mâncător definitie

15 definiții pentru mâncător

MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător.
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător.
MÎNCĂTÓR, -OÁRE, mîncători, -oare, s. m. și f. Cel care obișnuiește să mănînce mult; lacom la mîncare. De nu-ți fi mîncători și băutori buni, v-ați găsit beleaua cu mine. CREANGĂ, P. 259. Mincător de oameni = canibal, antropofag. În ostroavile caraibice lăcuie oameni sălbatici... sau, mai bine zicînd, mîncători de oameni. DRĂGHICI, R. 158.
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătór s. m., adj. m., pl. mâncătóri; f. sg. și pl. mâncătoáre, g.-d. sg. art. mâncătoárei
MÂNCĂTÓR adj. v. avid, lacom, mâncăcios, nesătul, nesațios, pofticios.
MÂNCĂTÓR adj., s. v. asupritor, exploatator, împilător, opresiv, opresor, persecutor, prigonitor.
MÂNCĂTÓR s. v. consumator.
MÂNCĂTÓR ~i m. rar Persoană (sau altă ființă) care mănâncă (mult). * ~ de oameni canibal; antropofag. /a mânca + suf. ~ător
mâncător a. și m. care mănâncă.
mîncător adj. v. AVID. LACOM. MÎNCĂCIOS. NESĂTUL. NESĂȚIOS. POFTICIOS.
mîncător adj., s. v. ASUPRITOR. EXPLOATATOR. ÎMPILĂTOR. OPRESIV. OPRESOR. PERSECUTOR. PRIGONITOR.
MÎNCĂTOR s. consumator. (E un mare ~ de...)
mâncător de oameni expr. (intl.) procuror.
mâncător de rahat expr. (peior.) 1. om lipsit de caracter; (om) bârfitor, clevetitor. 2. mincinos.

mâncător dex

Intrare: mâncător (adj.)
mâncător adjectiv
Intrare: mâncător (s.m.)
mâncător substantiv masculin