lunatec definitie

18 definiții pentru lunatec

LUNÁTEC, -Ă adj. v. lunatic.
LUNÁTIC, -Ă, lunatici, -ce, adj. 1. (Despre oameni, adesea substantivat) Somnambul. ♦ (Despre somn, privire, mers etc.) De somnambul. ♦ (Rar) Care are vedenii; sperios, fricos. 2. (Rar) Fantastic, halucinant, ireal. ♦ Cu idei ciudate; cu manifestări bizare. 3. (Pop.) Născut în aceeași lună cu altul (și considerat în raport cu acesta). [Var.: lunátec, -ă adj.] – Din lat. lunaticus, fr. lunatique.
LUNÁTEC, -Ă adj. v. lunatic.
LUNÁTIC, -Ă, lunatici, -ce, adj. 1. (Despre oameni, adesea substantivat) Somnambul. ♦ (Despre somn, privire, mers etc.) De somnambul. ♦ (Rar) Care are vedenii; sperios, fricos. 2. (Rar) Fantastic, halucinant, ireal. ♦ Cu idei ciudate; cu manifestări bizare. 3. (Pop.) Născut în aceeași lună cu altul (și considerat în raport cu acesta). [Var.: lunátec, -ă adj.] – Din lat. lunaticus, fr. lunatique.
LUNÁTEC, -Ă adj. v. lunatic.
LUNÁTIC, -Ă, lunatici, -e, adj. (Și în forma lunatec) 1. (Despre persoane) Care suferă de somnambulism; (despre somn, privire, mers etc.) de somnambul. Vasile umbla singur pe uliță, ca un lunatic, nici el nu știa încotro a apucat-o. V. ROM. mai 1953, 128. În negrul zid s-arată Venind ca-n somn lunatec, în pasuri line ea. EMINESCU, O. I 95. E nebună, lunatică, Umblă ca o zănatică. PANN, P. V. II 142. ◊ (Substantivat) Tremura ca un lunatic din încheieturi. MIRONESCU, S. A. 73. S-apropia încet, asemene unei lunatece, ca-n somn. EMINESCU, N. 121. ♦ (Rar) Care are vedenii, căruia i se năzare mereu; slab de înger, sperios, fricos. Spancioc!... tu ești lunatic, ți-e frică de strigoi, De iele, de vînătoare de stafii, de moroi. ALECSANDRI, T. II 72. 2. (Rar) Fantastic, ireal. Erau ocări în larma lunaticei orhestre. TOPÎRCEANU, B. 38. Se auzea o muzică lunatecă... muzică de vis. EMINESCU, N. 25. – Variantă: lunátec, -ă adj.
lunátic adj. m., pl. lunátici; f. lunátică, pl. lunátice
lunátic adj. m., pl. lunátici; f. sg. lunátică, pl. lunátice
LUNÁTIC adj., s. v. noctambul, somnambul.
LUNÁTIC, -Ă s.m. și f. Somnambul. [Cf. lat. lunaticus, it. lunatico, fr. lunatique].
LUNÁTIC, -Ă I. adj., s. m. f. somnambul. II. adj. 1. sperios, fricos. 2. care are idei și purtări ciudate, bizare. 3. (rar) fantastic, ireal; halucinant. (< fr. lunatique, lat. lunaticus)
LUNÁTIC ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) (despre persoane) Care este bolnav de somnambulism. 2) rar Care are halucinații; halucinant. 3) Care are ciudățenii; zăpăcit. 4) rar Care este născut în aceeași lună cu altul. Frați ~ci. /<lat. lunaticus, fr. lunatique
lunatic a. și m. 1. supus: pretinselor influențe ale lunei, somnambul: fantasme lunatice râdeau p’o mănăstire BOL.; 2. fantastic, bizar: tu ești lunatic, ți-e frică de strigoi AL. [Lat. LUNATICUS].
lunátic (est) și -ec (vest), adj. (lat. lunáticus [de unde și vsl. lunatikŭ], d. luna, lună, fiind-că, după o credință falsă, lumina luniĭ are influență asupra spirituluĭ omuluĭ). Somnámbul. V. zănatic.
lunatic adj., s. v. NOCTAMBUL. SOMNAMBUL.
lunátic, lunatici, s.m. – Somnambul; prostănac. ♦ (onom.) Lunatici, poreclă dată locuitorilor din Cornești: „Un corneștean vede că luna, în loc să fie pe cer, era în tău. Săriți, cerneșteni / Cu săcuri și cu lopeți / Care cu ce aveți / Că se-neacă luna-n tău, / După casa lui Bârgău. Bieții oameni s-au sculat iute din somn, o luat care ce o putut și tăți s-o întâlnit lângă tău, să scoată luna” (Memoria, 2004-bis: 1244; A. Radu, 1941). – Lat. lunaticus „lunatic” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA) < lat. luna (Scriban).
lunátic, -i, s.m. – 1. Somnabul; prostănac. 2. Lunatici, poreclă dată locuitorilor din Cornești: „Un corneștean vede că luna, în loc să fie pe cer, era în tău. (...) Săriți, cerneșteni / Cu săcuri și cu lopeți / Care cu ce aveți / Că se-neacă luna-n tău, / După casa lui Bârgău. Bieții oameni s-au sculat iute din somn, o luat care ce o putut și tăți s-o întâlnit lângă tău, să scoată luna” (Memoria 2004-bis: 1244; A. Radu 1941). – Lat. lunaticus.
lunatic, lunatici s. m. (friz.) client care se tunde lunar.

lunatec dex

Intrare: lunatic
lunatec
lunatic adjectiv