LUX1, lucși, s. m. Unitate de măsură a iluminării, egală cu iluminarea unei suprafețe care primește un flux luminos de un lumen repartizat uniform pe o arie de un metru pătrat. – Din fr. lux.

LUX2 s. n. Nivel de viață excesiv de costisitor. ♦ Fast, eleganță, somptuozitate, splendoare. ◊ Loc. adj. De lux = a) extrem de confortabil; care nu reprezintă un lucru de primă necesitate; elegant, somptuos; b) de calitate superioară, de prim rang; select; c) care are articole de calitate superioară și de rafinament. Magazin de lux. ◊ Expr. A face lux = a duce o existență fastuoasă, foarte costisitoare; spec. a se îmbrăca extrem de elegant și de costisitor. – Din fr. luxe, lat. luxus.

LUX1, lucși, s. m. Unitate de măsură a iluminării, egală cu iluminarea unei suprafețe care primește un flux luminos de un lumen, repartizat uniform pe un metru pătrat. – Din fr. lux.

LUX2, (rar) luxuri, s. n. Nivel de viață excesiv de costisitor. ♦ Fast, eleganță, somptuozitate, splendoare. ◊ Loc. adj. De lux = a) extrem de confortabil; care nu reprezintă un lucru de primă necesitate; elegant, somptuos; b) de calitate superioară, de prim rang; select; c) care are articole de calitate superioară și de rafinament. Magazin de lux. ◊ Expr. A face lux = a duce o existență fastuoasă, foarte costisitoare; spec. a se îmbrăca extrem de elegant și de costisitor. – Din fr. luxe, lat. luxus.

lux1 (unitate de măsură) s. m., pl. lucși; simb. lx

lux2 (eleganță) s. n.

lux (fiz.) s. m., pl. lucși; simb. lx

lux s. n., pl. lúxuri

LUX s. 1. v. fast. 2. bogăție, fast, pompă, splendoare, strălucire. (~ul ceremoniei.) 3. eleganță, somptuozitate. (~ul unui interior.)

Lux ≠ mizerie, sărăcie

LUX s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a iluminării, egală cu iluminarea uniformă a unei suprafețe de 1 m2 care primește un flux de 1 lumen. [< fr. lux, cf. lat. lux – lumină].

LUX s.n. Exces de cheltuieli; trai îmbelșugat și risipitor; risipă. ♦ Splendoare exterioară; fast, somptuozitate. ♦ (Fig.) Bogăție, abundență. [Cf. lat. luxus, fr. luxe].

LUX1 s. m. unitate de măsură a iluminării, egală cu iluminarea uniformă a unei suprafețe de 1 m2 care primește un flux de 1 lumen. (< fr. lux)

LUX2 s. n. 1. exces de cheltuieli; trai îmbelșugat și risipitor. ♦ de ~ = foarte elegant, de foarte bună calitate; care nu este absolut necesar. ♦ splendoare, eleganță; fast, somptuozitate. 2. (fig.) risipă, exces. (< fr. luxe, lat. luxus)

lux (luxuri), s. n. – Fast, eleganță. Fr. luxe. – Der. luxos, adj., din fr. luxueux.

LUX2 lucși m. Unitate de măsură a iluminării, echivalând cu iluminarea unei suprafețe care primește un flux luminos de un lumen, repartizat uniform pe un metru pătrat. /<fr. lux

LUX1 ~uri n. 1) Mod de viață excesiv de costisitor, caracterizat prin abundență de bunuri materiale. ◊ De ~ a) extrem de confortabil; b) elegant; somptuos. 2) fig. Lipsă de măsură; abuz. ~ de amănunte. /<fr. luxe, lat. luxus

lux n. 1. măreție, splendoare în îmbrăcăminte, în mâncare, în mobile; 2. fig. mare abundanță, profuziune: lux de precauțiuni; 3. ornament bogat: carte editată cu lux.

*lux n., pl. urĭ (fr. luxe, d. lat. luxus, lux). Exces de întrebuințare a bogățiiĭ în îmbrăcăminte, edificiĭ, mîncare și altele (sumptuozitate): înțeleptuluĭ nu-ĭ place luxu. Profuziune, exuberanță: lux de vegetațiune. A face lux, a fi luxos; tutun de lux, de cea maĭ bună calitate.

LUX s. 1. fast, măreție, pompă, somptuozitate, splendoare, strălucire, (înv.) ighemonicon, pohfală, saltanat. (~ de la Curte.) 2. bogăție, fast, pompă, splendoare, strălucire. (~ ceremoniei.) 3. eleganță, somptuozitate. (~ unui interior.)

LUX. Subst. Lux, fast, măreție, pompă, somptuozitate (livr.), magnificență (livr.), eleganță, strălucire (fig.), fală, grandoare, splendoare, frumusețe, șic; bogăție, avuție, opulență (livr.). Viață mondenă, mondenitate. Adj. Luxos, fastuos (livr.), măreț, pompos, grandios, somptuos (livr.); elegant, fașionabil (înv.), strălucitor, splendid, bogat, avut, opulent (livr.). Monden. Vb. A trăi în lux, a trăi pe picior mare, a huzuri. V. bogăție, frumusețe, grandoare, împodobire, modă.

PERSICOS ODI, PUER, APPARATUS (lat.) urăsc, copile, luxul persan – Horațiu, „Ode”, I, 38, 1. Viața simplă și austeră în mijlocul naturii este, spune poetul, singura care îl face pe om fericit.