lustru definitie

34 definiții pentru lustru

LÚSTRĂ, lustre, s. f. Lampă ornamentală, cu mai multe brațe, suspendată de plafonul unei încăperi. [Var.: (înv.) lústru s. n.] – Din fr. lustre.
LÚSTRU3 s. n. v. lustră.
LÚSTRU2, lustri, s. m. Interval de cinci ani. – Din fr. lustre, lat. lustrum.
LÚSTRU1 s. n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu. ◊ Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro.
LÚSTRĂ, lustre, s. f. Lampă ornamentală, cu mai multe brațe, suspendată de plafonul unei încăperi. [Var.: (înv.) lústru s. n.] – Din fr. lustre.
LÚSTRU3 s. n. v. lustră.
LÚSTRU2, lustri, s. m. Interval de cinci ani. – Din fr. lustre, lat. lustrum.
LÚSTRU1 s. n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu. ◊ Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro.
LÚSTRĂ s. f. v. lustru3.
LÚSTRU3, lustre, s. n. Lampă cu mai multe brațe, de obicei suspendată de plafonul unei încăperi mari, folosită ca podoabă, ca ornament. Patru lumînări într-un lustru și două în sfeșnicele de pe masă luminau turbure sala. CĂLINESCU, I. C. 97. – Variantă: lústră s. f.
LÚSTRU2, lustri, s. m. (Învechit) Interval de cinci ani. Opt lustri de domnire aproape sînt la număr De cînd acest imperiu îl port pe al meu umăr. ALECSANDRI, T. I 345.
LÚSTRU1 s. n. Luciu, strălucire (naturală sau obținută cu ajutorul unor preparate chimice) a suprafeței unor obiecte. Își întinse cizmele... să le admire lustrul. C. PETRESCU, Î. II 171. Fierul e ruginos, Își pierde lustrul frumos. TEODORESCU, P. P. 295. ◊ Expr. (În glumă) Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Luciu pe care-l capătă suprafața unui obiect (mai ales a unei stofe) din cauza uzării. ♦ Fig. (Peiorativ) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. Lustru de învățătură. ▭ Acea familie de parveniți avea numele de Serescu și, ca să-și dea mai mult lustru, adăoga... prepoziția «de». BOLINTINEANU, O. 417.
lústră (lampă) s. f., g.-d. art. lústrei; pl. lústre
lústru1 (interval de timp) s. m., art. lústrul; pl. lústri, art. lústrii
!lústru2 (strălucire) s. n., art. lústrul
lústră (lampă) s. f., g.-d. art. lústrei; pl. lústre[1]
lústru (interval) s. m., art. lústrul; pl. lustri, art. lústrii
lústru (strălucire) s. n., art. lústrul; pl. lústruri
LÚSTRU s. 1. luciu, strălucire, (înv.) perdaf. (~ unei suprafețe.) *2. (fig.) pospăială, spoială. (~ de cultură.)
LÚSTRĂ s.f. Lampă ornamentală cu mai multe brațe, care se atârnă de tavan. [Var. lustru s.n. / < fr. lustre].
LÚSTRU s.n. v. lustră.
LÚSTRU s.m. 1. (Ant.) Sacrificiu expiator, care se făcea la Roma o dată la cinci ani. 2. Perioadă de timp de cinci ani. [< lat. lustrum, cf. fr. lustre, it. lustro].
LÚSTRĂ s. f. lampă ornamentală cu mai multe brațe, suspendată de plafon. (< fr. lustre, it. lustrino)
LÚSTRU1 s. m. 1. (ant.) procesiune de purificare rituală a unei întinderi (cetate, ogor, ținut), prin înconjurarea ei în alai ceremonial, care se făcea la Roma o dată la cinci ani. 2. perioadă de cinci ani. (< fr. lustre, lat. lustrum)
LÚSTRU2 s. n. 1. strălucire; luciu. 2. (fig.) falsă strălucire; superficialitate. (< fr. lustre, it. lustro)
lústru s. n. – Strălucire, luciu. – Mr. lustru. It. lustro, parțial prin tc. lustro „cremă de ghete”, cf. ngr. λοῦστρο „strălucire”. Der. în lat. lustrum (Pușcariu 1004) nu este posibilă. – Der. lustragiu, s. m. (cel ce curăță pantofii), din tc. lustraci; lustragerie, s. f. (loc unde se lustruiește încălțămintea); lustrui, vb. (a da pantofii cu cremă; a curăța, a da luciu); lustruială, s. f. (acțiunea de a lustrui); lustrină, s. f. (țesătură lucioasă), din fr. lustrine.
LÚSTRĂ ~e f. Suport frumos ornamentat cu mai multe brațe pentru lumânări sau becuri electrice, care se atârnă de tavan; candelabru; policandru. [Sil. lus-tră] /<fr. lustre[1]
LÚSTRU n. 1) Strălucire a suprafeței unui obiect, obținută prin șlefuire, poleire sau frecare. 2) Luciu pe care îl capătă unele obiecte de îmbrăcăminte, din cauza uzării. 3) fig. Strălucire aparentă care produce o impresie înșelătoare; spoială; poleială; pospăială. [Sil. lus-tru] /<fr. lustre, it. lustro
lustru m. period de 5 ani (la vechii Romani): opt lustri de domnire AL.
lustru n. 1. luciu natural sau artificial; 2. fig. strălucire ce dă frumusețea, meritul: această izbândă aduce un nou lustru gloriei sale. [Lat. LUSTRUM].
2) lústru n., pl. urĭ (lat. lustrum). Spațiu de cincĭ anĭ la Romanĭ.
1) lústru n., pl. urĭ (it. lustro, d. lustrare, a lustrui; ngr. lûstron, turc. lustro). Strălucire, luciŭ; pelea numită „lac” are lustru. Fig. Splendoare. A da lustru, a lustrui, (fig.) a da strălucire: Această faptă dă și maĭ mare lustru gloriiĭ luĭ. Sărăcie cu lustru (iron.), mare sărăcie, sărăcie lucie.
LUSTRU s. 1. luciu, strălucire, (înv.) perdaf. (~ unei suprafețe.) 2.* (fig.) pospăială, spoială. (~ de cultură.)
LÚSTRĂ (< fr.) s. f. Lampă ornamentală cu mai multe brațe, suspendată de plafon. Cunoscută din sec. 9 în Orientul Mijlociu, a fost folistă mai ales în Spania și Italia. Inițial era alcătuită din patru brațe orizontale din lemn sculptat, așezate, de obicei, în formă de cruce, prevăzute cu locașuri pentru lumânări sau ulei.

lustru dex

Intrare: lustră
lustru 1 pl. -e substantiv neutru
lustră substantiv feminin
Intrare: lustru (timp)
lustru 2 pl. -i substantiv masculin
Intrare: lustru (luciu)
lustru 3 pl. -uri substantiv neutru