9 definiții pentru lăcătuit
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc,
vb. IV.
Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. –
Lacăt +
suf. -ui.
LĂCĂTUÍT, -Ă, lăcătuiți, -te,
adj. (Rar) încuiat cu lacătul. –
V. lăcătui. LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc,
vb. IV.
Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. –
Lacăt +
suf. -ui.
LĂCĂTUÍT, -Ă, lăcătuiți, -te,
adj. (Adesea
fig.) Încuiat cu lacătul. –
V. lăcătui. LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc,
vb. IV.
Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. Notarul și-a lăcătuit prin dulapuri dosarele. GALAN, B. I 174. O magazie lungă... cu porțile mari și grele, lăcătuite. ARDELEANU, D. 102.
lăcătuí (a ~) (rar)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. lăcătuiésc,
imperf. 3
sg. lăcătuiá;
conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lăcătuiáscă lăcătuí, lăcătuiésc, vb. IV (reg.) 1. a închide cu lacătul. 2. a-și face locaș. lăcătuĭésc v. tr. (d. lacat saŭ ung. lokatolni). Vechĭ. Încuĭ cu lacătu.
Lăcătuit dex online | sinonim
Lăcătuit definitie
Intrare: lăcătui
lăcătui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a