MÂNCĂRÍCI s. n. (Fam.) Mâncărime. ◊ Expr. A avea mâncărici = a nu avea astâmpăr, a nu putea sta liniștit. A avea mâncărici la limbă = a fi foarte vorbăreț. – Mâncare + suf. -ici.

MÂNCĂRÍCI s. n. (Fam.) Mâncărime. ◊ Expr. A avea mâncărici = a nu avea astâmpăr, a nu putea sta liniștit. A avea mâncărici la limbă = a fi foarte vorbăreț. – Mâncare + suf. -ici.

MÎNCĂRÍCĂ s. f. 1. (Familiar) Diminutiv al lui mîncare (2). Seara cînd se întoarseră, găsiră mîn- cărică și fierturică gata. ISPIRESCU, L. 337. Despre odihnă, mincărică și băuturică să n-ai grijă. CARAGIALE, O. VII 267. 2. (Mold.) Tocană.

MÎNCĂRÍCI s. n. Mîncărime. ♦ (Familiar, mai ales în expr.) A avea mîncărici = a umbla de colo-colo fără astîmpăr, a nu sta locului o clipă. A avea mîncărici pe limbă = a fi foarte vorbăreț, a vorbi vrute și nevrute.

mâncărícă (fam.) s. f., g.-d. art. mâncărícii; pl. mâncăréle, art. mâncărélele

mâncăríci (fam.) s. n.

mâncăríci s. n.

MÂNCĂRÍCĂ s. (reg.) mâncărioară, mâncăriță, mâncărușă. (O ~ cu carne.)

MÂNCĂRÍCĂ s. v. tocană.

MÂNCĂRÍCI s. v. mâncărime, prurit.

MÂNCĂRÍCI n. fam. Senzație de furnicare a pielii (provocată de diferite boli, de înțepătura unor insecte etc.) și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărime. * A avea ~ a nu avea astâmpăr; a se fâțâi. A avea ~ pe limbă a fi limbut; a vorbi neîntrebat. /mâncare + suf. ~ici

mâncărică f. l. fam. un fel de bucate de carne cu legume; 2. mâncare.

MÎNCĂRICĂ s. (reg.) mîncărioară, mîncăriță, mîncărușă. (O ~ cu carne.)

mîncărică s. v. TOCANĂ.

mîncărici s. v. MÎNCĂRIME. PRURIT.

a avea limbrici / mâncărici expr. a nu avea astâmpăr, a nu-și găsi locul

a avea mâncărici la limbă expr. a fi foarte vorbăreț; a fi indiscret

a avea viermi / mâncărici în cur expr. (vulg.) a nu avea astâmpăr, a nu-și găsi locul