Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru mântuință

MÂNTUÍNȚĂ, mântuințe, s. f. (Înv.) Mântuire. [Pr.: -tu-in-] – Mântui + suf. -ință.
MÂNTUÍNȚĂ, mântuințe, s. f. (Înv.) Mântuire. [Pr.: -tu-in-] – Mântui + suf. -ință.
mântuínță (înv.) s. f., g.-d. art. mântuínței; pl. mântuínțe
mântuínță s. f., g.-d. art. mântuínței; pl. mântuínțe
MÂNTUÍNȚĂ s. v. izbăvire, mântuire, salvare, scăpare.
mântuință f. mijloc de mântuire.
mîntuínță f., pl. e. Vechĭ. Mîntuire. Scuză, justificare.
mîntuință s. v. IZBĂVIRE. MÎNTUIRE. SALVARE. SCĂPARE.

Mântuință dex online | sinonim

Mântuință definitie

Intrare: mântuință
mântuință substantiv feminin