mâncău definitie

11 definiții pentru mâncău

MÂNCẮU, mâncăi, s. m. (Fam.) Om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare; om mâncăcios. – Mânca + suf. -ău.
MÂNCẮU, mâncăi, s. m. (Fam.) Om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare; om mâncăcios. – Mânca + suf. -ău.
MÎNCẮU, mîncăi, s. m. (Glumeț sau peiorativ) Om care mănîncă foarte mult, care are mare pofta de mîncare sau este lacom la mîncare; mîncăcios. Casa s-a mai îngreuiat cu un mîncău. CREANGĂ, P. 6. Mîncău de șase prînzuri pe fiecare zi. Gras egoist! ALECSANDRI, T. II 325. Era un mare mîncău de plăcinte. NEGRUZZI, S. I 286. ◊ (Adjectival) Începură să istorisească întîmplâri țline de interes, în legătură cu tactica și strategia electorală. – Eu unul, povesti cel gros și mîncău, n-am văzut una mai reușită ca cea de acum doi ani. C. PETRESCU, Î. II 136.
mâncắu (fam.) s. m., art. mâncắul; pl. mâncắi, art. mâncắii
mâncău s. m., art. mâncăul; pl. mâncăi, art. mâncăii
MÂNCĂU s. mâncăcios, (pop.) găman, (reg.) folticos, hutupală, mâncălău. (E un mare ~.)
MÂNCĂU ~i m. depr. 1) Persoană care mănâncă mult și lacom. 2) fam. Persoană care nu muncește, trăind din munca altora. /a mânca + suf. ~ău
mâncău m. Mold. mare mâncăcios: casa s’a mai îngreuiat cu un mâncău CR.
mîncắŭ m. Fam. Mîncăcĭos.
MÎNCĂU s. mîncăcios, (pop.) găman, (reg.) folticos, hutupală, mîncălău. (E un mare ~.)
mâncău, mâncăi s. m. om mâncăcios, om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare

mâncău dex

Intrare: mâncău
mâncău substantiv masculin