mândruț definitie

7 definiții pentru mândruț

MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț.
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț.
MÎNDRÚȚ, mîndruți, s. m. (Popular) Diminutiv al lui mîndru1; iubit. Bădița cel sărăcuț, Zău, acela mi-i drăguț, Că, zău, ăla mi-i mîndruț. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 38.
MÎNDRÚȚ 2, -Ă, mîndruți, -e, adj. (Popular) Diminutiv al lui mîndru2. 1. v. mîndru2 (2). Cucuruz de pe deluț, Ce ești, bade-așa mîndruț? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 404. 2. v. mîndru2 (4). Zece care ș-o căruță Pline cu fete mîndruțe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 443.
MÎNDRÚȚĂ, mîndruțe, s. f. (Popular) Diminutiv al lui mîndră; iubită. Amintirea mîndruțelor cărora vînătorul le destină cîte o «cetină frumoasă de brad verde, neuscat». ODOBESCU, S. III 90. Unde mergi bade-n code? – La cosit, soro Mărie, Să cosesc frunza căpșunii, Să iubesc mîndruță lumii. HODOȘ, P. P. 47. Nu mi-i foame, nu mi-i sete, Nici mi-i dor de codrul verde, Dar mi-i dor de satul meu, Că am trei mîndruțe-n el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122.
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândrúț adj. m., s. m., pl. mândrúți; f. sg. mândrúță, pl. mândrúțe

mândruț dex

Intrare: mândruț (adj.)
mândruț adjectiv
Intrare: mândruț (s.m.)
mândruț substantiv masculin