mândrețe definitie

14 definiții pentru mândrețe

MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe.
MÂNDRÉȚE, mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe.
MÎNDRÉȚE, mîndrețe s. f. Frumusețe, splendoare; (concretizat) ființă, lucru cu aspect frumos, strălucitor, minunat. I-am sădit ca mînile mele, și acum, cînd au ajuns mîndrețe de copaci, să mă puie să-i tai! DUNĂREANU, CH. 31. Crăiasa schimbă fețe, Că n-a văzut în viața ei Inel, și ce mîndrețe! COȘBUC, P. I 67. Sala era pardosită cu oglinzi, păreții de porțelan, ușile de cristal... și alte multe minunății și mîndrețe. NEGRUZZI, S. I 240.
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréțe
MÂNDRÉȚE s. v. frumusețe.
MÂNDRÉȚE s. v. aroganță, fală, frumusețe, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, minunăție, minune, mândrie, orgoliu, semeție, splendoare, trufie, vanitate.
Mândrețe ≠ pocitanie
MÂNDRÉȚE ~ f. 1) Frumusețe deosebită; splendoare. 2) Ființă sau lucru cu aspect foarte frumos. O ~ de fată. /mândru + suf. ~ețe
mândrețe f. 1. frumusețe: își oglindea mândrețea în luciul apei; 2. splendoare, magnificență: ce mândrețe! [V. mândru].
mîndréță f., pl. ĭ (d. mîndru). Frumuseță, splendoare: ce mîndreță de grădină, de armată, de om! – Și -eață în Mold. Trans. Ban.
MÎNDREȚE s. frumusețe, splendoare, strălucire, (înv. și reg.) mîndrie. (~ peisajului, a unei clădiri.)
mîndrețe s. v. AROGANȚĂ. FALĂ. FRUMUSEȚE. FUDULIE. INFATUARE. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MINUNĂȚIE. MINUNE. MÎNDRIE. ORGOLIU. SEMEȚIE. SPLENDOARE. TRUFIE. VANITATE.
mândréțe, mândreți, s.f. – (pop.) Frumusețe, splendoare. – Din mândru + suf. -ețe (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

mândrețe dex

Intrare: mândrețe
mândrețe substantiv feminin
mândrețe