LĂCRĂMIOÁRĂ s. f. v. lăcrimioară.

LĂCRIMIOÁRĂ, lăcrimioare, s. f. 1. Diminutiv al lui lacrimă; lăcrimea, lăcrimiță, lăcrimuță. 2. (În forma lăcrămioară) Mică plantă erbacee cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, de forma unor clopoței; mărgăritar, mărgăritărel, cerceluși (Convallaria majalis). [Var.: lăcrămioáră s. f.] – Lacrimă + suf. -ioară.

LĂCRĂMIOÁRĂ s. f. v. lăcrimioară.

LĂCRIMIOÁRĂ, lăcrimioare, s. f. 1. Diminutiv a lui lacrimă; lăcrimea, lăcrimiță, lăcrimuță. 2. Mică plantă erbacee cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, de forma unor clopoței; mărgăritar. mărgăritărel, cerceluși (Convallaria majalis). [Var.: lăcrămioáră s. f.] – Lacrimă + suf. -ioară.

LĂCRĂMIOÁRĂ s. f. v. lăcrimioară.

LĂCRIMIOẮRĂ, lăcrimioare, s. f. 1. Diminutiv al lui lacrimă. Și mi-o spală-n lăcrimioare. ȘEZ. IX 59. 2. (Mai ales la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albe, mici, în formă de clopoței și foarte mirositoare (Convallaria majalis); mărgăritar. Primește... aceste lăcrimioare, Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri! ALECSANDRI, P. I 121. Iată zambile... lăcrimioare. NEGRUZZI, S. I 97. Frunză verde lăcrimioară, Am avut o surioară, Iubitoare. HODOȘ, P. P. 105. – Pronunțat: -mioa-. -Variantă: lăcrămioáră (BOLINTINEANU, O. 48) s. f.

!lăcrămioáră (floare) (lă-cră-mioa-) s. f., g.-d. art. lăcrămioárei; pl. lăcrămioáre

!lăcrimioáră (lacrimă) (lă-cri-mioa-) s. f., g.-d. art. lăcrimioárei; pl. lăcrimioáre

lăcrimioáră s. f. (sil. -cri-mioa-), g.-d. art. lăcrimioárei; pl. lăcrimioáre

LĂCRIMIOÁRĂ s. (BOT.; Convallaria majalis) mărgăritar, mărgăritărel, (pop.) mărgărit, (reg.) clopoțel, suflețel.

LĂCRIMIOÁRĂ ~e f. (diminutiv de la lacrimă) Plantă erbacee perenă din familia liliaceelor, cu frunze mari, flori mici, albe, în formă de clopoței, și cu miros foarte plăcut. [G.-D. lăcrimioarei; Sil. lă-cri-mioa-] /lacrimă + suf. ~ioară

lăcrimioare f. pl. Bot. mărgăritarele.

lăcrămĭoáră (oa dift.) f., pl. e (dim. d. lacrămă). Pl. Est. Mărgăritar, o mică plantă erbacee liliacee cu florĭ micĭ albe mirositoare așezate în formă de strugure și cu fructe în formă de bace roșiĭ (convallária majális). – În Trans. suflețele și clopoțele.

LĂCRIMIOARĂ s. (BOT.; Convallaria majalis) mărgăritar, mărgăritărel, (pop.) mărgărit, (reg.) clopoțel, suflețel.

LĂCRIMIOÁRĂ (LĂCĂMIOÁRĂ) (< lacrimă) s. f. Plantă erbacee perenă, din familia liliaceelor, spontană sau cultivată în scopuri decorativă, cu frunze mari, ovat-eliptice, lucioase și cu flori albe, plăcut mirositoare, de forma unor clopoței arcuiți în jos (Convallaria majalis); mărgăritar. Răspândită în Europa și în zona temperată a Asiei și Americii de Nord. Specia spontană este ocrotită prin lege.

CONVALLARIA L., LĂCRĂMIOARĂ, MĂRGĂRITAR, fam. Liliaceae. Gen cu o singură specie: Convallaria majalis, L., crește spontan în pădurile foioase din Europa. Plante vivace, erbacee, cu rizom tranșanți (10-24 cm lungime), din care pornesc 2 frunze de un verde ca iarba, lanceolat-eliptice, la baza unui peduncul subțire, cca 25 cm înălțime, pe care sînt inserate cca 13 flori globuloase, albe sau roz (terminate în 6 dinți mici, curbați în afară), scurt-pedunculate, atîrnînde ca niște clopoței parfumate. La baza pedunculului fiecărei flori există o mică frunzuliță. Se întîlnesc în cultură soiuri cu flori învoalte, albe, cu flori roz, cu frunze panașate etc. (Pl. 24, fig. 139).