lustruire definitie

2 intrări

20 definiții pentru lustruire

LUSTRUÍ, lustruiesc, vb. IV. Tranz. A da lustru1 (prin frecare), a face să lucească, să sclipească suprafața unui obiect. ◊ Mașină de lustruit = mașină pentru lustruirea mecanizată a pieilor. Piatră de lustruit = piatră de fildeș, de agat sau de onix, de forma unei lopățele sau a unui pinten, prevăzută cu un mâner de lemn, care servește la lustruirea aurului sau a vopselei aplicate pe marginile foilor la cărți și la reviste. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) găti, a (se) ferchezui; p. ext. a (se) pune într-o lumină favorabilă; a (se) lăuda. – Lustru1 + suf. -ui.
LUSTRUÍRE, lustruiri, s. f. Acțiunea de a (se) lustrui; lustruială. ♦ Spec. Operație de prelucrare fină, cu ajutorul unor abrazivi, a suprafeței unor corpuri metalice sau nemetalice, pentru a-i da un aspect lucios în vederea înfrumusețării, măririi rezistenței la coroziune și a îmbunătățirii ei. – V. lustrui.
LUSTRUÍ, lustruiesc, vb. IV. Tranz. A da lustru1 (prin frecare), a face să lucească, să sclipească suprafața unui obiect. ◊ Mașină de lustruit = mașină pentru lustruirea mecanizată a pieilor. Piatră de lustruit = piatră de fildeș, de agat sau de onix, de forma unei lopățele sau a unui pinten, prevăzută cu un mâner de lemn, care servește la lustruirea aurului sau a vopselei aplicate pe marginile foilor la cărți și la reviste. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) găti, a (se) ferchezui; p. ext. a (se) pune într-o lumină favorabilă; a (se) lăuda. – Lustru1 + suf. -ui.
LUSTRUÍRE, lustruiri, s. f. Acțiunea de a (se) lustrui; lustruială. ♦ Spec. Operație de prelucrare fină, cu ajutorul unor abrazivi, a suprafeței unor corpuri metalice sau nemetalice, pentru a-i da un aspect lucios în vederea înfrumusețării, măririi rezistenței la coroziune și a îmbunătățirii ei. – V. lustrui.
LUSTRUÍ, lustruiesc, vb. IV. Tranz. A da lustru, a face să lucească suprafața unui lucru. A lustrui mobila. ▭ Darabanii își lustruiră curelele. SADOVEANU, O. VII 68. ♦ Refl. Fig. A se pune într-o lumină favorabilă; a se făli, a se lăuda. Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el Sub a numelui tău umbră. EMINESCU, O. I 134.
LUSTRUÍRE s. f. Acțiunea de a lustrui. Lustruirea ghetelor.
lustruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lustruiésc, imperf. 3 sg. lustruiá; conj. prez. 3 să lustruiáscă
lustruíre s. f., g.-d. art. lustruírii; pl. lustruíri
lustruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lustruíesc, imperf. 3 sg. lustruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lustruiáscă
lustruíre s. f., g.-d. art. lustruírii; pl. lustruíri
LUSTRUÍ vb. 1. a fățui. (A ~ un obiect.) 2. v. șlefui. 3. a face, a văcsui, (Bucov.) a puțui, (prin Transilv. și nordul Munt.) a puțului. (A ~ cuiva încălțămintea.)
LUSTRUÍRE s. 1. fățuială, fățuire, fățuit, lustruit. (~ unei suprafețe netede.) 2. v. șlefuire. 3. lustruit, văcsuire. (~ pantofilor.)
A LUSTRUÍ ~iésc tranz. (obiecte, suprafețe) A supune unor operații speciale (frecare, poleire, șlefuire etc.) pentru a da lustru. ~ o mobilă. /lustru + suf. ~ui
A SE LUSTRUÍ mă ~iésc intranz. 1) A se găti manifestând o deosebită grijă pentru aspectul exterior. 2) fig. A-și atribui calități, merite, etalându-le; a se prezenta într-o lumină foarte favorabilă; a se lăuda. /lustru + suf. ~ui
lustruì v. a da lustru, a polei.
lustruĭésc v. tr. (d. lustru). Daŭ lustru: a lustrui ghetele (dacă e cu vax, se poate zice a văxui), parchetu.
LUSTRUI vb. 1. a fățui. (A ~ un obiect.) 2. a șlefui, (înv. și reg.) a sclivisi. (A ~ un metal.) 3. a face, a văcsui, (Bucov.) a puțui, (prin Transilv. și nordul Munt.) a puțului. (A ~ cuiva încălțămintea.)
LUSTRUIRE s. 1. fățuială, fățuire, fățuit, lustruit. (~ unei suprafețe netede.) 2. lustruit, șlefuire, șlefuit, (înv.) sclivisire. (~ unui obiect metalic.) 3. lustruit, văcsuire. (~ pantofilor.)
LUSTRUÍRE (< lustrui). s. f. Acțiunea de a (se) lustrui. ♦ Operație de prelucrare foarte fină a pieselor cu ajutorul unor abrazivi fini, paste active etc. prin care suprafața acestora devine netedă și lucioasă, ceea ce asigură creșterea rezistenței la coroziune, micșorarea coeficientului de frecare etc. ♦ (ARTĂ Pop.) Unul dintre cele mai vechi procedee de finisare a ceramicii, aplicat încă din Antichitate de greci și romani. În România este unul dintre procedeel de ornamentare specifice pentru ceramica neagră, constând în desenarea sau frecarea cu un corp tare (de obicei piatră) a pereților vaselor uscate, dar nearse.
fabrica de tuns ouă / de împins vagoane și lustruit tampoane expr. (glum.) loc inexistent; nicăieri.

lustruire dex

Intrare: lustrui
lustrui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: lustruire
lustruire substantiv feminin