mândrire definitie

2 intrări

18 definiții pentru mândrire

chisnová vr [At: ARH. OLT. XXI, 260 / Pzi: ~véz / E: nct] (Reg; d. o fată) A se mândri.
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru.
MÂNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri.
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru.
MÂNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri.
MÎNDRÍ, mîndresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mîndru; a se lăuda cu.., a se făli. De cînd eram încă mic, Doina știu și doina zic, Căci romînul, cît trăiește, Tot cu doina se mîndrește. NEGRUZZI, S. II 26. Toate armele și instrumentele de piatră aflate prin țări din vechime locuite și cu care se mîndresc muzeele Europei, la noi se găsesc în toate părțile. BOLLIAC, O. 292. Îi da postav albăstrel, Ca să se mîndrească-n el! ALECSANDRI, P. P. 176. 2. A se îngîmfa, a se fuduli; a fi plin de orgoliu. N-am fost eu încă destul de bun că te-am așteptat atîta vreme, și tu acuma te mîndrești și nici nu-mi răspunzi? SBIERA, P. 3. Ca păunul se mîndrește Și tot cu laude trăiește. PANN, P. V. I 162.
MÎNDRÍRE, mîndriri, s. f. (Neobișnuit) Mîndrie. Soldatul, cu destulă mîndrire, își încheie tunica, își lustrui puțin nasturii cu mînica, își așeză capela-n cap, puțin plecată pe ochiul drept. SADOVEANU, P. S. 85. Nici o mîndrie mare nu-ntrecea a ta mîndrire! ALECSANDRI, P. III 71.
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândríre (rar) s. f., g.-d. art. mândrírii
mândrí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mândrésc, imperf. 3 sg. mândreá; conj. prez. 3 sg. și pl. mândreáscă
mândríre s. f., g.-d. art. mândrírii
MÂNDRÍ vb. 1. a se făli, a se fuduli, a se lăuda. (Are de ce se ~ cu copiii lui.) 2. v. îngâmfa.
MÂNDRÍ vb. v. chibzui, cugeta, gândi, judeca, medita, raționa, reflecta.
A SE MÂNDRÍ mă mândrésc intranz. 1) A fi mândru; a trăi un sentiment de mândrie. 2) înv. pop. A se ține mândru; a-și da aere; a se făli; a se fuduli. /Din mândru
mândrì v. a fi mândru.
mîndrésc (mă) v. refl. (vsl. mondriti, a scorni, d. mondrŭ, înțelept). Mă simt mîndru, mă fudulesc din cauze maĭ serioase orĭ și din vanitate.
mîndri vb. v. CHIBZUI. CUGETA. GÎNDI. JUDECA. MEDITA. RAȚIONA. REFLECTA.
MÎNDRI vb. 1. a se făli, a se fuduli, a se lăuda. (Are de ce se ~ cu copiii lui.) 2. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se îngîmfa, a se lăuda, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig. ) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atîta!)

mândrire dex

Intrare: mândri
mândri verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: mândrire
mândrire substantiv feminin