mânecare definitie

32 definiții pentru mânecare

MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare.
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar.
MÂNECÁRE, mânecări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca.
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare.
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar.
MÂNECÁRE, mânecări, s. f. Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca.
MÎNECÁ, mînec, vb. I. Refl. (Popular) A se scula dis-de-dimineață. M-am mînecat, Toiagu-n mînă am luat. PĂSCULESCU, L. P. 114. Ba, dragă, m-oi mîneca Și la măicuță-oi pleca. SEVASTOS, C. 26. ◊ Intranz. Cine mînecă de dimineață, El izbutește mai mult in piață. PANN, P. V. II 68. – Variantă: mînicá (ȘEZ. XXIII 23) vb. I.
MÎNECÁR, mînecare, s. n. Haină scurtă țărănească de stofă, de blană sau de pînză, cu sau fără mîneci; mintean, zăbun. Sta ghemuit... cu mîinile petrecute-n mînecile mînecarului. SANDU-ALDEA, U. P. 224.
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecár s. n., pl. mânecáre
mânecáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânecắrii; pl. mânecắri
mânecá vb., ind. prez. 1 sg. mânec, 3 sg. și pl. mânecă
mânecár s. n., pl. mânecáre
mânecáre s. f., g.-d. art. mânecării; pl. mânecări
MÂNECÁR s. 1. (la pl.) mânecuțe (pl.). (~e pentru funcționari.) 2. (BIS.) mânecuță, rucaviță, (înv.) naracliță.
MÂNECÁR s. v. manșon.
MÂNECÁRE s. (înv.) mânecat.
mînecá (mấnec, mânecát), vb. – A se scula devreme. – Megl. mănicat „timpuriu.” Lat. manĭcāre (Densusianu, Hlr., 167; Pușcariu 1084; Candrea-Dens., 1118; REW 5300; Rosetti, I, 169), cf. alb. mëngoń, v. umbr. manecare (Gius. Mazzatinti, Poesie religiose del s. XIV, Bologna, 1881, 15). – Der. mînec, s. n. (rar, zori de zi); mînecare, s. f. (zori); mînecat, s. n. (zori; acțiunea de a mîneca); mînecătoare, s. f. (obicei folcloric în ajunul sărbătorii de Sf. Gheorghe).
A MÂNECÁ mânec intranz. pop. 1) A se scula în zorii zilei; a se trezi cu noaptea în cap. 2) A pleca dis-de-dimineață. /<lat. manicare
MÂNECÁR ~e n. Haină scurtă (de stofă, de blană sau de pânză), cu sau fără mâneci, purtată de țărani. /mânecă + suf. ~ar
mânecà v. a porni înainte de a răsări soarele: cine mânecă de dimineață, izbutește mai mult în piață PANN. [Lat. MANICARE, a sosi des de dimineață].
mânecare f. plecare de dimineață: scoală-te dela mânecare POP.
mânecări f. ornate sacre ale treptelor ierarhice superioare (cari se îmbracă pe brațe sau mâneci).
mî́nec, a v. intr. (lat. mánico, -áre, a sosi dimineață. V. mîne). Vechĭ. Mă scol dimineața: cine mînecă de dimineață, izbutește maĭ mult în pĭață (Pan); cine mînecă, nu întunecă (nu-l apucă noaptea pe drum). Azĭ. Pe mînecate, des-de-dimineață, în zorĭ, înainte de cîntătorĭ. De mînecate, de dimineață de tot: a porni de mînecate. – Și demînecate: de demînecate începură a sosi țăraniĭ (CL. 1910, Dec. 1112) demînecate pînă în seară (VR. 1912, 10, 53). – Cjb. dă și un subst n. mînec, zorĭ: a porni de mînec.
mînecár n., pl. e. Mînecuță preuțească.
mînecáre f. Mînec, zoriĭ zileĭ.
MÎNECAR s. 1. (la pl.) mînecuțe (pl.). (~e pentru funcționari.) 2. (BIS.) mînecuță, rucaviță, (înv.) naracliță.
mînecar s. v. MANȘON.
MÎNECARE s. (înv.) mînecat.
MÂNECẮRI (< mânecă) s. f. pl. Manșete confecționate din stofă, catifea sau împletite din lână colorată, bogat ornamentată cu broderii. Purtate de feciorii din Maramureș, în zilele de sărbătoare, au fost introduse în costumul popular după al doilea război mondial.
mânecár, mânecare și mânecări s. n. Mânecuță, rucaviță. [Var.: (reg.) mânicár s. n.] – Din mânecă + suf. -ar.
mânecáre, mânecări s. f. 1. (Înv.) Acțiunea de a (se) mâneca; sculare dis-de-dimineață. ♦ (Înv.) Dimineață. 2. (Reg.) Utrenie. [Var.: (reg.) mânicáre s. f.] – Din mâneca.

mânecare dex

Intrare: mâneca
mâneca verb grupa I conjugarea I
Intrare: mânecare
mânecare substantiv feminin
Intrare: mânecar
mânecar substantiv neutru