MÂNECÁ, mấnec,
vb. I.
Refl. și
intranz. (
Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață;
p. gener. a porni, a pleca. –
Lat. manicare. MÂNECÁT s. n. (
Pop.) Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊
Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. –
V. mâneca.
MÂNECÁ, mấnec,
vb. I.
Refl. și
intranz. (
Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață;
p. gener. a porni, a pleca. –
Lat. manicare. MÂNECÁT s. n. Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊
Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. –
V. mâneca. MÎNECÁ, mînec,
vb. I.
Refl. (Popular) A se scula dis-de-dimineață. M-am mînecat, Toiagu-n mînă am luat. PĂSCULESCU, L. P. 114. Ba, dragă, m-oi mîneca Și la măicuță-oi pleca. SEVASTOS, C. 26. ◊
Intranz. Cine mînecă de dimineață, El izbutește mai mult in piață. PANN, P. V. II 68. – Variantă:
mînicá (ȘEZ. XXIII 23)
vb. I.
MÎNECÁT s. n. Faptul de
a mîneca. ◊ (Mai ales în
loc. adv.)
De (sau
la, pe, cu etc.)
mînecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. Avuse grijă, de mînecate, să-i pună dinainte un alt maldăr de iarbă proaspătă și înflorită. HOGAȘ, M. N. 150. Te-ai pornit prea cu mînecate. SBIERA, P. 240. A doua zi, de mînecate, își chemă copiii. ISPIRESCU, L. 211. – Formă gramaticală: (în
loc. adv.) mînecate.
mânecá (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 3 mấnecă
!mânecáte (de/în/la/pe ~
) (
pop.)
loc. adv. mânecá vb., ind. prez. 1 sg. mânec, 3 sg. și pl. mânecă mânecát s. n., pl. mânecáte (în loc. de ~, la ~, pe ~) mînecá (mấnec, mânecát), vb. – A se scula devreme. –
Megl. mănicat „timpuriu.”
Lat. manĭcāre (Densusianu, Hlr., 167; Pușcariu 1084; Candrea-Dens., 1118; REW 5300; Rosetti, I, 169),
cf. alb. mëngoń,
v. umbr. manecare (Gius. Mazzatinti, Poesie religiose del
s. XIV, Bologna, 1881, 15). –
Der. mînec,
s. n. (rar, zori de zi); mînecare,
s. f. (zori); mînecat,
s. n. (zori; acțiunea de a mîneca); mînecătoare,
s. f. (obicei folcloric în ajunul sărbătorii de Sf. Gheorghe).
A MÂNECÁ mânec intranz. pop. 1) A se scula în zorii zilei; a se trezi cu noaptea în cap. 2) A pleca dis-de-dimineață. /<lat. manicare MÂNECÁT n. 1) v. A MÂNECA. 2) Zorii zilei. * Pe (la) ~e dimineața foarte devreme. /v. a mâneca mânecát2, mânecátă, adj. (înv.) care s-a sculat în zori. mânecà v. a porni înainte de a răsări soarele: cine mânecă de dimineață, izbutește mai mult în piață PANN. [Lat. MANICARE, a sosi des de dimineață].
mânecat n.
1. serviciu divin public de dimineață;
2. pe mânecate, tare de dimineață.
mî́nec, a
-á v. intr. (lat. mánico, -áre, a sosi dimineață. V.
mîne). Vechĭ. Mă scol dimineața: cine mînecă de dimineață, izbutește maĭ mult în pĭață (Pan); cine mînecă, nu întunecă (nu-l apucă noaptea pe drum). Azĭ.
Pe mînecate, des-de-dimineață, în zorĭ, înainte de cîntătorĭ.
De mînecate, de dimineață de tot: a porni de mînecate. – Și
demînecate: de demînecate începură a sosi țăraniĭ (CL. 1910, Dec. 1112) demînecate pînă în seară (VR. 1912, 10, 53). – Cjb. dă și un subst n.
mînec, zorĭ: a porni de mînec.