mânecar definitie

13 definiții pentru mânecar

MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar.
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar.
MÎNECÁR, mînecare, s. n. Haină scurtă țărănească de stofă, de blană sau de pînză, cu sau fără mîneci; mintean, zăbun. Sta ghemuit... cu mîinile petrecute-n mînecile mînecarului. SANDU-ALDEA, U. P. 224.
mânecár s. n., pl. mânecáre
mânecár s. n., pl. mânecáre
MÂNECÁR s. 1. (la pl.) mânecuțe (pl.). (~e pentru funcționari.) 2. (BIS.) mânecuță, rucaviță, (înv.) naracliță.
MÂNECÁR s. v. manșon.
MÂNECÁR ~e n. Haină scurtă (de stofă, de blană sau de pânză), cu sau fără mâneci, purtată de țărani. /mânecă + suf. ~ar
mânecări f. ornate sacre ale treptelor ierarhice superioare (cari se îmbracă pe brațe sau mâneci).
mînecár n., pl. e. Mînecuță preuțească.
MÎNECAR s. 1. (la pl.) mînecuțe (pl.). (~e pentru funcționari.) 2. (BIS.) mînecuță, rucaviță, (înv.) naracliță.
mînecar s. v. MANȘON.
mânecár, mânecare și mânecări s. n. Mânecuță, rucaviță. [Var.: (reg.) mânicár s. n.] – Din mânecă + suf. -ar.

mânecar dex

Intrare: mânecar
mânecar substantiv neutru