LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător.

LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar; despre câini) Care latră. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al cuiva) Asemănător cu un lătrat. ♦ (Substantivat, m.) Câine. – Lătra + suf. -ător.

LĂTRĂTÓR, -OÁRE, lătrători, -oare, adj. (Rar, despre cîini) Care latră. Am o cățea lătrătoare. HODOȘ, P. P. 164. ♦ Fig. (Despre felul de a vorbi al oamenilor) Asemănător cu un lătrat. Cațavencu (... cu tonul brusc, vioi și lătrător): Fraților, mi s-a făcut o imputare. CARAGIALE, O. I 155. ♦ (Substantivat, rar) Cîine. Dar era noapte în toată puterea cînd începură să ne salute lătrătorii din satul Bisoca. ODOBESCU, S. III 211.

lătrătór1 (lă-tră-) adj. m., pl. lătrătóri; f. sg. și pl. lătrătoáre

lătrătór2 (lă-tră-) s. m., pl. lătrătóri

lătrătór adj. m., s. m. (sil. -tră-), pl. lătrătóri; f. sg. și pl. lătrătoáre

LĂTRĂTÓR s. v. câine.

LĂTRĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre câini) Care latră mult. 2) fig. (despre voce) Care este asemănător cu lătratul unui câine. /a lătra + suf. ~ător

lătrător a. care latră: câine lătrător. ║ m. câine: lătrătorii din sat OD.

lătrătór, -oáre adj. Care latră. Subst. Poet. Cîne: se auteaŭ lătrătoriĭ.

lătrător s. v. CÎINE.

lătrător, lătrători s. m. informator, denunțator.