MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare.

MÂNECÁT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca.

MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare.

MÂNECÁT s. n. Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca.

MÎNECÁ, mînec, vb. I. Refl. (Popular) A se scula dis-de-dimineață. M-am mînecat, Toiagu-n mînă am luat. PĂSCULESCU, L. P. 114. Ba, dragă, m-oi mîneca Și la măicuță-oi pleca. SEVASTOS, C. 26. ◊ Intranz. Cine mînecă de dimineață, El izbutește mai mult in piață. PANN, P. V. II 68. – Variantă: mînicá (ȘEZ. XXIII 23) vb. I.

MÎNECÁT s. n. Faptul de a mîneca. ◊ (Mai ales în loc. adv.) De (sau la, pe, cu etc.) mînecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. Avuse grijă, de mînecate, să-i pună dinainte un alt maldăr de iarbă proaspătă și înflorită. HOGAȘ, M. N. 150. Te-ai pornit prea cu mînecate. SBIERA, P. 240. A doua zi, de mînecate, își chemă copiii. ISPIRESCU, L. 211. – Formă gramaticală: (în loc. adv.) mînecate.

mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă

!mânecát (pop.) s. n.

!mânecáte (de/în/la/pe ~) (pop.) loc. adv.

mânecá vb., ind. prez. 1 sg. mânec, 3 sg. și pl. mânecă

mânecát s. n., pl. mânecáte (în loc. de ~, la ~, pe ~)

MÂNECÁT s. v. mânecare.

mînecá (mấnec, mânecát), vb. – A se scula devreme. – Megl. mănicat „timpuriu.” Lat. manĭcāre (Densusianu, Hlr., 167; Pușcariu 1084; Candrea-Dens., 1118; REW 5300; Rosetti, I, 169), cf. alb. mëngoń, v. umbr. manecare (Gius. Mazzatinti, Poesie religiose del s. XIV, Bologna, 1881, 15). – Der. mînec, s. n. (rar, zori de zi); mînecare, s. f. (zori); mînecat, s. n. (zori; acțiunea de a mîneca); mînecătoare, s. f. (obicei folcloric în ajunul sărbătorii de Sf. Gheorghe).

A MÂNECÁ mânec intranz. pop. 1) A se scula în zorii zilei; a se trezi cu noaptea în cap. 2) A pleca dis-de-dimineață. /<lat. manicare

MÂNECÁT n. 1) v. A MÂNECA. 2) Zorii zilei. * Pe (la) ~e dimineața foarte devreme. /v. a mâneca

mânecát2, mânecátă, adj. (înv.) care s-a sculat în zori.

mânecà v. a porni înainte de a răsări soarele: cine mânecă de dimineață, izbutește mai mult în piață PANN. [Lat. MANICARE, a sosi des de dimineață].

mânecat n. 1. serviciu divin public de dimineață; 2. pe mânecate, tare de dimineață.

mî́nec, a -á v. intr. (lat. mánico, -áre, a sosi dimineață. V. mîne). Vechĭ. Mă scol dimineața: cine mînecă de dimineață, izbutește maĭ mult în pĭață (Pan); cine mînecă, nu întunecă (nu-l apucă noaptea pe drum). Azĭ. Pe mînecate, des-de-dimineață, în zorĭ, înainte de cîntătorĭ. De mînecate, de dimineață de tot: a porni de mînecate. – Și demînecate: de demînecate începură a sosi țăraniĭ (CL. 1910, Dec. 1112) demînecate pînă în seară (VR. 1912, 10, 53). – Cjb. dă și un subst n. mînec, zorĭ: a porni de mînec.

mînecáte, V. mînec.

mînecat s. v. MÎNECARE.