mâncătură definitie

12 definiții pentru mâncătură

MÂNCĂTÚRĂ, mâncături, s. f. 1. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei). 2. (Reg.) Urmă lăsată de anumite boli care degradează țesuturile organismului. – Mânca + suf. -ătură.
MÂNCĂTÚRĂ, mâncături, s. f. 1. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei). 2. (Reg.) Urmă lăsată de anumite boli care degradează țesuturile organismului. – Mânca + suf. -ătură.
MÎNCĂTÚRĂ, mîncături, s. f. 1. Eroziune. În sfîrșit, cu destulă anevoință, ajunseră la viroagă... Mîncătura era acum și mai mare decît o știa el. GALACTION, O. I 296. Mîncătura Oltului, lîngă cătunul Fîntînelile, la o distanță ca de 300 stînjeni. ODOBESCU, S. II 417. ♦ Rană produsă de o roadere sau de anumite boli. 2. (Învechit) Hrană, li aducea Prins de mîncătură, Vin de beutură. ALECSANDRI, P. P. 188.
mâncătúră s. f., g.-d. art. mâncătúrii; pl. mâncătúri
mâncătúră s. f., g.-d. art. mâncătúrii; pl. mâncătúri
MÂNCĂTÚRĂ s. măcinătură, rosătură. (~ la un zid.)
MÂNCĂTÚRĂ s. v. consumare, coroziune, erodare, eroziune, lues, mâncare, mâncat, mâncărime, prurit, roadere, sifilis.
MÂNCĂTÚRĂ ~i f. 1) Eroziune a solului (produsă mai ales de ape). 2) Rană provenită dintr-o rosătură sau de pe urma unei boli. 3) rar Totalitate a produselor care servesc drept hrană. 4) pop. Consumare a produselor de hrană în cantități prea mari. /a mânca + suf. ~ătură
mâncătură f. efect al mâncării sau roaderii: gaură, înfundătură.
mîncătúră f., pl. ĭ. Loc mîncat (ros) de ape, scobitură făcută de apă. Mîncare, acțiunea de a mînca: Prînz de mîncătură, Vin de băutură (P. P.).
MÎNCĂTU s. măcinătură, rosătură. (~ la un zid.)
mîncătu s. v. CONSUMARE. COROZIUNE. ERODARE. EROZIUNE. LUES. MÎNCARE. MÎNCAT. MÎNCĂRIME. PRURIT. ROADERE. SIFILIS.

mâncătură dex

Intrare: mâncătură
mâncătură substantiv feminin