Dicționare ale limbii române

2 intrări

9 definiții pentru lăcătuit

LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui.
LĂCĂTUÍT, -Ă, lăcătuiți, -te, adj. (Rar) încuiat cu lacătul. – V. lăcătui.
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui.
LĂCĂTUÍT, -Ă, lăcătuiți, -te, adj. (Adesea fig.) Încuiat cu lacătul. – V. lăcătui.
LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. Notarul și-a lăcătuit prin dulapuri dosarele. GALAN, B. I 174. O magazie lungă... cu porțile mari și grele, lăcătuite. ARDELEANU, D. 102.
lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă
lăcătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lăcătuiáscă
lăcătuí, lăcătuiésc, vb. IV (reg.) 1. a închide cu lacătul. 2. a-și face locaș.
lăcătuĭésc v. tr. (d. lacat saŭ ung. lokatolni). Vechĭ. Încuĭ cu lacătu.

Lăcătuit dex online | sinonim

Lăcătuit definitie

Intrare: lăcătui
lăcătui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: lăcătuit
lăcătuit