circule. 3) fig. A cunoaște bine, folosind cu multă pricepere; a stăpâni; a poseda. /mână + suf. ~ui

mânuì v. V. manià.

*mî́nuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (d. mînă, după fr. manier. V. maniez, manipulez). Maniez, umblu cu, lucrez cu, învîrtesc. Fig. A mînui bine o limbă străină.

MÎNUI vb. a manevra, a manipula, (înv.) a mania. (A ~ un dispozitiv.)

mînui vb. v. CONDUCE. MÎNA.