Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru mântuință

MÂNTUÍNȚĂ, mântuințe, s. f. (Înv.) Mântuire. [Pr.: -tu-in-] – Mântui + suf. -ință.
MÂNTUÍNȚĂ, mântuințe, s. f. (Înv.) Mântuire. [Pr.: -tu-in-] – Mântui + suf. -ință.
mântuínță (înv.) s. f., g.-d. art. mântuínței; pl. mântuínțe
mântuínță s. f., g.-d. art. mântuínței; pl. mântuínțe
MÂNTUÍNȚĂ s. v. izbăvire, mântuire, salvare, scăpare.
mântuință f. mijloc de mântuire.
mîntuínță f., pl. e. Vechĭ. Mîntuire. Scuză, justificare.
mîntuință s. v. IZBĂVIRE. MÎNTUIRE. SALVARE. SCĂPARE.

mântuință definitie

mântuință dex

Intrare: mântuință
mântuință substantiv feminin