LĂBĂRȚÁ, lăbărțez, vb. I. Refl. A se lărgi, a se desface, a se întinde neregulat, a se deforma. Haina s-a lăbărțat. ▭ Detașamentele s-au lăbărțat... soldații nu mai păstrau rîndul. PAS, Z. III 54. ◊ Fig. Consfătuirea se înmuia și se lăbărța. REBREANU, R. I 135. ◊ Tranz. Orașul își lăbărța sub deal deșirările lui de uliți. MACEDONSKI, O. III 48. Atunci nucul se-ntristează, Ramurile-și crăcănează, Spre pămînt le lăbărțează. ȘEZ. VII 44.