LUNG, -Ă, lungi, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ◊ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoț. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ◊ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ◊ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conținut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ◊ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). III. S. n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ◊ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lung(ul) = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ◊ Expr. In lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot, pretutindeni. A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus.

LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde în lungime. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung.

VÓRBĂ, vorbe, s. f. 1. Cuvânt. 2. Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ◊ Expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ◊ Expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! niciun cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească. 4. Convorbire, conversație; discuție, taifas. ◊ Loc. adv. Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de aranjat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuției. ◊ Compus: vorbă-lungă s. m. și f. = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce. ◊ Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie. ◊ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni. 7. Îndemn, sfat, învățătură. ♦ Părere, convingere; hotărâre. 8. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcții negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită. 9. Înțelegere, învoială; tocmeală; târguială. ◊ Loc. adv. Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede. ◊ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, știre, informație. ◊ Expr. A se face vorbă = a se răspândi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. (Așa) umblă vorba = (așa) se vorbește, (așa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. ♦ Bârfă, clevetire; calomnie. 11. Grai, limbă. Străin la vorbă. – Cf. sl. dvorĭba.

LUNG, -Ă, lungi, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ◊ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoț. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ◊ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ◊ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conținut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ◊ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). III. S. n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ◊ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lungul = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ◊ Expr. În lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot, pretutindeni. A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus.

LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai lung; a (se) întinde. ◊ Expr. (Refl.) A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) = a răbda de multă vreme de foame, a fi foarte flămând. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a fi dornic de a pleca (departe). A i se lungi (cuiva) nasul = a se obrăznici. (Tranz.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. ♦ Refl. (Fam.) A se înălța, a crește în înălțime. 2. Refl. (Fam.) A se întinde pe ceva; a se culca. 3. Tranz. A subția, a dilua (o mâncare, o băutură) pentru a mări cantitatea. 4. Tranz. și refl. A face să dureze sau a dura (mai) mult; a (se) mări, a (se) prelungi. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu) lungi vorba = a (nu) vorbi mai mult decât trebuie, a (nu) lungi discuția. – Din lung.

VÓRBĂ, vorbe, s. f. 1. Cuvânt. 2. Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ◊ Expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = în adevăr, fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ◊ Expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! nici un cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească. 4. Convorbire, conversație; discuție, taifas. ◊ Loc. adv. Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de aranjat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuției. ♦ Compus: vorbă-lungă = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce. ◊ Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie. ◊ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni. 7. Îndemn, sfat, învățătură. ♦ Părere, convingere; hotărâre. 8. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcții negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită. 9. Înțelegere, învoială; tocmeală; târguială. ◊ Loc. adv. Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede. ◊ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, știre, informație. ◊ Expr. A se face vorbă = a se răspândi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. (Așa) umblă vorba = (așa) se vorbește, (așa) se vorbește, (așa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. ♦ Bârfeală, clevetire; calomnie. 11. Grai, limbă. Străin la vorbă. – Et. nec. Cf. sl. dvorĭba.

LUNG1 adv. Mult, îndelung. Trecu ca o umbră și, cînd intră în chilia lui, răsuflă lung. EMINESCU, N. 57. Că de loc nu suie bine, Că glasul ei prea lung ține Filomelii tot zicea? ALEXANDRESCU, M. 289. ◊ Expr. A se uita (sau a (se) holba, a privi, a căta la cineva ori la ceva) lung = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent. Baciul... cată lung spre creste Și spre țarcurile goale. TOPÎRCEANU, B. 20. Plopii! Mă cunosc ei bine... Dau din cap și lung privesc Buimăciți spre mine. COȘBUC, P. I 261. Capra atunci holbînd ochii lung prin casă... rămîne încremenită. CREANGĂ, P. 27. Zamfira tristă... cu ochi umezi lung se uita La cornul lunii ce se ivise. ALECSANDRI, P. I 19.

LUNG3, -Ă, lungi, adj. 1. (Despre obiecte, în opoziție cu scurt) Ale cărui capete sînt departe unul de altul. În cale văzu o nuia lungă de alun pe care o luă. ISPIRESCU, L. 34. Vizitiul... cu barba lungă, îi mîna cu hățuri coperite cu ținte de argint. NEGRUZZI, S. I 37. Să-mi aleg un cal porumb, Scurt în gît și lung în trup. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506. ◊ Fig. Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare Ce se-ntrec pe cîmpul luciu, scoțînd aburi lungi pe nare. ALECSANDRI, P. III 12. ◊ Expr. A avea mînă lungă sau a fi lung de mînă = a avea obiceiul să fure. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult. 2. (Despre oameni sau despre trupul lor, în opoziție cu mic, scund) Înalt, de statură mai mare decît cea obișnuită. Intră în casă o babă lungă, seacă, gheboasă. RETEGANUL, P. I 53. ◊ A căzut cît a fost de lung = a căzut întins la pămînt. 3. (Despre o suprafață, în opoziție cu lat, larg) Care se întinde pe o distanță mare, vast. E lung pămîntul, ba e lat. COȘBUC, P. I 53. Suia un deal lung și trăgănat. CREANGĂ, P. 40. Era o cîmpie lungă și tăcută, Lungă ca pustiul. ALECSANDRI, P. I 189. 4. (Despre mîncări, mai ales despre ciorbe, sosuri etc., în opoziție cu gros) Cu multă apă, de proastă calitate, lipsit de valoare nutritivă sau de gust. Cafeaua era lungă, prea dulce și rece. C. PETRESCU, Î. II 45. ◊ Expr. Zeamă lungă, se spune despre o mîncare cu multă apă și fără gust sau (fig.) despre o cuvîntare, o lucrare literară etc. fără conținut. 5. (Despre timp sau noțiuni temporale, în opoziție cu scurt) Care durează, care ține mult, îndelungat. Au sosit iarăși nopțile lungi de iarnă. VLAHUȚĂ, O. A. 139. Cine n-are dor pe luncă Nu ști’ luna cînd se culcă Și noaptea cîtu-i de lungă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 87. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = zile sau ani întregi, timp îndelungat. Zile lungi mi le-am pierdut să mă-mprietenesc cu tine. COȘBUC, P. I 51. (Despre orice fapt sau acțiune care se poate măsura în timp) Un fluier lung răsună în postul de pilotaj. BART, E. 116. Cînd cu gene ostenite sara suflu-n lumînare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. Codrul sună, clocotește, De-un lung hohot. ALECSANDRI, P. I 12. [Goții] în lunga petrecere a lor în Dacia, lăsară multe urme. BĂLCESCU, O. II 13. Vorbă lungă = vorbă multă și inutilă. Ce mai atîta vorbă lungă, dintr-o păreche de boi m-am ales c-o pungă. CREANGĂ, P. 45. Vorbă lungă, sărăcie-n pungă. ALECSANDRI, T. 236. ◊ (Fon.) Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mare decît durata medie.

LUNG2 s. n. (De obicei articulat) 1. Lungime. Ca o îngustă năframă, întinsă pe lungul nesfîrșit al văii largi, își pierdea cursul în taina depărtată a răsăritului. HOGAȘ, M. N. 156. Zburau amîndoi prin pustiul lungului mării. EMINESCU, N. 14. Are un pod peste apa Oltului, lungul poate fi ca de optzeci stînjeni, latul de trei. GOLESCU, Î. 7. ◊ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lung(ul) = în (sau urmînd) direcția lungimii, pe lîngă, pe marginea...; de la un capăt la altul. Voi pune Să-l tîrîie d-a lungul Bagdadului. COȘBUC, P. I 53. Luă drumul d-a lungul și aide, aide, trecu păduri și văi. ISPIRESCU, L. 259. Și apoi de la o vreme... luînd de-a lung pămîntul merg spre împărăție. CREANGĂ, P. 286. Mult îi plăcea copilei... Să fugă rătăcită de-a lung, de-a lung pe maluri, Atrasă-n cursul apei de-a rîurilor valuri. ALECSANDRI, P. III 175. În lung și în lat sau în lung și în larg = în toate direcțiile, pretutindeni, peste tot. Cîmpu-n lung și-n lat răsună. ALECSANDRI, P. III 589. Preîmblîndu-se în lung și în larg prin mica cămăruță. NEGRUZZI, S. I 19. Cît te uiți în lung și-n lat, Nu mai vezi pămînt uscat, Ci tot ape tulburele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 320. ◊ Expr. A (nu)-și cunoaște lungul nasului v. cunoaște (3). 2. (Rar) Timp, durată. Vroia să doarmă în tot lungul acelei duminici ca un butuc, neîntors, ca la un capăt de muncă istovitoare. CAMILAR, TEM. 145.

LUNGÍ, lungesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lucruri) A se face mai lung; a se întinde (ocupînd un spațiu mai mare). În dreapta se lungea un petic mare de pădure. DUMITRIU, N. 119. ◊ (Tranz. în expr.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. Lupul... lungi pasul lupește. ISPIRESCU, L. 79. ♦ (Despre ființe sau părți ale corpului) A se face mai lung, a se întinde în sus; a se înălța. Așa se deșira și se lungea de grozav de ajungea cu mîna la lună. CREANGĂ, P. 245. Baba se smulse... lungindu-se slabă și mare pînă-n nori. EMINESCU, N. 10. ◊ Expr. A i se lungi (cuiva) urechile de foame = a fi foarte flămînd. El mănîncă cît un casier, și noi... Ian privește, mi s-au lungit urechile de foame. ALECSANDRI, T. I 440. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a privi cu tristețe în gol, dornic de a pleca departe. De-abia îngăima cîte-o vorbă... și iar cădea pe gînduri, și ochii largi i se lungeau a drum. VLAHUȚĂ, N. 12. ◊ Tranz. Boii trăgeau înainte, clătinînd din cap și cu nările aburinde, și-și lungeau gîturile în jug. DUMITRIU, N. 87. 2. Refl. A se întinde pe jos, pe un pat etc.; a se culca. Așezai șaua la rădăcina unui brad, așternui mantaua, mă lungii cu fața-n sus și mă hotărîi să-mi închipui că nu mi-e foame. HOGAȘ, M. N. 110. Abia se lungi în pat și gîndurile începură, întîi blînde, prietenoase, ș-apoi îndoielnice, posomorîte. DELAVRANCEA, H. TUD. 20. 3. Tranz. (Cu privire la mîncări și băuturi) A subția cu apă, a dilua. A lungit supa. 4. Tranz. (Cu privire la diviziuni ale timpului, la fapte sau acțiuni care durează) A face mai lung, a prelungi, a face să dureze. În zadar, urgie crudă, lungești noaptea-ntunecoasă. ALECSANDRI, P. III 22. ◊ Expr. (Mai ales la forma negativă) A lungi vorba = a întinde vorba, a vorbi mai mult decît trebuie. Ce să mai lungim vorba? Îl îngriji ca pe lumina ochilor lui. ISPIRESCU, L. 235. Străjerul, știind porunca, nu mai lungește vorba. CREANGĂ, P. 80. Iaca leneșii!... – Hai, nu mai lungiți vorba și vă porniți acu-ndată la lemne. ALECSANDRI, T. I 262.

VORBĂ-LÚNGĂ s. m. invar. Flecar, palavragiu.

de-a lúngul loc. adv., loc. prep.

lung1 adj. m., f. lúngă; pl. m. și f. lungi

lung2 s. n.

lungí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 să lungeáscă

mei-lúng (plantă) s. m.

!vórbă-lúngă s. m. și f., g.-d. lui vórbă-lúngă; pl. vórbă-lúngă

de-a lúngul loc. adv.

lung adj. m., f. lúngă; pl. m. și f. lungi

lung s. n.

lungí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lungésc, imperf. 3 sg. lungeá; conj. prez. 3 sg. și pl. lungeáscă

mei-lúng s. m.

vórbă-lúngă s. m. invar.

BOALĂ-LÚNGĂ s. v. febră tifoidă, tifos.

CEAPĂ-LÚNGĂ s. v. ceapă-ciorească.

LUNG adj., adv. 1. adj. înalt. 2. adj. mare. (Și-a lăsat părul ~.) 3. adj. întins, prelung. (Un șir ~ de oameni.) 4. adj. alungit. 5. adj. v. îndelungat. 6. adv. v. îndelung. 7. adj. îndelung, îndelungat. (Viață ~.)

LUNGÍ vb. 1. v. alungi. 2. v. întinde. 3. v. continua. 4. a se culca, a se întinde, a se trânti, (înv.) a se tinde. (S-a ~ puțin după amiază.) 5. v. tolăni. 6. a (se) așeza, a (se) așterne, a (se) culca, a (se) întinde, a (se) pune. (S-a ~ din nou la pământ.) 7. v. culca. 8. v. dilua. 9. a (se) mări, a (se) prelungi. (Ziua s-a ~.) 10. a continua, a (se) întinde, a (se) prelungi, a ține. (Petrecerea s-a ~ până a doua zi.) 11. v. amâna. 12. a întârzia, a tărăgăna, a tergiversa, a trena, (înv.) a prelungi. (A mai ~ soluționarea problemei.) 13. v. trena. 14. v. crește.

MEI-LÚNG s. v. iarba-cănărașului.

Lung ≠ scurt

A (se) lungi ≠ a (se) micșora, a (se) scurta

lung (lúngă), adj. – 1. întins în lungime. – 2. (Adv.) În mod lung. – 3. (S. n.) Lungime, longitudine. – Mr. lungu, megl., istr. lung. Lat. lǒngus (Pușcariu 998; Candrea-Dens., 1022; REW 5119), cf. it. lungo, prov. lunc, fr. long, sp. luengo, port. longo. Cf. lîngă. Der. lungan, s. m. (zăplan; vlăjgan); lungăreț (var. lungueț), adj. (prelung); lungi, vb. (a întinde; a prelungi, a continua; a se trînti la pămînt, a se culca); lungime, s. f. (întindere, durată, longitudine), cu suf. -ime (ipoteza unui lat. *lǒngῑmen, Meyer, Alb. St., IV, 81, nu este necesară); lungiș, adv. (în lungime); lungitură, s. f. (înv., lungime); (în)delung, adv. (mult timp); (în)delunga (var. (în)delungi), vb. (înv., a separa; a lungi; a amîna, a tărăgăna); delungat, adj. (lung, îndepărtat); îndelungareț, adj. (înv., durabil, trainic; îndelungat, rebel); prelung, adj. (lung, întins; continuu; adv., pe îndelete), cu pref. pre- sau, după alții, din lat. perlǒngus (Pușcariu, 1372; Candrea-Dens., 1025; REW 6416; Candrea), cf. mr. spirlungu; prelungi, vb. (a lungi, a mări; refl., a se continua); prelungitor, s. n. (fir care prelungește); pelungoasă, s. f. (iederă, Glechoma hederacea), în loc de *prelungoasă (Tiktin).

LUNG2 n. mai ales art.: De-a (sau în) ~ul orientat în lungime; de la un capăt la altul. În ~ și în lat peste tot; în toate direcțiile. A-și cunoaște ~ul nasului a-și aprecia just locul și rolul său în societate. /<lat. longus

LUNG3 adv. Mult; îndelungat; îndelung. * A se uita ~ la cineva (la ceva) a privi insistent la cineva (ceva); a privi nedumerit. /<lat. longus

LUNG1 ~gă (~gi) 1) Care are o întindere mare de la un capăt la altul; întins mult în lungime. Drum ~. ◊ A avea mână ~gă (a fi ~ la mână) a avea obiceiul să fure. A fi ~ în (sau de) limbă, a avea limbă ~gă) a avea obiceiul să vorbească mult și să spună ceea ce nu trebuie; a fi limbut. 2) (despre oameni) Înalt de statură. ◊ A se întinde (sau a cădea) cât este de ~ a cădea jos, lungindu-se. 3) (despre mâncăruri) Care conține prea multă apă; apos. * Zeamă ~gă a) fiertură apoasă, inconsistentă și fără gust; b) vorbărie; trăncăneală. 4) (despre procese desfășurate în timp) Care durează mult; care se scurge greu; îndelungat. Iarnă ~gă. /<lat. longus

A LUNGÍ ~ésc tranz. 1) A face să se lungească. * ~ pasul a merge mai repede. ~ vorba a vorbi mai mult decât trebuie. A nu ~ vorba a întrerupe discuția. 2) (mâncăruri, băuturi) A dilua cu apă (pentru a mări cantitatea). /Din lung

A SE LUNGÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni (mai) lung; a crește în lungime. * A i se ~ (cuiva) urechile de foame a flămânzi peste măsură. A i se ~ (cuiva) nasul a deveni obraznic. 2) A se prelungi în timp (mai mult decât este necesar); a se întinde. Adunarea s-a ~it. 3) fam. A crește în înălțime; a se înălța; a se ridica. 4) (despre ființe) A se întinde pentru a se odihni sau a dormi; a se culca. /Din lung

lung a. l. dela un capăt până la altul, în opozițiune cu scurt: linie lungă; fig. vorbă lungă; 2. de cea mai mare întindere în suprafață, în opozițiune cu larg și lat: câmp lung, dar îngust; 3. despre timp ce durează mult: zile lungi; fig. cuvântare lungă. [Lat. LONGUS]. ║ n. lungime: zece metri în lung.

lungì v. l. a (se) face lung: a lungi masa; fig. a lungi vorba; 2. a se întinde pe jos.

lung, -ă adj. (lat. lŏngus, it. lungo, sard. longu, pv. lonc, fr. long, sp. luengo, pg. longo). Întins, mare de la un capăt la altu vorbind de locurĭ orizontale, atîrnate saŭ înfipte: drum, drug, baston, dinte lung; linie, ață, suliță, barbă lungă. De mare durată, îndelungat: călătorie, suferință lungă; marș, cîntec, discurs lung. Vedere lungă, care străbate departe. Zeamă lungă, mîncare cu prea multă apă. Iron. Om lung, prea înalt și slab. S. n. fără pl. A nu-țĭ cunoaște (ști saŭ vedea) lungu nasuluĭ, a nu-țĭ da socoteală de valoarea ta, a crede că eștĭ maĭ pe sus de cît eștĭ în realitate, a-țĭ permite prea mult față de ciineva. În lung, în lungime: opt metri în lung; de-a lungu, în direcțiunea lungimiĭ: a pune un lemn de-a lungu patuluĭ, a așeza trupele de-a lungu drumuluĭ. În lung și în lat, în toate direcțiunile: a cutreĭera țara în lung și în lat. Adv. Prelungindu-se, vorbind de sunete: bucĭumu răsuna lung.

lungésc v. tr. (d. lung). Fac lung, întind: a lungi o bucată de pele. Trîntesc, întind pe pămînt: hoțu fu lungit la pămînt și bătut. Fig. Prelungesc în timp: a lungi vorba, prînzu. V. refl. Mă fac lung, mă întind: guma se lungește cînd o tragĭ. Mă tolănesc: leneșu se lungise la umbră. Fig. Mă prelungesc în timp: vorba s’a lungit pînă în seară.

boală-lungă s. v. FEBRĂ TIFOIDĂ. TIFOS.

ceapă-lungă s. v. CEAPĂ-CIOREASCĂ.

LUNG adj., adv. 1. adj. înalt, mare. (Un om ~.) 2. adj. mare. (Și-a lăsat părul ~.) 3. adj. întins, prelung. (Un șir ~ de oameni.) 4. adj. alungit, lungăreț, lunguieț, prelung, prelungit, (livr.) oblong. (Un fruct ~.) 5. adj. îndelung, îndelungat, prelung, prelungit, (înv.) prelungitor. (Tăcere ~.) 6. adv. îndelung, mult. (S-a uitat ~ la el.) 7. adj. îndelung, îndelungat. (Viață ~.)

LUNGI vb. 1. a (se) alungi, a (se) întinde, a (se) prelungi. (Ceva care se ~ în afară.) 2. a se întinde, a se prelungi, a ține. (Șirul se ~ pînă departe.) 3. a (se) continua, a (se) întinde, a (se) prelungi. (Drumul se ~ pînă în pădure.) 4. a se culca, a se întinde, a se trînti, (înv.) a se tinde. (S-a ~ puțin după amiază.) 5. a se întinde, a se tolăni, (reg.) a răcăși, (prin Munt. și Olt.) a răbuni, (Mold.) a se tologi. (Ce te-ai ~ așa?) 6. a (se) așeza, a (se) așterne, a (se) culca, a (se) întinde, a (se) pune. (S-a ~ din nou la pămînt.) 7. a arunca, a azvîrli, a culca, a dărîma, a doborî, a întinde, a prăbuși, a prăvăli, a răsturna, a trînti, (pop. și fam.) a așterne, (pop.) a păli, (înv. și reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu o lovitură l-a ~ la pămînt.) 8. a dilua, a îndoi, a subția. (A ~ laptele cu apă.) 9. a (se) mări, a (se) prelungi. (Ziua s-a ~.) 10. a continua, a (se) întinde, a (se) prelungi, a ține. (Petrecerea s-a ~ pînă a doua zi.) 11. a amîna, a tărăgăna, a tergiversa, (livr.) a temporiza. (A ~ intenționat momentul reîntîlnirii.) 12. a întîrzia, a tărăgăna, a tergiversa, a trena, (înv.) a prelungi. (A mai ~ soluționarea problemei.) 13. a (se) tărăgăna, a trena. (Acțiunea romanului se ~.)

mei-lung s. v. IARBA-CĂNĂRAȘULUI.

ARS LONGA, VITA BREVIS (lat.) arta e lungă, viața e scurtă – Varianta latină a primului aforism hipocratic: „Ho bios brachys, e de techne macra” (O βιοζ βραχύζ ἤ δέ τέχυη μαϰρά)

LUNGU, Alexandru (1924-2008, n. Cetatea Albă), medic și poet român. Stabilit în Germania (1973). Prof. univ. la București. Lucrări de endocrinologie, biometeorologie, biocronologie și cibernetică medicală („Orologiile biologice”, „Hormonii și viața”). Lirică în descendența avangardei interbelice („Ora 25”), evoluând ulterior către meditația spirituală și metapoetică („Dresoare de fluturi”, „Timpul oglinzilor”, „Armura de aer”, „Roua de apocalips”). A editat la Bonn revista de poezie „Argo” și colecția de versuri „Semne”, în care și-a publicat numeroase plachete.

LUNGU, Nicolae (1900-1993, n. sat Dobridor, jud. Dolj), dirijor și compozitor român. Activitate didactică la Institutul Teologic din București. Muzică psaltică și corală religioasă, prelucrări („Liturghia psaltică”, „Cântările sfintei liturghii”, „Colinde”, „Coruri”). Manuale, lucrări teoretice („Carte de muzică”, în colab., „Tehnica recitativului liturgic”, „Folclorul religios muzical”).

LUNGU, Traian Florea (1927-1977, n. Putineiu, jud. Ilfov), istoric român. Prof. univ. la Craiova. Studii consacrate vieții sociale și politice din epoca modernă a României („Relații agrare și mișcări țărănești în România”, în colab.; „Viața politică în România la sfârșitul sec. XIX, 1889-1899”).

NOAPTEA CUȚITELOR LUNGI, denumire codificată a ordinului prin care Hitler a declanșat (29-30 iun. 1934) acțiunea de eliminare fizică a lui E. Röhm și a principalilor comandanți din S.A. (trupe de asalt), care deveniseră un pericol în calea obținerii puterii depline în stat.

OHABA LUNGĂ, com. în jud. Timiș, situată în pod. Lipovei, pe râul Cladova; 1.221 loc. (2003). Satul O. L. apare menționat documentar în 1440. Biserica de lemn Sf. Dumitru (sec. 17, pictată în sec. 18), în satul Dubești.

a avea bătaie lungă expr. (glum. – d. femei) a avea succes la bărbați

a avea mâna lungă expr. 1. a avea obiceiul să fure, a fi hoț. 2. a fi influent.

a dormi somnul cel lung / de veci / drepților expr. a fi mort.

a fi lung de / în / la gheare / mână expr. a avea obiceiul să fure, a fi hoț.

a lungi compasul expr. a mări pasul, a se grăbi.

a lungi pelteaua expr. a vorbi mult și fără sens; a fi prolix în vorbire sau în scris.

a nu vedea mai departe de lungul nasului expr. 1. a fi limitat, a avea vederi înguste. 2. a fi lipsit de imaginație.

a nu-și vedea lungul nasului expr. 1. a nu-și da seama de ce e în stare să facă cu propriile puteri. 2. a fi îngâmfat / infatuat; a fi obraznic.

lungi, lungesc v. r. 1. a se înălța, a crește în înălțime 2. a se întinde pe ceva; a se culca