LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț.

LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan sau țigancă) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. – Laie + suf. -eț.

LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f. Țigan (sau țigancă) care face parte dintr-o laie; p. ext. om cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat. Care e rostul să bați glodul in urma lăieților? CAMILAR, N. II 254. Lăiețele noastre de paparude. ODOBESCU, S. III 228. – Pronunțat: lă-ieț.

lăiéț adj. m., s. m., pl. lăiéți; adj. f., s. f. lăiáță, pl. lăiéțe

lăiéț s. m., adj. m., pl. lăiéți; f. sg. lăiáță, g.-d. art. lăiéței, pl. lăiéțe

LĂIÉȚ adj. (rar) laieș. (Nomad ~.)

LĂIÉȚ ~i m. înv. 1) Bărbat care face parte dintr-o laie de țigani nomazi. 2) fig. Persoană cu o înfățișare neîngrijită. /laie + suf. ~eț

lăĭáș și lăĭéț (vest) și lăĭéș (est) s. (d. laĭe). Cp. cu băĭăș, megiaș, plăĭaș). Țigan de laĭe (nomad). V. Țigan.

LĂIEȚ adj. (rar) lăieș. (Nomad ~.)