LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare.

LÚPTĂ, lupte, s. f. 1. Înfruntare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (1) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ♦ Fig. Efortul a doi adversari sau a două puteri rivale pentru a-și impune voința. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată (pe plan economic, politic și ideologic) între clase cu interese fundamentale opuse. 3. Efort depus de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta.

LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare.

LÚPTĂ, lupte, s. f. 1. Încăierare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (1) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ♦ Fig. Ciocnire între două forțe care acționează în sens contrar. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată pe plan economic, politic și ideologic între clase cu interese fundamentale opuse. 3. Străduință depusă de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta.

LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. A se prinde corp la corp cu cineva pentru a-l învinge, pentru a-l doborî; a se lua la trîntă cu cineva; a se bate (pe viață și pe moarte) cu cineva. Învăță Ercule de la un alt dascăl cum să se lupte cu tot felul de arme. ISPIRESCU, U. 20. Greu m-am luptat... dar i-am venit de hac zmeului. ALECSANDRI, T. I 391. ◊ Refl. reciproc. Noi ne-om lupta Luptă cu dreptate, Fără strîmbătate... Și zicînd cuvîntul Brațele-ntindea, Pe turc cuprindea. ANT. LIT. POP. I 394. Din luptă să ne luptăm, din pușcă să ne pușcăm. ȘEZ. I 53. ◊ Intranz. (Rar) Ian așteapt-așteapt-așteaptă Să luptăm la luptă dreaptă. ALECSANDRI, P. P. 59. 2. Refl. A se război, a purta război. Amazoanele acestea erau niște muieri viteze... Ele se luptau cu oricine se scula asupra țării lor. ISPIRESCU, U. 50. (În personificări) Eu țin ca un frate la tine! Ridică tu tabăra ta, Tu, codrule, nu te lăsa Și luptă-te bine! COȘBUC, P. I 237. ◊ Fig. Se cunoștea că se lupta în sine mustrarea, cugetului și presimțirea. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ Expr. Se luptă ziua cu noaptea = se crapă de ziuă. ◊ Intranz. Prin foc... Prin mii de baionete, Urcăm, luptăm. ALECSANDRI, O. 241. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Luptă-ți lupta cu dreptate. ȘEZ. II 6. 3. Refl. Fig. (Adesea construit cu prep. «cu») A se apăra împotriva a ceva, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol, o nevoie. Se luptase cu sărăcia, și dăduse cu pieptul înainte prin toate greutățile. DUMITRIU, N. 166. Este el, cum îl arată sabia lui și armura... Traian, cinste a Romei ce se lupta cu natura? ALEXANDRESCU, P. 133. Singur era să rămîie în corabie să se lupte cu valurile mării. DRĂGHICI, R. 11. ◊ Fig. Frenetic și dezlănțuit... [Oltul] se luptă cu munții. BOGZA, C. O. 163. ◊ Intranz. Crîngașu își aduse aminte de Cîrlig, și-l închipui luptînd cu apele crescute, îndiguind ogorul. CAMILAR, TEM. 198. Omul e dator să lupte cît a putea cu valurile vieții. CREANGĂ, P. 235. Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt. EMINESCU, O. I 137. ♦ Intranz. (Construit cu prep. «cu», «contra», «împotriva») A combate. A lupta cu prejudecățile. A lupta contra abuzurilor. 4. Intranz. (Construit cu prep. «pentru») A se strădui, a depune toate eforturile pentru a obține ceva. Popoarele luptă pentru pace.

LÚPTĂ, lupte, s. f. 1. (Uneori în construcție cu verbul «a se lua») Încleștare corp la corp între două persoane care caută să se învingă una pe alta; încăierare (pe viață și pe moarte) între două persoane. Se luară la luptă. Cum îl prinse, cum nu-l prinse... destul că îl trînti la pămînt încît pînă în grumazi s-a cufundat. RETEGANUL, P. III 70. În săbii să ne tăiem... ori în luptă să ne luptăm. ISPIRESCU, L. 42. Bine că mi-ai venit Făt-Frumos... hai la luptă, acu om vedea cine-i mai tare. EMINESCU, N. 10. ◊ Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii sau ajutor străin. Se învoiră să se ia la luptă dreaptă. ISPIRESCU, L. 87. Ba n-am viclenit asupra tatălui tău, ci totdeauna m-am luptat în luptă dreaptă. Dar cu tine nu m-oi bate. EMINESCU, N. 7. ◊ Fig. Să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? EMINESCU, O. I 137. ♦ (Sport; uneori determinat prin «greco-romană») Întrecere între doi luptători în care fiecare caută să trîntească pe adversar cu omoplații la pămînt fără să folosească procedee dureroase. 2. (Mil.) Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. V. război. Zidurile clădirilor uzinei purtau încă urmele luptelor care s-au dat aci pentru fiecare palmă de pămînt. STANCU, U.R.S.S. 193. Lupta iar începe... dușmanii zdrobiți Cad ca niște spice de securi loviți. BOLINTINEANU, O. 34. Lupta urlă, se-ncleștează Și barbarii toți, grămadă, Morții crude se dau pradă. ALECSANDRI, P. II 16. Săcuii se apucară a căuta, prin păduri și prin strîmtori pe nobilii care umblau rătăcind... și după ce-i uciseră mai pe toți, se întoarseră la locul luptei. BĂLCESCU, O. II 258. ♦ Fig. Ciocnire între două forțe care lucrează în sens contrar. Lupta dintre vechi și nou. 3. (În expr.) Luptă de clasă = lupta dintre exploatatori și exploatați, expresie a caracterului de neîmpăcat al intereselor de clasă, constituind forța motrice de dezvoltare în societatea împărțită în clase antagoniste; în capitalism ea duce în mod inevitabil la prăbușirea societății burgheze și la instaurarea dictaturii proletariatului, care are drept scop lichidarea claselor și crearea societății comuniste. 4. Efort depus de cineva pentru a se apăra; străduință depusă de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie. Aș vrea ca și la-ntorsul meu Să fii aici să-mi dai să beu; Iar ea, tot nemișcată stînd, Cu ochii-n jos și tremurînd De lupta ei, tîrziu și greu, Rosti sfioasă: Cînd? COȘBUC, P. I 281. Pepeleo!... de azi începe o viață plină de lupte pentru tine. ALECSANDRI, T. I 402. 5. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. «pentru») Acțiune întreprinsă pentru a obține ceva, strădanie. Haide cu noi, bătrîne, și-ai să-ntinerești. Fiindcă munca noastră îi miez din lupta noastră: o luptă cinstită și dreaptă pentru un trai mai bun, pentru o viață mai bună tuturor. DAVIDOGLU, M. 61. Oamenii de știință sovietici... merg zi de zi mai departe în lupta pentru păstrarea sănătății poporului sovietic. STANCU, U.R.S.S. 127. 6. (Urmat de o determinare introdusă prin prep. «contra», «împotriva», «cu») Combatere. Lupta împotriva superstițiilor. ▭ În lupta cu decadentismul, arta progresistă se dezvoltă și se întărește. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2898.

luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă

lúptă s. f., g.-d. art. lúptei; pl. lúpte

luptá vb., ind. prez. 1 sg. lupt, 3 sg. și pl. luptă

lúptă s. f., g.-d. art. lúptei; pl. lúpte

LUPTÁ vb. 1. a se bate, a se întrece, a se măsura. (Hai să ne ~ în luptă dreaptă.) 2. (MIL.) a se bate, a se război, (înv.) a combate, a se oști, a se răgloti, a voinici. (S-a ~ mult cu dușmanul.) 3. v. strădui.

LÚPTĂ s. 1. v. bătaie. 2. v. bătălie. 3. (SPORT) (pop.) trântă. 4. v. concurență.

Luptă ≠ pace

lúptă (lúpte), s. f. – Bătălie. – Mr. (luftă). Lat. lucta (Meyer 247; Pușcariu 1003; Candrea-Dens., 1031; REW 5147; Tiktin), cf. it. lotta, fr. lutte, sp. lucha, port. luta, alb. ljuftë (Philippide, II, 645), de unde mr. Der. lupta, vb. (a se bate), din lat. luctāre (Pușcariu 1002; Candrea-Dens., 1030; REW 5148), cf. mr. alumtu, alumtare, it. lottare, prov., sp. luchar, fr. lutter, cat. lluytar, port. lutar; luptaci, adj. (înv., care luptă); luptător, s. m. (militar); înlupta, vb. (Trans. de S., a învinge).

A LUPTÁ lupt intranz. 1) A fi în luptă. ~ cu dușmanul. ~ corp la corp. 2) A face să se lupte. /<lat. luctare

A SE LUPTÁ mă lupt intranz. 1) A se bate corp la corp (unul cu altul). 2) A fi în luptă (unul cu altul); a purta război (unul cu altul). 3) fig. (despre persoane) A face încercarea de a învinge o greutate, de a atinge un scop etc. ◊ Se luptă ziua cu noaptea se face ziuă; se luminează de ziuă. /<lat. luctare

LÚPTĂ ~e f. 1) Încăierare, bătaie între două sau mai multe persoane. 2) Întrecere sportivă între doi luptători. 3) Ciocnire între două forțe armate dușmane. 4) fig. Ciocnire între două forțe (tendințe) care acționează în sens contrar (pe plan politic și economic). 5) Efort, străduință pentru a învinge o greutate, pentru a-și crea condiții normale de trai. 6) Efort, străduință pentru combaterea unor idei sau concepții. [G.-d. luptei] /<lat. lucta

luptà v. 1. a se prinde piept Ia piept cu cineva spre a-l da la pământ: se luptă băieții; 2. se zice despre orice combatere: armatele se luptară vitejește; 3. fig. a se împotrivi: s’a luptat mult timp cu suferința [Lat LUCTARE].

luptă f. 1. exercițiu de cercare a puterilor: luptă dreaptă; 2. bătălie: pacea puse capăt luptei sângeroase; 3. fig. discuțiune, ceartă: luptă electorală. [Lat. LUCTA].

lupt, a -á v. intr. (lat. lŭctarĭ și lŭctare, a lupta; it. lottare, pv. sp. luchar, vfr. luitier, nfr. lutter, cat. lluytar, pg. lutar). Mă bat: a lupta cu dușmaniĭ (saŭ contra dușmanilor), a lupta pentru patrie, (fig.) a lupta în alegerĭ. V. refl. A te lupta cu dușmaniĭ, pentru patrie. Fac exercițiĭ de luptă: băĭețiĭ se luptă.

lúptă f., pl. e (lat. lŭcta, it. lotta, vpv. sp. lucha, fr. lutte, pg. luta). Bătălie, bătaĭe între armate: lupta de la Valea Albă. Exercițiŭ de luptă, trîntă: lupta franceză. Fig. Luptă electorală.

LUPTA vb. 1. a se bate, a se întrece, a se măsura. (Hai să ne ~ în luptă dreaptă.) 2. (MIL.) a se bate, a se război, (înv.) a combate, a se oști, a se răgloti, a voinici. (S-a ~ mult cu dușmanul.) 3. a se sforța, a se sili, a se strădui. (Se ~ să împiedice răul.)

LUPTĂ s. 1. bătaie, încăierare, (rar) încaier, încăierătură, (reg.) încăierat, (fam.) tăvăleală, trînteală. (~ dintre cei doi n-a durat mult.) 2. (MIL.) bătălie, (rar) înfruntare, (înv. și pop.) bătaie, (înv. și reg.) război, (înv.) harță, oaste, toi, (fig.) ciocnire. (Biruitor în ~ de la Posada.) 3. (SPORT) (pop.) trîntă. 4. concurență, întrecere, rivalitate. (~ între mai multe concerne.)

ALARMĂ (DE LUPTĂ) AERIANĂ acțiune prin care trupele, celelalte formațiuni de apărare, unități economice, etc., sunt înștiințate despre pericolul unui atac sau lupte aeriene, necesitând luarea unor măsuri de protecție și de luptă. La A.D.L.A. participă trupe de uscat, apărarea antiaeriană a teritoriului, aviația militară și garda națională care iau măsuri de respingere a atacului aerian inamic.

DISPOZITIV DE LUPTĂ AL FORMAȚIILOR DE AVIOANE dispunere în zbor a avioanelor în scopul executării în comun a unei misiuni în deplină securitate a zborului, importante fiind pentru aceasta: distanța dintre avioane (măsurat în sensul frontului), adâncimea formației (măsurată în direcția de zbor de la primul la ultimul avion pe întregul dispozitiv de luptă), lărgimea formației (măsurată de front pe întregul dispozitiv de luptă), înălțimea formației (dată de măsurarea pe verticală a spațiului ocupat de toate avioanele). Dispozitivele de luptă folosite pentru celule sunt în: linie, diagonală, fir de avioane, pentru patrule – săgeată sau diagonală, pentru escadrile – săgeată, diagonală sau serpentină de patrule.

ILUMINAREA CÂMPULUI DE LUPTĂ are drept scop iluminarea terenului și a obiectivelor inamice pentru mărirea efectului acțiunilor de luptă pe timp de noapte: ofensive, trageri cu armamentul de artilerie și de infanterie, bombardamente aeriene. Se realizează cu proiectile de artilerie și cu bombe de aviație cu încărcătură luminoasă (pentru zone apropiate și de mică întindere) și cu rachete luminoase cu parașută. Această acțiune se execută corelat cu utilizarea aparaturii optice pe timp de noapte și poate fi: continuă, pe toată durata acțiunii de luptă și periodică, în anumite momente.

INTENSITATEA ACȚIUNILOR DE LUPTĂ ALE AVIAȚIEI numărul misiunilor executate cu o anumită categorie de aviație într-o zi de luptă sau într-o anumită perioadă, putând fi valabilă de la o zi la alta sau de la o perioadă la alta, depinzând de scopurile propuse, de misiunile trupelor de uscat sau ale marinei militare, de disponibilitatea tehnicii de luptă a personalului navigant, de timpul și condițiile meteorologice, de starea de asigurare materială a categoriei de aviație respective.

ÎNCEPUTUL PARCURSULUI DE LUPTĂ reper caracteristic de pe sol, stabilit prin calculul la pregătirea unei misiuni de luptă, față de obiectivul care urmează a fi lovit cu o formație de avioane de vânătoare-bombardament sau bombardament, de la care încep manevrele de apropiere, vizare și atacul obiectivului.

LUPTĂ AERIANĂ luptă între două avioane sau elicoptere. Lupta aeriană este principala formă combativă a aviației de vânătoare pentru nimicirea mijloacelor de atac aerian ale inamicului. Fazele luptei aeriene sunt: căutarea țintei, apropierea de țintă, atacul și degajarea după executarea atacului. Elementele de succes ale luptei aeriene sunt: acțiunea exclusiv ofensivă, inițiativa, surprinderea, manevra impetuoasă, perseverență, utilizarea deplină a posibilităților aeronavei. În lupta aeriană cu aviația de vânătoare atacul se execută, de regulă, din emisfera din spate, cu folosirea rațională a ecartului de viteză și a manevrelor.

MIJLOC / DE LUPTĂ / DE ACȚIUNE / DE ATAC / AERIAN, denumire generală dată tehnicii de luptă deservind ațiunile militare (aici sunt incluse avioanele și aparatele de zbor fără pilot).

LE COMBAT CESSA, FAUTE DE COMBATTANTS (fr.) lupta s-a sfârșit din lipsă de luptători – Corneille, „Le Cid”, act. IV, scena 5. Astfel încheie Rodrigue relatarea bătăliei sale cu maurii, pe care a reușit să-i înfrângă până la unul. Astăzi, constatare glumeață în legătură cu o dezbatere care s-a încheiat precipitat sau la care s-a renunțat din lipsă de participanți.

LUPTA 1. Ziar al Partidului Național Român. A apărut zilnic la Budapesta (24 dec. 1906-dec. 1910), condus de Al. Vaida-Voevod. Colaboratori: I. Slavici, N. Iorga, O. Goga, A. Cotruș. 2. Ziar liberal apărut, cu intermitențe, la Iași și București (1884-1895), sub conducerea lui G. Panu. Colaboratori: D. Zamfirescu, N. Iorga, C. Mille ș.a.

LÚPTĂ (lat. lucta) s. f. 1. Înfruntare, bătaie (corp la corp) între două sau mai multe persoane (de obicei fără folosirea armelor). ◊ L. dreaptă v. drept (6). ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care doi luptători se întrec, după anumite reguli. L. sunt organizate pe categorii, după greutatea luptătorilor (48, 52, 57, 61, 68, 74, 82, 90, 100 și 130 kg). Luptele libere s-au aflat în programul olimpic, de la prima ediție din 1896 (Atena), iar cele greco-romane din 1908 (Londra). Primul campionat mondial s-a desfășurat la New York în 1885. În România luptele au o foarte veche tradiție: în 1902, în sala Eforie din București s-a desfășurat o mare competiție internațională. Sportivii români au început să se afirme în arena internațională începând cu 1956 (Olimpiada de la Melbourne). De-a lungul anilor ei au deținut supremația în multe competiții. prin sportivi ca: D. Pârvulescu, Gh. Berceanu, V. Bularca, N. Gingă, C. Alexandru, I. Draica ș.a. ◊ Lupte greco-romane = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice de luptă se aplică la oricare din părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Bătălie între două forțe armate inamice. ♦ Fig. Efortul pe care îl fac doi adversari sau două puteri rivale pentru a-și impune voința, pentru a triumfa interesele lor etc. ◊ L. de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată (pe plan economic, politic și ideologic) între clase cu interese fundamentale opuse. A fost folosită de regimurile comuniste pentru eliminarea adversarilor politici. 3. (BIOL.) Lupta pentru existență = denumire dată de Darwin corelațiilor dintre organisme și mediu datorită cărora supraviețuiesc indivizii cu cele mai avantajoase caractere adaptative („lupta” organismelor cu mediul abiotic, dintre organismele aceleiași specii și dintre specii diferite).

PODUL ÎNALT, Lupta de la ~, nume sub care mai este cunoscută bătălia de la Vaslui (1475).

STRUGGLE FOR LIFE (engl.) lupta pentru existență – Expresie pusă în circulație de Darwin pentru a caracteriza selecția naturală, în urma căruia supraviețuiesc numai indivizii cu mare putere de adaptare.

a da lupte grele expr. (glum.) a avea mai multe contacte sexuale consecutive.

a se lupta cu ghearele și cu dinții expr. (și fig.) a se lupta cu înverșunare.

lupte intestine soldate cu ghiorăituri expr. (adol.) foame, stare de inaniție.

lupte tătărești expr. (intl.) altercație provocată intenționat, în timpul căreia victima este prădată pe neobservate, fără a fi vătămată fizic.