luminare definitie

3 intrări

34 definiții pentru luminare

LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui, a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină.
LUMINÁR, luminare, s. n. (Tehn.) Corp de iluminat. – Din fr. luminaire.
LUMINÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) lumina. 2. Fig. Instruire; educare. 3. (Înv.; însoțit de un adj. pos.) Luminăție. – V. lumina.
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau drumul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. A răspândi știința și cultura în mase; a educa, a cultiva, a instrui. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină.
LUMINÁR, luminare, s. n. (Tehn.) Corp de iluminat. – Din fr. luminaire.
LUMINÁRE, luminări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) lumina. 2. Fig. Instruire; educare. 3. (Înv., rar; însoțit de un adj. pos.) Luminăție. – V. lumina.
LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte izvoare de lumină) A produce, a emite lumină. Zăresc în depărtare un sul de raze scînteietoare, care venea înspre dînșii; și de ce se apropia, de ce lumina mai tare. CREANGĂ, P. 228. Pe capătu-unei laiți, Lumina cu mucul negru într-un hîrb un roș opaiț. EMINESCU, O. I 84. ◊ (Poetic) Ochii-i albaștri luminau ca stele. EMINESCU, O. IV 107. ♦ Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unei persoane sau asupra unui lucru, făcîndu-l să se vadă bine. Un felinar de tablă, cu capătul de lumînare pe sfîrșite, lumina fumegos și trist peretele galben. C. PETRESCU, Î. II 104. Pe masa de brad, o lampă de tablă lumina sărăcia dinăuntru. DUNĂREANU, CH. 79. Fă-mă lumină de ceară... Că eu unde-i însera, Calea ți-o voi lumina... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 64. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau drumul) = a arăta drumul care trebuie urmat, a călăuzi, a conduce spre țintă. Ideile leninismului ne luminează calea luptei și victoriilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ (Subiectul e omul folosind un izvor de lumină) Frumoasă masă-ntindea Și mi-și bea și mi-și mînca... Și mîndra le lumina. ȘEZ. III 216. ◊ Intranz. (Neobișnuit, cu complementul în dativ) Deasupra casei tale ies Și azi aceleași stele, Ce-au luminat atît de des Înduioșării mele. EMINESCU, O. I 186. 2. Refl. (Despre spațiul sau obiectul pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină. S-a luminat în răsărit pervazul, Zorile-și lipesc de geam obrazul. BENIUC, A. R. 44. Alunecăm încet pe apa moartă a portului, avînd în față imensul decor al orașului care se luminează treptat sub ochii noștri. BART, S. M. 39. ◊ Refl. impers. Fig. Intri-n cas’ se luminează, Ieși afar’se-nseninează. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 40. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. Întinsă cu mîinile sub cap, cu ochii în tavan, a rămas pînă s-a luminat de ziuă. BART, E. 161. Începu a se lumina de ziuă și deodată să făcu o învălmășeală mare. POPESCU, B. I 39. Cînd se lumină de ziuă, Făt-Frumos vede că șirul munților dă într-o mare verde și întinsă. EMINESCU, N. 13. ♦ (Despre cer, văzduh, vreme; în opoziție cu întuneca) A se însenina, a deveni limpede. Aerul se-nsenina Și cerul se lumina. ALECSANDRI, P. I 112. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. Vîntul s-a mai potolit; s-a luminat a ploaie; lumină cețoasă; începe să cearnă mărunt și-nțepos. CARAGIALE, O. I 334. II. Fig. 1. Tranz. A răspîndi știința și cultura în mase; a educa, a lămuri din punct de vedere politic și ideologic. V. instrui. Cînd am înființat această «Frăție» acum cinci ani, ținta noastră a fost să ne adresăm poporului, nu boierilor, să luminăm țărănimea și pe meseriași. CAMIL PETRESCU, B. 67. Refl. pas. Supt tiranie nu se pot lumina popoarele. BĂLCESCU, O. I 352. ♦ A lămuri, a clarifica, a da explicația potrivită. V-am luminat de demult asupra sorgintei voastre. ALECSANDRI, T. I 250. ◊ Refl. Din acea scrisoare dobîndii înțelegere și mă luminai și-n altă privință. SADOVEANU, M. C. 165. Mamă, a zis Abu-Hasan, eu înțeleg și cred ce-mi spui; dar tot vreau să mă luminez singur despre mișelia și neomenia lor. CARAGIALE, O. III 61. ◊ Refl. reciproc. De aceea ne-am adunat aici, ca să ne luminăm unii pe alții. CREANGĂ, A. 162. 2. Tranz. A înveseli, a bucura, a însenina; a răspîndi mulțumire, bucurie, veselie. Acum vine primăvara... și evenimentul acesta bucură, luminează deopotrivă și oamenii și lucrurile. SAHIA, N. 98. Cireși sălbatici luminau fundul trist al zării cu mănunche de flori albe. D. ZAMFIRESCU, R. 76. Cobori în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gînd Și viața-mi luminează. EMINESCU, O. I 168. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A străluci de mulțumire sau de bucurie. Ochii i se deschideau tot mai largi, se luminau mai tare. CAMILAR, TEM. 119. Moș Gheorghe face un pas afară din rînduri, se uită drept în ochii gardistului și i se luminează numaidecît fața. SP. POPESCU, M. G. 45. Chipul majorului se luminase de tot. D. ZAMFIRESCU, R. 136. ◊ Expr. A se lumina la față (sau la chip) = a) a căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie; a se însenina la față; b) a arăta mai bine decît înainte. Parcă mai crescuse, se mai îndreptase, se mai luminase la față. DUMITRIU, N. 211. 3. Intranz. (Despre o idee, un gînd, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa. De deznădejdi de mai-nainte Acuma să zîmbiți vă vine Ș-un gînd vă luminează-n minte: Că viața-i cel mai mare bine. CERNA, P. 15. Deodată-ți luminează-n gînd, Așa de viu, că te-nfiori, Un tînăr trist, frumos și blînd, Cu ochii mari și visători. VLAHUȚĂ, O. A. 56. – Prez. ind. pers. 3. sg. și: (învechit) lumínă (ALECSANDRI, P. III 111, ȘEZ. III 59).
LUMINÁRE, (3) luminări, s. f. Acțiunea de a (se) lumina. 1. Producere de lumină (I 1). Sistem de luminare. ♦ (Învechit; concretizat) Lumină. A zilei luminare de pe cer acum s-a stins. NEGRUZZI, S. II 14. 2. Fig. Cultivare a minții, instruire; educare, lămurire. Luminarea culturală a țărănimii muncitoare nu poate fi despărțită de ridicarea nivelului de cunoștințe agrotehnice ale acesteia. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 334, 2/1. Țăranul romîn are drept nu numai la pămînt... dar are drept la luminarea minții lui prin carte și cultură. SADOVEANU, E. 25. 3. (Învechit, însoțit de un adjectiv posesiv) Luminăție. Cu luminările sale bezădele ( = beizadele) trăiesc foarte bine, căci mult mă iubesc. KOGĂLNICEANU, S. 6.
luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
lumináre s. f., g.-d. art. luminắrii
!Luminárea Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Luminắrii Sále, pl. Luminắrile Lor
luminá vb., ind. prez. 1 sg. luminéz, 3 sg. și pl. lumineáză
luminár s. n., pl. lumináre
lumináre s. f., g.-d. art. luminării; pl. luminări
Luminárea sa s. f. art. + adj., g.-d. art. Luminării sale
LUMINÁ vb. 1. a arde. (Lampa ~ până târziu în camera lui.) 2. a scânteia, a sclipi, a străluci. (Candelabre ~ în salon.) 3. v. străluci. 4. a bate, a luci, a străluci. (Luna ~ peste ramuri.) 5. v. însenina. *6. (fig.) a se însenina. (S-a ~ când m-a văzut.)
LUMINÁ vb. v. clarifica, descurca, desluși, elucida, explica, lămuri, limpezi, preciza.
LUMINÁRE s. 1. luminat. (~ unui colț întunecat.) 2. v. înseninare.
LUMINĂ VÉRDE s. v. aprobare.
A (se) lumina ≠ a (se) întuneca
LUMINÁR s. n. corp de luminat electric. (< fr. luminaire)
A LUMINÁ ~éz 1. intranz. 1) (despre surse de lumină) A răspândi lumină; a arde; a luci. 2) (despre gânduri, idei) A apărea pe neașteptate în minte. 2. tranz. 1) A supune acțiunii unei surse de lumină (pentru a vedea mai bine). 2) fig. (persoane) A face să se lumineze. * ~ (cuiva) calea (sau drumul) a călăuzi (pe cineva). 3) fig. A face să capete cunoștințe și/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a învăța; a instrui. /Din lumină
A SE LUMINÁ mă ~éz intranz. 1) A deveni luminos; a se umple de lumină. * ~ de ziuă a se face ziuă. 2) (despre cer, timp) A deveni senin; a se însenina. * ~ a ploaie a căpăta o lumină specifică care prevestește ploaia. 3) (despre față, privire) A căpăta o expresie de bucurie, exprimând destindere. 4) fig. A ajunge să înțeleagă clar; a se clarifica; a se lămuri; a se edifica. /Din lumină
luminà v. 1. a răspândi lumină: soarele luminează pământul; 2. a ținea cuiva lumina: luminează-mi pe scară; 3. fig. a deschide mintea, a face să priceapă: studiul luminează spiritul; 4. a călăuzi: mă duc unde m’o lumina D-zeu; 5. a distribui luminile și umbrele, într’un tablou; 6. a se însenina: se luminează vremea; 7. a se revărsa de ziuă. [Lat. LUMINARE].
luminare f. 1. acțiunea de a lumina: 2. fig. cultivare, instruire: luminarea spiritului; 3. luminăție: Luminarea Sa.
lumináre f. Acțiunea de a lumina. Vechĭ. Luminăție: Luminarea Sa.
luminéz v. tr. (lat. lúmino, -áre). Daŭ lumină, umplu de lumină: soarele luminează pămîntu. Fig. Arăt drumu: ne-am dus unde ne-a luminat el. Sfătuĭesc bine, deschid mintea: am făcut cum ne-a luminat el, școala te luminează. V. intr. Strălucesc, daŭ lumină: lampa asta luminează bine. V. refl. unipers. Se luminează, 1. se face ziŭă, 2. se înseninează. Fig. Fața i se luminează, i se înseninează, i se înveselește, ĭa expresiunea fericiriĭ. V. scapăr.
LUMINA vb. 1. a arde. (Lampa ~ pînă tîrziu în camera lui.) 2. a scînteia, a sclipi, a străluci. (Candelabre ~ în salon.) 3. a străluci, (reg.) a răza, a zări. (Soarele ~.) 4. a bate, a luci, a străluci. (Luna ~ peste ramuri.) 5. a se însenina, a se limpezi, (pop.) a se răzbuna, (Transilv.) a se tistăli. (Afară s-a mai ~.) 6.* (fig.) a se însenina. (S-a ~ cînd m-a văzut.)
lumina vb. v. CLARIFICA. DESCURCA. DESLUȘI. ELUCIDA. EXPLICA. LĂMURI. LIMPEZI. PRECIZA.
LUMINARE s. 1. luminat. (~ unui colț întunecat.) 2. înseninare, limpezire. (~ cerului.)
alb-lumína zílei adj. ◊ „Lampa alb-lumina zilei, cu o culoare apropiată de lumina zilei.” Sc. 3 II 61 p. 2 (din alb + lumina zilei; cf. germ. weiss tageschell; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 398)
LUMINA 1. Lac în Delta Dunării, între brațele Sulina și Sfântu Gheorghe; 13,68 km2; vol.: 20,5 mil. m3. Împreună cu lacurile Roșu, Vătafu, Iacob, Puiuleț și Puiu, cu care este legat prin canale, formează un complex lacustru. Piscicultură. 2. Com. în jud. Constanța, situată în partea de E a Pod. Carasu, pe țărmul de NV al L. Siutghiol; 6.662 loc. (2000). Fabrică de nutrețuri concentrate. Creșterea porcinelor. Avicultură. Până în 1990, satul L. a fost în subordinea ad-tivă a orașului Ovidiu, iar din 1990, împreună cu satele Oituz și Sibioara, a fost trecut în categoria comunelor. Până la 1 ian. 1965, satul L. s-a numit Valea Neagră.
SOL LUCET OMNIBUS (lat.) Soarele luminează pentru toți – Petroniu, „Satyricon”, 99. Dicton latin afirmând dreptul egal al tututor oamenilor de a se bucura de darurile naturale.
EREMURUS M. B., LUMINARE VEGETALĂ, fam. Liliaceae. Gen originar din centrul și vestul Asiei, cca 30 specii, erbacee, semirobuste, cu rizom. Frunze liniare, cca 1 m lungime, în rozetă, din mijlocul căreia pornește tija florală, cilindrică și dreaptă, care depășește 3 m înălțime, avînd în vîrf inflorescența corimbiformă, compusă din sute de flori în formă de stea, divers colorate.

luminare dex

Intrare: lumina
lumina verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: luminare
luminare substantiv feminin
Intrare: luminar
luminar substantiv neutru