13 definiții pentru mânecar
MÂNECÁR, mânecare,
s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci.
2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. –
Mânecă +
suf. -ar.
MÂNECÁR, mânecare,
s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci.
2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. –
Mânecă +
suf. -ar.
MÎNECÁR, mînecare,
s. n. Haină scurtă țărănească de stofă, de blană sau de pînză, cu sau fără mîneci; mintean, zăbun. Sta ghemuit... cu mîinile petrecute-n mînecile mînecarului. SANDU-ALDEA, U. P. 224.
mânecár s. n.,
pl. mânecáre
mânecár s. n., pl. mânecáre MÂNECÁR s. 1. (la pl.) mânecuțe (pl.). (~e pentru funcționari.) 2. (BIS.) mânecuță, rucaviță, (înv.) naracliță. MÂNECÁR ~e n. Haină scurtă (de stofă, de blană sau de pânză), cu sau fără mâneci, purtată de țărani. /mânecă + suf. ~ar mânecări f. ornate sacre ale treptelor ierarhice superioare (cari se îmbracă pe brațe sau mâneci).
mînecár n., pl. e. Mînecuță preuțească.
MÎNECAR s. 1. (la pl.) mînecuțe (pl.). (~e pentru funcționari.) 2. (BIS.) mînecuță, rucaviță, (înv.) naracliță. mânecár, mânecare și mânecări s. n. Mânecuță, rucaviță. [Var.: (reg.) mânicár s. n.] – Din mânecă + suf. -ar. Mânecar dex online | sinonim
Mânecar definitie
Intrare: mânecar
mânecar substantiv neutru