mânătură definitie

8 definiții pentru mânătură

MÂITÚRĂ s. f. v. mânătură.
MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală provocată de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură.
MÂITÚRĂ s. f. v. mânătură.
MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală pricinuită de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură.
MÎITÚRĂ s. f. (Popular) Mers întins, fugă, goană (în special la vînătoare, în urmărirea vînatului). Ș-o mers toată noaptea și mîitură a fost aceea c-a doua zi... o fost în Tătărași. ȘEZ. VIII 57.
mânătúră (pop.) s. f., g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri
mânătúră s. f., g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri
mânătúră, mânături, s.f. – (reg.) Făcătură, vrajă: „Ci mereț’ la Ion, / Și luați mânătură, / Făcătură...” (Papahagi, 1925: 298; Săpânța). – Din mâna + suf. -(ă)tură (DEX, MDA).

mânătură dex

Intrare: mânătură
mânătură substantiv feminin
mâitură