MÂHNÍ, mâhnesc,
vb. IV.
Tranz. și
refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. –
Et. nec. MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te,
adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. –
V. mâhni. MÂHNÍ, mâhnesc,
vb. IV.
Tranz. și
refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. –
Et. nec. MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te,
adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. –
V. mâhni. MÎHNÍ, mîhnesc,
vb. IV.
Tranz. A pricinui cuiva o supărare; a întrista, a îndurera. Parc-aș plînge viața toată Dac-aș ști că te-ani mîhnit. COȘBUC, P. I 178. Niciodată plecarea lui Gheorghe la școală nu milmise casa atît de adînc. VLAHUȚĂ, O. A. I 120. Laudele lor, desigur, m-ar mîhni peste măsură. EMINESCU, O. I 141. ♦
Refl. A se întrista, a deveni trist. Cic, auzind moș Nichifor de aceasta, cumplit s-ar fi mîhnit în sufletul său. CREANGĂ, P. 110. Toderică se mîhnea că n-are vin mai hun. NEGRUZZI, S. I 82.
MÎHNÍT, -Ă, năimiți, -te,
adj. Întristat, îndurerat; trist. Prin zarva veselă numai el trecea mîhnit, ducîndu-și calul de căpăstru. DUNĂREANU, CH. 31. Ei erau așa de mîhniți, de nu mai le-a ticnit mîncarea. CREANGĂ, P. 12. Ești mîhnită, dar senină! Ce să plîngi?... Ce poți oare fi de vină Dacă fața ți-e urîtă? EMINESCU, O. I 464. ◊
Fig. Din alăuta țiganului izvora o melodie mîhnită. SADOVEANU, O. I 303. Aici am petrecut foarte mîhnite sărbători. KOGĂLNICEANU, S. 100.
mâhní (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. mâhnésc,
imperf. 3
sg. mâhneá;
conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 sg. și pl. mâhneáscă MÂHNÍ vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scârbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) râvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai mâhnit pe tata cu vorbele tale.) 2. v. întrista. 3. v. posomorî. MÂHNÍT adj. 1. v. supărat. 2. v. posomorât. mîhní (mâhnésc, mâhnít), vb. –
1. (
Înv.) A îndepărta, a despărți: episcopul ce va fi negrijnic de biserică și se va mîhni de rugăciune (Pravila Mică). –
2. A întrista, a supăra, a apăsa. –
Bg. mahnuvam „a despărți”, din
sl. machati „a agita” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 182; Tiktin),
cf. bg. maham „a agita”,
sb. mahnuti „a mișca”. Sensul
înv. al lui mîhni nu apare în dicționare. –
Der. mîhneală,
s. f. (
înv., întristare, supărare, chin); mîhnicios,
adj. (dureros, întristător); mîhniciune,
s. f. (
înv., chin).
A MÂHNÍ ~ésc tranz. A face să se mâhnească; a amărî; a întrista; a scârbi. /Orig. nec. A SE MÂHNÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) A deveni trist; a simți o durere sufletească; a se amărî; a se întrista; a se scârbi. /Orig. nec. mâhnì v. a (se) întrista foarte. [Origină necunoscută].
măhnésc (est) și
mîhnésc (vest) v. tr. (vsl. *mahnonti, mahati, a agita, a vîntura; sîrb. mahnuti, mahati, bg. mahnuvam, rus. mahnútĭ, mahátĭ). Întristez adînc.
MÎHNI vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata cu vorbele tale.) 2. a durea, a îndurera, a întrista, (înv.) a dosădi, (fig.) a răni. (Mă ~ ce-mi spui.) 3. a (se) întrista, a (se) posomorî, (înv.) a (se) tînji, (fig.) a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî. (Ce te-ai ~ așa? Parcă ți s-au înecat corăbiile!) MÎHNIT adj. 1. abătut, amărît, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scîrbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare ~ de vestea primită.) 2. întristat, posomorît, trist, (fig.) înnegurat, înnorat, întunecat, mohorît. (O față ~.)