MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os.

MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os.

MÎNIÓS, -OÁSĂ, mînioși, -oase, adj. Plin de mînie; furios. Cît era de mînioasă, baba tot mai strigă după odorul de nepot. REBREANU, R. II 31. Atunci fiul craiului, mînios, îi mai trage un frîu. CREANGĂ, P. 195. ◊ Fig. Furtunile primăverii sînt mînioase și repezi, nici nu știi cînd te prind în vîrtejul lor. SADOVEANU, O. IV 285. ◊ Expr. Dunăre de mînios v. dunăre. ♦ Care exprima sau trădează mînie. O armă pocni și-un glas mintos strigă. CAMILAR, N. I 81. ♦ Supărat, necăjit, înciudat (împotriva cuiva). Am gîndit că ești mintoasă pe tătuca și pe mămucă. CREANGĂ, P. 12. – Pronunțat: -ni-os.

mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse

mâniós adj. m. (sil. -ni-os) pl. mânióși; f. sg. mânioásă, pl. mânioáse

MÂNIÓS adj. v. furios.

MÂNIÓS adj. v. dușmănos, inamic, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, vrăjmaș.

MÂNIÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) (despre persoane) Care se mânie ușor. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește mânie; care exprimă mânie. 3) Care este foarte supărat. [Sil. ni-os] /mânie + suf. ~os

mânios m. medic care dă ajutor la faceri. [Gr. mod. MAMMOS, din MÁMME, moașă].

mânios a. 1. plin de mânie; 2. care se mânie lesne.

mîniós, -oásă adj. (d. mînie saŭ lat. maniosus, furios). Plin de mînie, furios. V. irascibil, cĭudos.

mînios adj. v. DUȘMĂNOS. INAMIC. NEPRIETENESC. NEPRIETENOS. OSTIL. POTRIVNIC. VRĂJMAȘ.

MÎNIOS adj. furios, îndîrjit, înfuriat, întărîtat, înverșunat, mîniat, pornit, (livr.) obstinat, (pop.) îndrăcit, năbădăios, oțărît, (înv. și reg.) scîrbit, (reg.) năvîrlios, (înv., în Transilv.) firetic, (fam.) burzuluit, zborșit, (fig.) turbat. (Un om ~ la culme.)