mângâiere definitie

2 intrări

25 definiții pentru mângâiere

MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare.
MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. – V. mângâia.
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. [Pr.: -gâ-ia] – Lat. *manganeare.
MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. [Pr.: -gâ-ie-] – V. mângâia.
MÎNGÎIÁ, mîngîi, vb. I. Tranz. 1. A atinge netezind ușor cu palma în semn de dragoste (uneori și ca un gest reflex); a dezmierda, a alinta. își mîngîia mustăcioara pe care și-o lăsase de curînd. DUMITRIU, N. 281. Bătrîna îi mîngîia capul plecat pe lada cu portocale. ARGHEZI, P. T. 117. O mîngîie – dar apoi, desfăcîndu-se de îmbrățoșerile ei, se avîntă pe șaua calului. EMINESCU, N. 13. ◊ Fig. În aerul luminos pluteau miresme de pămînt umed, de finețe răcorite; soarele deasupra pădurii mîngîia viața cu dragoste caldă. SADOVEANU, O. I 309. Visele mi se. împlineau... acele vise care îmi mîngîiaseră viața tristă de școală. BART, S. M. 11. Cu zîmbetul tău didce tu mingii ochii mei. EMINESCU, O. I 213. ♦ (Ironic) A lovi, a bate. Începe a ne pofti pe fiecare la Bălan și a ne mîngîia cu sfîntul ierarh Nicolaie (= biciul). CREANGĂ, A. 4. 2. A liniști, a potoli; a împăca pe cineva. Las’, mamă, că lumea asta nu-i numai cît se vede cu ochii, zicea bădița Vasile mîngîind-o. CREANGĂ, O. A. 37. Neștiind cum s-o mîngîi, am început și eu a plînge. NEGRUZZI, S. I 52. ♦ Refl. A se împăca cu o idee, cu o stare, cu o situație; a se consola. Noi, bătrînii, căutăm să veselim ceasurile cîte ne mai rămîn de trăit, pentru ca să ne mîngîiem de cele care au trecut. ALECSANDRI, T. I 42. Am sfîrșit prin... a ne mîngîia de poznașele isprăvi a timpului. NEGRUZZI, S.I 68. ♦ A bucura, a desfăta. Un suvenir poetic... mîngîie și-nvie duioasă inima mea. ALECSANDRI, P. I 121. – Accentuat și: (prez. ind.) mîngî́i.
MÎNGÎIÉRE, mîngîieri, s. f. Acțiunea de a mîngîia. 1. Dezmierdare, alintare, gest cu care se mîngîie. Dacă nu-ți ieșeam în drum, Ai fi dat cu bucurie Altuia străin, nu mie, Mîngîierile de-acum. TOPÎRCEANU, M. 58. ◊ Fig. Pe fereastra deschisă, veneau mîngîierile verii. SADOVEANU, O. I 268. 2. Încurajare, îmbărbătare; consolare. Amintirea zilelor bune e de multe ori o mîngîiere în ceasuri triste. SADOVEANU, O. VI 525. N-am altă mîngîiere mai vie pe pămînt Decît să-nalț la tine duioasa mea gîndire. ALECSANDRI, O. 124. ♦ Persoană (sau obiect) care mîngîie, încurajează, sprijină. Numai tu, tată, ești mîngîierea noastră. ISPIRESCU, L. 12. Domnița Manda era singura mîngîiere ce-i lăsase o soție mult iubită. NEGRUZZI, S. I 105. 3. Satisfacție, mulțumire, plăcere. Nu au nici chiar mîngîierea de a-și putea tipări scrierile, din lipsă de mijloace. MACEDONSKI, O. IV 6. Cartea îți aduce și oarecare mîngîiere. CREANGĂ, A. 22. – Variantă: mîngăiére s. f.
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez. 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri
mângâiá vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. mângâi, 3 sg. și pl. mângâie, 1 pl. mângâiém; ger. mângâínd
mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri
MÂNGÂIÁ vb. 1. a alinta, a dezmierda, (pop. și fam.) a giugiuli, (pop.) a drăgosti, (reg.) a adia, a guguli, a mădări, a milui, a nineri, (prin Ban. și Transilv.) a băia, (înv.) a măguli. (Îl ~ cu duioșie pe obraz.) 2. v. consola. 3. v. bucura.
MÂNGÂIÁ vb. v. alina, atinge, bate, calma, domoli, îmbărbăta, îmblânzi, încuraja, îndemna, îndruma, însufleți, învăța, liniști, lovi, potoli, povățui, sfătui, stimula, susține, tempera, ușura.
MÂNGÂIÉRE s. 1. alintare, dezmierdare, (rar) alint, mângâietură, (pop. și fam.) giugiuleală, (pop.) alintătură, drăgosteală, drăgostire, (înv. și reg.) olastiseală. (~ iubitei.) 2. v. consolare. 3. v. bucurie.
mîngîiá (mấngâi, mângâiát), vb.1. A consola, a încuraja. – 2. A dezmierda, a alinta. Gr. μαγγανεύω „a folosi băuturi fermentate”, probabil prin intermediul unui lat. *manganiāre (Cihac, Principii, 146; Șeineanu, Semasiol., 13; Murnu, 34; Candrea-Dens., 1131; Diculescu, Elementele, 474; Rohlfs, EWUG 1291; REW 5297; Rosetti, II, 68), cf. calabr. manganῑare „a sparge, a toci”. Der. din sl. mąžati sę „a se consola” (Cihac, II, 197), nu e posibilă. Cuvînt de uz genral, afară de Trans. de N. (ALR, I, 235). Der. mîngîiere, s. f. (dezmierdare; consolare); mîngîietor, adj. (care mîngâie, consolează); mîngîios, adj. (consolator; delicat, afectuos); nemîngîiat, adj. (neconsolat); mîngănietură, s. f. (consolare), înv., apare în Palia de la 1581.
A MÂNGÂIÁ mângâi tranz. 1) (mai ales copii) A netezi ușor cu palma în semn de afecțiune; a dezmierda; a alinta. 2) A alina cu vorbe pline de afecțiune durerea, mâhnirea, suferințele etc.; a consola. 3) fig. fam. A lovi cu putere și brutalitate; a bate. 4) fig. A umple de bucurie și admirație; a fermeca; a încânta; a vrăji; a fascina. Peisajul îți mângâie privirea. /<lat. manganeare
A SE MÂNGÂIÁ mă mângâi intranz. A face schimb de mângâieri (concomitent); a se drăgosti. /<lat. manganeare
MÂNGÂIÉRE ~i f. 1) v. A MÂNGÂIA. 2) Vorbă sau gest plin de dragoste, prin care se mângâie; alinare. [G.-D. mângâierii] /v. a mângâia
mângâià v. 1. a căuta să aline durerea; 2. a da ajutor: mângâiați pe cei săraci; 3. a răsfăța: a mângâiat copilul pe obraz. [Gr. bizantin MANGANÉVO, a fermeca; latin medieval MANGANUM = PHARMACUM (v. farmec); vechiu-rom. mângânie, vrajă («cu farmeci și cu mângânii le face acestea», Dosofteiu) = gr. bizantin MANGANÍA, farmec, vrajă; în limba modernă, sensul lui mângâia s’a idealizat: leacul și vraja (inseparabile după concepțiunea vulgară) au devenit o alinare mai mult sufletească].
mângâiere f. acțiunea de a mângâia, consolațiune.
mî́ngîĭ, a v. tr. (lat. *manganeare, d. vgr. mágganon, băutură fărmăcată, magganeúo, vrăjesc, rudă cu mágos, mag, și decĭ cu amăgesc). Consolez, alin tristeța. Netezesc cu mîna în semn de ĭubire. A te mîngîĭa cu speranța, a te legăna cu speranța.
mîngîĭére f., pl. ĭ. Consolațiune, alinarea tristețeĭ.
mîngîia vb. v. ALINA. ATINGE. BATE. CALMA. DOMOLI. ÎMBĂRBĂTA. ÎMBLÎNZI. ÎNCURAJA. ÎNDEMNA. ÎNDRUMA. ÎNSUFLEȚI. ÎNVĂȚA. LINIȘTI. LOVI. POTOLI. POVĂȚUI. SFĂTUI. STIMULA. SUSȚINE. TEMPERA. UȘURA.
MÎNGÎIA vb. 1. a alinta, a dezmierda, (pop. și fam.) a giugiuli, (pop.) a drăgosti, (reg.) a adia, a guguli, a mădări, a milui, a nineri, (prin Ban. și Transilv.) a băia, (înv.) a măguli. (Îl ~ cu duioșie pe obraz.) 2. a (se) alina, a (se) consola, a (se) îmbărbăta, a (se) încuraja, (grecism înv.) a (se) parigorisi. (Încearcă să-l ~ pentru pierderea suferită.) 3. a bucura, a desfăta, a încînta. (Peisajul îi ~ sufletul.)
MÎNGÎIERE s. 1. alintare, dezmierdare, (rar) alint, mîngîietură, (pop. și fam.) giugiuleală, (pop.) alintătură, drăgosteală, drăgostire, (înv. și reg.) olastiseală. (~ iubitei.) 2. alinare, consolare, îmbărbătare, încurajare, (înv.) consolație, parigorie, (fig.) balsam, refugiu. (Și-a găsit ~ în muncă.) 3. bucurie, desfătare, mulțumire, plăcere, satisfacție, (înv. și pop.) mulțumită, (înv.) haz, mîngîietură. (Simte o mare ~.)
mângâia, mângâi v. t. a bate.

mângâiere dex

Intrare: mângâia
mângâia verb grupa I conjugarea I
Intrare: mângâiere
mângâiere substantiv feminin