LÚNCĂ, lunci, s. f. 1. Șes de-a lungul unei ape curgătoare caracterizat prin soluri aluvionare și prin vegetație specifică; regiune inundabilă a unei văi. 2. Pădure formată din sălcii, răchită, anini, plopi etc. pe malurile unei ape curgătoare; zăvoi. – Din sl. lonka.

LÚNCĂ, lunci, s. f. 1. Șes de-a lungul unei ape curgătoare caracterizat prin soluri aluvionare și prin vegetație specifică; regiune inundabilă a unei văi. 2. Pădure formată din sălcii, răchită, anini, plopi etc. pe malurile unei ape curgătoare; zăvoi. – Din sl. lonka.

LÚNCĂ, lunci, s. f. 1. Șes de-a lungul unei ape curgătoare sau la poalele unui munte; regiune inundabilă a unei văi, cu pămînt umed sau mlăștinos. Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe! IOSIF, P. 52. Și flăcăii vin pe luncă Hăulind. COȘBUC, P. I 47. O răcoare plăcută se răspîndește pe fața luncilor îmbălsămate. BOLINTINEANU, O. 429. Luncă, luncă, dragă luncă! rai frumos al țării mele, Mîndră-n soare, dulce-n umbră, tainică la foc de stele. ALECSANDRI, O. 180. 2. Pădure formată mai ales din sălcii, răchită, plopi, anini, pe malurile unei ape curgătoare; zăvoi. Lunca se despoiase în cîteva nopți, iar copacii întindeau acum brațe înfrigurate în ceață. C. PETRESCU, S. 169. Cîrnii la stînga și coborîi în umbra adîncă a unei tinere lunci de arini de pe malul Bistriței. HOGAȘ, M. N. 58. În codruțul cu copaci Și cu lunci pline cu fagi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 290.

lúncă s. f., g.-d. art. lúncii; pl. lunci

lúncă s. f., g.-d. art. lúncii; pl. lunci

LÚNCĂ s. 1. (prin Bucov. și Mold.) prelucă, (Maram., Transilv., Ban. și nordul Mold.) rât. (~ unui râu.) 2. zăvoi. (~ de sălcii.)

lúncă (lúnci), s. f. – 1. Pădure pe marginea unui rîu. – 2. Teren inundabil. – Megl. loncă. Sl. ląka „mlaștină” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 358; Cihac, II, 178; Byhan 317; Densusianu, GS, VI, 362), cf. v. slov. lonka, bg. lăka „vale”, sb., cr. luka, slov. lôka. Semantismul este normal, cf. și lat. palus › pădure. Pare inutilă ipoteza unui *lanka preromanic (Hubschmidt, Praeromanica, 39-49; cf. Lahovary 332). – Der. luncet, s. n. (Munt., pădure la malul rîului); luncos, adj. (se zice despre terenuri mlăștinoase, de lîngă apă). Cf. prelucă.

LÚNCĂ ~ci f. 1) Porțiune inundabilă de teren, situată de-a lungul unei ape curgătoare și caracterizată printr-o vegetație specifică. 2) Pădurice situată pe malul unei ape; zăvoi. /<sl. lonka

luncă f. 1. câmpie acoperită cu fănețe sub poala unui deal; 2. pădurice în apropierea apelor. [Slav. LÕKA, baltă; sub raportul sensului, cf. pădure].

lúncă f., pl. ĭ (vsl. lonka, golf, vale, pajiște; bg. luká, vale, cotitură, pajiște pin locurĭ inundabile; sîrb. rut. lúka, rus. luká; ung. lanka, livadă). Zăvoĭ, pădure de sălciĭ, plopĭ, arinĭ, ulmĭ și frasinĭ pe malu unuĭ rîŭ. Teren inundabil acoperit de pășune saŭ de fîneață. V. cohalm, berc 1.

LUNCĂ s. 1. (prin Bucov. și Mold.) prelucă, (Maram., Transilv., Ban. și nordul Mold.) rît. (~ unui rîu.) 2. zăvoi. (~ de sălcii.)

CORNU LUNCII, com. în jud. Suceava, pe rîul Moldova; 6.565 loc. (1991). Topitorie de in (Băișești).

LUNCA 1. Com. în jud. Bihor, în SE Depr. Beiuș, pe Crișu Negru; 3.319 loc. (2000). Haltă de c. f. (în satul L.). Păstrăvărie. 2. Com. în jud. Botoșani, în Câmpia Jijiei Superioare, pe râul Sitna; 4.949 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul Zlătunoaia). 3. Com. în jud. Mureș, situată în NV Dealurilor Mureșului; 3.017 loc. (2000). Centru de confecționare a pieselor de port popular (în satul Logig). În satul Băița a fost identificată o necropolă birituală (cu morminte de înhumație și de incinerație), datând din Hallstatt-ul târziu, în care s-au găsit vase ceramice, brățări de bronz, cercei din aur în amestec cu argint, pumnale (akinakes-uri) ș.a. Satul L. apare menționat documentar în 1319. Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1723), în satul Băița. 4. Com. în jud. Teleorman, situată în Câmpia Boian, pe râul Sâiu; 6.831 loc. (2000). Nod rutier. Creșterea porcinelor. Până la 1 ian. 1965, satul și com. L. s-au numit Râioasa. Conac (1830), în satul L.

LUNCA BANULUI, com. în jud. Vaslui, situată în lunca și pe terasele Prutului; 3.920 loc. (2000).

LUNCA BRADULUI, com. în jud. Mureș, situată în depresiunea cu același nume, la poalele de N ale M-ților Gurghiu și cele de S ale M-ților Căliman, pe cursul superior al Mureșului, în defileul Toplița-Deda; 2.472 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul L.B.). Expl. forestiere și de andezit. Prelucr. primară a lemnului.

LUNCA CORBULUI, com. în jud. Argeș, situată în Câmpia Piteștiului, pe râul Cotmeana; 3.162 loc. (2000). Nod rutier. Popas turistic. Bisericile Sf. Maria, Sf. Nicolae și Sfinții Voievozi (sec. 18), în satul Pădureți și biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului (sec. 19), în satul Catane.

LUNCA DE JOS, com. în jud. Harghita, situată la poalele M-ților Ciuc, în zona pasului Trotuș; 5.379 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul L. de J.). Expl. și prelucr. lemnului (cherestea). Fabrică de panouri de lemn. Moară de apă. Centru de prelucr. artistică a lemnului. Muzeu sătesc de istorie. Piuă pentru cergi. Bisericile de lemn Schimbarea la Față (sec. 18) și Sf. Anton (sec. 20), în satul Valea Rece.

LUNCA DE SUS, com. în jud. Harghita, situată la poalele M-ților Ciuc, pe cursul superior al râului Trotuș, în zona pasului Ghimeș; 3.630 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul Păltiniș-Ciuc). Expl. de calcare dolomitice. Muzeu de istorie locală (în satul L. de S.).

LUNCA ILVEI, com. în jud. Bistrița-Năsăud, pe Ilva; 3.655 loc. (2000). Stație de c. f. Expl. forestiere și de andezit. Prelucr. lemnului (cherestea). Centru de artă populară. Pod de lemn (sec. 19, refăcut în 1930). Izv. cu ape minerale.

LUNCA MUREȘULUI, com. în jud. Alba, pe Mureș; 2.651 loc. (2000). Halte de c. f. (în satele L.M. și Gura Arieșului). Creșterea bovinelor. În satul L.M., menționat documentar în 1291, se află biserica de lemn Pogorârea Duhului Sfânt (1723, pictată în 1810).

LUNCĂ, Gabi (n. 1938, Vărbilău, jud. Prahova), cântăreață română de muzică lăutărească. Stil vocal caracteristic cântecului orășenesc, cu particularități personale (valorifică fondul de cântece din zona folclorică Prahova).

LUNCĂ subst. 1. – T. (Ul 133); Lunca, (Met 70); 2. Lunchii, Maria, ard.

câmpul luncii expr. (glum.) șomaj.