MÂNCĂTORÍE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie.

MÂNCĂTORÍE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie.

MÎNCĂTORÍE, mîncătorii, s. f. (Familiar) 1. Hoție, fraudă, delapidare; risipă. Fusese la pușcărie pentru mîncătorie din hrana ostașilor. I. BOTEZ, ȘC. 64. Clucerul Alecu făcuse mîncătorii, abuzuri. GHICA, S. 3. Scoase pe sofragiu și pe stolnic, sub cuvînt de mîncătorie, și puse în locul lor pe alții aleși de iînsul după sprînceană. FILIMON, C. 119. 2. Intrigă, bîrfeală. Jupîn Rănică Vulpoiul nu se lăsă de mîncătorii și de vicleșuguri nici cînd ajunse om de frunte. ODOBESCU, S. A. 468.

mâncătoríe s. f., art. mâncătoría, g.-d. art. mâncătoríei; pl. mâncătoríi, art. mâncătoríile

mâncătoríe s. f., art. mâncătoría, g.-d. art. mâncătoríei; pl. mâncătoríi, art. mâncătoríile

MÂNCĂTORÍE s. v. delapidare, escrocherie, fraudă, hoție, intrigă, mașinație, uneltire.

mâncâtorie t. abuz, risipă de bani publici: voiu da poruncă să cerceteze mâncătoriile tale FIL.

mîncătoríe f. Mîncare de banĭ publicĭ, delapidare, deturnare, malversațiune.

mîncătorie s. v. DELAPIDARE. ESCROCHERIE. FRAUDĂ. HOȚIE. INTRIGĂ. MAȘINAȚIE. UNELTIRE.