lunetă definitie

16 definiții pentru lunetă

LUNÉTĂ, lunete, s. f. 1. Instrument optic alcătuit din mai multe lentile (și prisme) dispuse într-un tub și servind, în astronomie, în topografie, în tehnica militară etc. la observarea obiectelor depărtate. 2. Dispozitiv de sprijinire a pieselor lungi și subțiri, în timpul prelucrării lor la strung. 3. Element arhitectonic de forma unei bolți semicilindrice care străpunge partea inferioară a unei cupole. – Din fr. lunette.
LUNÉTĂ, lunete, s. f. 1. Instrument optic alcătuit din mai multe lentile (și prisme) dispuse într-un tub și servind, în astronomie, în topografie, în tehnica militară etc. la observarea obiectelor depărtate. 2. Dispozitiv de sprijinire a pieselor lungi și subțiri, în timpul prelucrării lor la strung. 3. Element arhitectonic de forma unei bolți semicilindrice, folosit de obicei pentru amplasarea unei deschideri sau pentru crearea unui efect decorativ. – Din fr. lunette.
LUNÉTĂ, lunete, s. f. 1. Instrument optic alcătuit din mai multe lentile (și prisme), dispuse de obicei într-un tub, și care servește la observarea obiectelor depărtate; ochean. Cu luneta începem să deslușim de pe bord o mișcare. ARGHEZI, P. T. 42. Luneta de mare distanță, arma gardianului... aducea obiectul sau ființa la cîțiva metri înaintea ochiului. BART, E. 54. ◊ Pușcă (sau carabină) cu lunetă = armă de vînătoare sau militară special construită și înzestrată cu o lunetă, care servește la ochirea precisă și repede. Era o carabină ușoară cu lunetă. SADOVEANU, O. L. 29. 2. Dispozitiv de sprijinire a pieselor lungi și subțiri în timpul prelucrării lor la anumite mașini-unelte.
lunétă s. f., g.-d. art. lunétei; pl. lunéte
lunétă s. f., pl. lunéte
LUNÉTĂ s. (ASTRON.) lunetă astronomică = (rar) refractor; lunetă meridiană = instrument de pasaj.
LUNÉTĂ s.f. 1. Instrument optic format dintr-un tub cu mai multe lentile, folosit pentru observarea de la depărtare a unor obiecte etc. 2. Dispozitiv fixat pe o mașină-unealtă, servind la susținerea pieselor care se prelucrează. 3. Element arhitectonic în formă de boltă semicirculară, care străpunge partea inferioară a unei cupole sau a unei bolți mai mari. ◊ Lunetă cilindrică = boltă rezultând din intersecția a doi semicilindri de raze inegale. [< fr. lunette].
LUNÉTĂ s. f. 1. instrument optic dintr-un tub cu mai multe lentile, pentru observarea unor obiecte îndepărtate. 2. dispozitiv pe o mașină-unealtă servind la susținerea pieselor de prelucrat. 3. element arhitectonic în formă de boltă semicirculară, care străpunge partea inferioară a unei cupole sau a unei bolți mari. ♦ ~ cilindrică = boltă rezultând din intersecția a doi semicilindri cu raze inegale. ◊ (la portaluri, ferestre) suprafață plană între lintel și arc. ◊ coronament semicircular al unui altar poliptic. (< fr. lunette)
LUNÉTĂ ~e f. Instrument optic compus din mai multe lentile pentru observarea obiectelor îndepărtate. ~ astronomică. /<fr. lunette
lunetă f. 1. instrument de optică format din sticle concave și convexe dispuse așa încât să ne arate mai deslușit obiectele depărtate; 2. pl. ochelari.
*lunétă f., pl. e (fr. lunette, dim. d. lune, lună). Ocheană mare. Un fel de unghĭ format de zidurile uneĭ fortificațiunĭ militare.
LUNETĂ ASTRONOMICĂ s. (rar) refractor.
geam-lunétă s. n. 1977 Geam din spate la automobile v. dezaburizare (din geam + lunetă; cf. fr. lunette „vitre arrière d’une automobile”; PR sec. XX)
LUNÉTĂ (< fr.) s. f. 1. Instrument optic cu ajutorul căruia pot fi observate obiectele depărtate; formează imagini care sunt situate mai aproape decât obiectivele și care se văd sub unghiuri mai mari decât s-ar vedea obiectele cu ochiul liber. Alcătuit din: obiectiv, ocular și sistemul de inversare; este parte componentă a telescoapelor, binoclurilor, spectroscoapelor etc. Utilizată în astronomie, în topografie, în tehnica militară (pentru observare, ochire etc.) (ca accesoriu) în construcția anumitor aparate de laborator etc. L. a fost inventată în Olanda la începutul sec. 17; Galilei a construit mai multe l. (începând din 1609), cu ajutorul cărora a făcut numeroase descoperiri în astronomie. ◊ L. topografică = instrument pentru trasarea direcțiilor și determinarea diferențelor de nivel la ridicările topografice. 2. Dispozitiv de susținere a pieselor lungi și relativ subțiri la prelucrarea lor pe strunguri. 3. Element arhitectonic de forma unei bolți semicilindrice, care străpunge partea inferioară a unei cupole sau a unei bolți mai mari.
a avea luneta lustruită expr. a avea vedere bună, a vedea bine
LUNÉTĂ, -E, s. f. (Auto.) Geamul din spate al caroseriei unui automobil, montat în partea opusă parbrizului. – Din fr. lunette.

lunetă dex

Intrare: lunetă
lunetă substantiv feminin