LUMINÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) lumina. 2. Fig. Instruire; educare. 3. (Înv.; însoțit de un adj. pos.) Luminăție. – V. lumina.

LUMINÁRE, luminări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) lumina. 2. Fig. Instruire; educare. 3. (Înv., rar; însoțit de un adj. pos.) Luminăție. – V. lumina.

LUMINÁRE, (3) luminări, s. f. Acțiunea de a (se) lumina. 1. Producere de lumină (I 1). Sistem de luminare. ♦ (Învechit; concretizat) Lumină. A zilei luminare de pe cer acum s-a stins. NEGRUZZI, S. II 14. 2. Fig. Cultivare a minții, instruire; educare, lămurire. Luminarea culturală a țărănimii muncitoare nu poate fi despărțită de ridicarea nivelului de cunoștințe agrotehnice ale acesteia. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 334, 2/1. Țăranul romîn are drept nu numai la pămînt... dar are drept la luminarea minții lui prin carte și cultură. SADOVEANU, E. 25. 3. (Învechit, însoțit de un adjectiv posesiv) Luminăție. Cu luminările sale bezădele ( = beizadele) trăiesc foarte bine, căci mult mă iubesc. KOGĂLNICEANU, S. 6.

lumináre s. f., g.-d. art. luminắrii

!Luminárea Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Luminắrii Sále, pl. Luminắrile Lor

lumináre s. f., g.-d. art. luminării; pl. luminări

Luminárea sa s. f. art. + adj., g.-d. art. Luminării sale

LUMINÁRE s. 1. luminat. (~ unui colț întunecat.) 2. v. înseninare.

luminare f. 1. acțiunea de a lumina: 2. fig. cultivare, instruire: luminarea spiritului; 3. luminăție: Luminarea Sa.

lumináre f. Acțiunea de a lumina. Vechĭ. Luminăție: Luminarea Sa.

LUMINARE s. 1. luminat. (~ unui colț întunecat.) 2. înseninare, limpezire. (~ cerului.)

EREMURUS M. B., LUMINARE VEGETALĂ, fam. Liliaceae. Gen originar din centrul și vestul Asiei, cca 30 specii, erbacee, semirobuste, cu rizom. Frunze liniare, cca 1 m lungime, în rozetă, din mijlocul căreia pornește tija florală, cilindrică și dreaptă, care depășește 3 m înălțime, avînd în vîrf inflorescența corimbiformă, compusă din sute de flori în formă de stea, divers colorate.

luminárii s. f. pl. Lucernale. – Din fr. luminoire (< lat. luminaria).