lut definitie

3 intrări

16 definiții pentru lut

LUT, (3) luturi, s. n. 1. Rocă sedimentară, galbenă sau cafenie, formată din amestec de argilă și nisip fin, friabilă în stare uscată și plastică în stare umedă, folosită în olărie, în construcții și în sculptură; argilă. ◊ Lut verde = argilă de culoare verde, folosită pentru tras brâie la casele țărănești. ◊ Expr. A fi ca lutul în mâna olarului = (despre oameni) a fi lipsit de personalitate, a se lăsa influențat. 2. Pământ. ♦ Fig. Cadavru. 3. Varietate de lut (1). – Lat. lutum.
LUT, (rar) luturi, s. n. 1. Rocă sedimentară, galbenă sau cafenie, folosită în olărie, în construcții și în sculptură; argilă. ◊ Lut verde = argilă de culoare verde, folosită pentru tras brâie la casele țărănești. ◊ Expr. A fi ca lutul în mâna olarului = (despre oameni) a fi lipsit de personalitate, a se lăsa influențat. 2. Pământ. ♦ Fig. Cadavru. – Lat. lutum.
LUT, (rar) luturi, s. n. 1. Rocă sedimentară foarte răspîndită în natură, de culoare galbenă sau cafenie, formînd o varietate de argilă cu conținut de nisip și de oxizi de fier, folosită în olărie, lucrări de construcție și sculptură. Sus, la mansardă, alte două încăperi, destul de mari, dar cu lut pe jos. GALAN, B. I 263. Mi-e capul greu ca de lut, Stau în prag și ea nu vine. COȘBUC, P. I 50. Fata... își suflecă mînicile, călcă lut și lipi cuptioriul. CREANGĂ, P. 287. ◊ Lut verde = argilă de culoare verde, folosită de sătence pentru tras brîie la casă. 2. Pămînt. (Poetic) Într-o șubredă făptură de lut, întîmplarea închide cîteodată atîta putere... încît rămîi uimit. ANGHEL, PR. 123. Ce-ți pasă ție, chip de lut, dac-oi fi eu sau altul? EMINESCU, O. I 181. ♦ Fig. Trupul omenesc după moarte. Privesc apoi lutul rămas... alb și rece, Cu haina lui lungă culcat în sicriu. EMINESCU, O. I 37.
lut (argilă) s. n., (sorturi) pl. lúturi
lut s. n., pl. lúturi
LUT s. v. argilă.
RÂNDUNICĂ-DE-LÚT s. v. lăstun-de-mal.
lut (lúturi), s. n.1. Argilă. – 2. Pămînt. – Mr., megl., istr. lut. Lat. lutum (Pușcariu 1005; Candrea-Dens., 1032; REW 5189), cf. it. loto, sp., port. lodo. – Der. lutărie, s. f. (loc unde se extrage argila); lutișor, s. m. (roșu aprins, ocru); lutos, adj. (argilos), care poate proveni și direct din lat. lutōsus (Pușcariu 1006; Candrea-Dens., 1033; REW 5186); lutui, vb. (a tencui, a lipi). Ngr. λοῦτος pare să se explice din rom. (Meyer, Neugr. St., II, 76).
LUT ~uri n. 1) Rocă sedimentară de culoare galbenă-roșcată sau cafenie, folosită în construcții și în olărie; argilă. ◊ Greu ca ~ul foarte greu. 2) poet. Trupul omenesc (după moarte). ◊ Chip de ~ se spune despre o persoană indiferentă. /<lat. lutum
lut n. 1. argilă: lutul în mâna olarului; 2. (poetic) corp: coboară ’n morminte nestabilul tău lut BOL. [Lat. LUTUM].
lut n., pl. urĭ (lat. lŭtum, lut; it. loto, sic. lutu, sard. ludu, sp. pg. lodo). Argilă, pămînt galben compact. Fig. Poet. Trupu omuluĭ (făcut din lut, cum se zice).
LUT s. argilă, clisă, humă, pămînt, (înv. și reg.) tină, (reg.) hlei, (Transilv.) agiag. (O cană de ~.)
rîndunică-de-lut s. v. LĂSTUN-DE-MAL.
LUT (lat. lutum) s. n. 1. Material sedimentar format din amestec de argilă (7-30%), praf (28-50%) și nisip fin (sub 50%), friabil în stare uscată și plastic în stare umedă; formează substratul mineral al multor soluri; argilă. Prezența vânelor de l. în România a determinat dezvoltare olăritului, în așezările subcarpatice și în zonele de podiș și deal, ca una dintre ocupațiile importante. 2. Pământ.
LUT subst. 1. Lutul, olt., 1676 (Sd VI483). 2. Luta V., act.; Lutescu.
LUȚ 1. Luțăscul, Nicola (AO XVII 314). 2. + -ina, Luțina f. (G Bog). 3. -co, + -an: Luțcan (16 B III 238). V. și Anghel IV 7 (Partea I).

lut dex

Intrare: lut
lut substantiv neutru
Intrare: Luț
Luț
Intrare: Lut
Lut