lustruit definitie

2 intrări

25 definiții pentru lustruit

LUSTRUÍ, lustruiesc, vb. IV. Tranz. A da lustru1 (prin frecare), a face să lucească, să sclipească suprafața unui obiect. ◊ Mașină de lustruit = mașină pentru lustruirea mecanizată a pieilor. Piatră de lustruit = piatră de fildeș, de agat sau de onix, de forma unei lopățele sau a unui pinten, prevăzută cu un mâner de lemn, care servește la lustruirea aurului sau a vopselei aplicate pe marginile foilor la cărți și la reviste. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) găti, a (se) ferchezui; p. ext. a (se) pune într-o lumină favorabilă; a (se) lăuda. – Lustru1 + suf. -ui.
LUSTRUÍT1 s. n. Faptul de a lustrui. – V. lustrui.
LUSTRUÍT2, -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru1; lucios. ♦ Fig. (Peior.) Cu o spoială sau o strălucire aparentă; meșteșugit, căutat, artificial. – V. lustrui.
LUSTRUÍ, lustruiesc, vb. IV. Tranz. A da lustru1 (prin frecare), a face să lucească, să sclipească suprafața unui obiect. ◊ Mașină de lustruit = mașină pentru lustruirea mecanizată a pieilor. Piatră de lustruit = piatră de fildeș, de agat sau de onix, de forma unei lopățele sau a unui pinten, prevăzută cu un mâner de lemn, care servește la lustruirea aurului sau a vopselei aplicate pe marginile foilor la cărți și la reviste. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) găti, a (se) ferchezui; p. ext. a (se) pune într-o lumină favorabilă; a (se) lăuda. – Lustru1 + suf. -ui.
LUSTRUÍT1 s. n. Faptul de a lustrui. – V. lustrui.
LUSTRUÍT2, -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru1; lucios. ♦ Fig. (Peior.) Cu o spoială sau o strălucire aparentă; meșteșugit, căutat, artificial. – V. lustrui.
LUSTRUÍ, lustruiesc, vb. IV. Tranz. A da lustru, a face să lucească suprafața unui lucru. A lustrui mobila. ▭ Darabanii își lustruiră curelele. SADOVEANU, O. VII 68. ♦ Refl. Fig. A se pune într-o lumină favorabilă; a se făli, a se lăuda. Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el Sub a numelui tău umbră. EMINESCU, O. I 134.
LUSTRUÍT, -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru; lucios. Baia era pardosită cu tot felul de marmură lustruită. ISPIRESCU, L. 38. Dionis făcea c-un creion un calcul matematic pe masa veche de lemn lustruit. EMINESCU, N. 35. Armele Lustruite Cu platoșe Zugrăvite. TEODORESCU, P. P. 478. ♦ Fig. (Peiorativ) Meșteșugit, căutat, artificial. Fraza lustruită nu ne poate înșela. EMINESCU, O. I 151.
lustruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lustruiésc, imperf. 3 sg. lustruiá; conj. prez. 3 să lustruiáscă
lustruít s. n.
lustruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lustruíesc, imperf. 3 sg. lustruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lustruiáscă
lustruít s. n.
LUSTRUÍ vb. 1. a fățui. (A ~ un obiect.) 2. v. șlefui. 3. a face, a văcsui, (Bucov.) a puțui, (prin Transilv. și nordul Munt.) a puțului. (A ~ cuiva încălțămintea.)
LUSTRUÍT adj. 1. fățuit. (Obiect ~.) 2. lucios, luciu. (O suprafață ~.) 3. v. șlefuit. 4. văcsuit. (Încălțăminte ~.)
LUSTRUÍT s. 1. v. lustruire. 2. lustruire, șlefuire, șlefuit, (înv.) sclivisire. (~ul suprafeței unui metal.) 3. lustruire, văcsuire. (~ul pantofilor.)
A LUSTRUÍ ~iésc tranz. (obiecte, suprafețe) A supune unor operații speciale (frecare, poleire, șlefuire etc.) pentru a da lustru. ~ o mobilă. /lustru + suf. ~ui
A SE LUSTRUÍ mă ~iésc intranz. 1) A se găti manifestând o deosebită grijă pentru aspectul exterior. 2) fig. A-și atribui calități, merite, etalându-le; a se prezenta într-o lumină foarte favorabilă; a se lăuda. /lustru + suf. ~ui
lustruì v. a da lustru, a polei.
lustruĭésc v. tr. (d. lustru). Daŭ lustru: a lustrui ghetele (dacă e cu vax, se poate zice a văxui), parchetu.
LUSTRUI vb. 1. a fățui. (A ~ un obiect.) 2. a șlefui, (înv. și reg.) a sclivisi. (A ~ un metal.) 3. a face, a văcsui, (Bucov.) a puțui, (prin Transilv. și nordul Munt.) a puțului. (A ~ cuiva încălțămintea.)
LUSTRUIT adj. 1. fățuit. (Obiect ~.) 2. lucios, luciu. (O suprafață ~.) 3. netezit, șlefuit, (reg.) leit, (înv.) sclivisit. (Metal ~.) 4. văcsuit. (Încălțăminte ~.)
LUSTRUIT s. 1. fățuială, fățuire, fățuit, lustruire. (~ unui obiect.) 2. lustruire, șlefuire, șlefuit, (înv.) sclivisire. (~ suprafeței unui metal.) 3. lustruire, văcsuire. (~ pantofilor.)
a avea luneta lustruită expr. a avea vedere bună, a vedea bine
bufet lustruit expr. (intl.) persoană bine îmbrăcată.
fabrica de tuns ouă / de împins vagoane și lustruit tampoane expr. (glum.) loc inexistent; nicăieri.

lustruit dex

Intrare: lustrui
lustrui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: lustruit
lustruit substantiv neutru adjectiv