lumânare definitie

20 definiții pentru lumânare

cherodosíe sf [At: GHEORGAGHI, ap. SIO (1762), 287 / Pl: ~ii / E: ngr χηεροδοσιε] (Înv) Oferire de lumânări de ceară.
LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria.
LUMÂNÁRE, lumânări, s. f. 1. Obiect de luminat în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde cu flacără, producând lumină. ◊ Loc. adv. și adj. (Drept) ca lumânarea = foarte drept. La lumânare = la lumina lumânării. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) cu lumânarea = a căuta (pe cineva sau ceva) cu multă stăruință. A ține (cuiva) lumânarea = a veghea pe cineva în momentul morții (ținându-i lumânarea aprinsă). 2. (Înv.) Unitate de măsură convențională pentru intensitatea luminii, aproximativ egala cu o candelă. 3. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung (Verbascum phlomoides). – Lat. luminaria.
LUMÎNÁRE, lumînări, s. f. 1. Obiect în formă de cilindru subțire, făcut din ceară, stearină, seu sau altă materie grasă solidă și avînd la mijloc un fitil de bumbac care, aprins, arde cu flacără, producînd lumină. Pe masa din mijlocul odăii ardea o lumînare de seu, într-un sfeșnic de lut, smălțuit cu verde. BUJOR, S. 35. Cînd s-a-nnoptat bine, au aprins lumînările. CARAGIALE, P. 125. Ivan atunci... aprinde lumînarea și începe a căuta prin casă. CREANGĂ, P. 302. Cînd cu gene ostenite sara suflu-n lumînare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. ◊ (Mil.) Lumînare fumigenă v. fumigen.Expr. (Drept) ca lumînarea = foarte drept. Sta... drept ca lumînarea și le privea cu băgare de seamă. CREANGĂ, P. 271. Pe la aprinsul lumînărilor v. aprins1. Să-l pici (sau să-l fi picat) cu lumînarea (sau cu ceară) v. pica. A căuta (ceva) cu lumînarea = a căuta (ceva) cu multă stăruință, a-și da toată silința (pentru a găsi ceva). Și-o găsit gineri în sfîrșit?... Slavă domnului!... că mult o mai umblat căutîndu-i cu lumînarea. ALECSANDRI, T. I 156. A căuta (cuiva) ceartă (sau gîlceavă, pricină) cu lumînarea v. căuta (I 1). 2. Plantă erbacee, înaltă, cu flori gălbui și mari dispuse într-un spic lung și dens (Verbascum phlomoides); coada-boului, coada-lupului.
lumânáre s. f., g.-d. art. lumânắrii; pl. lumânắri
lumânáre s. f., g.-d. art. lumânării; pl. lumânări
LUMÂNÁRE s. 1. (pop.) lumină, (reg.) vedere. (O ~ aprinsă.) 2. v. lumânărică.
LUMÂNÁRE s. v. brusture, lipan, prăjină.
STINGĂTOARE DE LUMÂNĂRI s. v. mucarniță.
lumînáre (lumînắri), s. f.1. Lumină. – 2. Făclie, faclă. – Var. mr. luminare, megl. luminare, megl. luminari. Lat. lumĭnare (Pușcariu 992; Candrea-Dens., 1015; REW 5162); ar putea fi și un der. intern, din lumina. – Der. lumînărar, s. m. (fabricant de lumînări); lumînărărie, s. f. (magazin de lumînări); lumînărică, s. f. (lumînare; un joc de copii; plantă, Verbascum thapsus). Cf. lume, lumină.
LUMÂNÁRE ~ări f. Obiect de formă cilindrică, făcut din ceară sau parafină, având un fitil în interior, care, fiind aprins, produce lumină. * (Drept) ca ~area ideal de drept. La ~ la lumina lumânării. 2) Plantă erbacee înaltă, cu flori de culoare galbenă-deschisă, dispuse într-un spic lung. /<lat. luminaria
lumânare f. 1. materie ce s’aprinde, arde și luminează: lumânare de său, la aprinsul lumânărilor; 2. Bot. lumânărică. [Lat. LUMINARIA].
lumînáre f., pl. ărĭ (lat. luminare, pl. -aria, fr. lumière, vsp. lumnera). Vălătuc de ceară, de seŭ, de stearină, de parafină ș. a. cu un fitil în mijloc, care, cînd îl aprinzĭ, arde și luminează. Pe la aprinsu lumînărilor, pe înserate, pe înoptate. Drept ca lumînarea, foarte drept, în pozițiune verticală. A ținea cuĭva lumînarea, a fi pe lîngă el cînd e aproape să moară (după obiceĭu de a aprinde mortuluĭ o lumînare). Prov. După sfînt, și lumînarea (saŭ tămîĭa), după persoană, așa și considerațiunea arătată eĭ. V. fachie, masala, lampă.
LUMÂNARE s. 1. (pop.) lumină, (reg.) vedere. (O ~ aprinsă.) 2. (BOT.; Verbascum phlomoides) lumînărică, (reg.) corovatic, pur, coada-boului, coada-lupului, coada-mielului, coada-vacii.
lumînare s. v. BRUSTURE. LIPAN. PRĂJINĂ.
stingătoare de lumînări s. v. MUCARNIȚĂ.
a o căuta cu lumânarea expr. 1. a se comporta imprudent; a se expune accidentărilor. 2. a căuta cearta cu orice preț. 3. (d. copii) a se purta astfel încât să atragă asupra sa o pedeapsă.
a se prăji la lumânare expr. (adol., stud.) a muri.
a ține lumânarea expr. (pop.) a privi un cuplu care face dragoste.
lumânare, lumânări s. f. minge șutată cu stângăcie, pe verticală, de un jucător de fotbal.

lumânare dex

Intrare: lumânare
lumânare substantiv feminin